#eCdep

Sigla Camerei Deputatilor

Camera Deputatilor

Limba:
  • RO
  • EN
  • FR
  • Structuri parlamentare
    • Presedintele Camerei Deputatilor
    • Biroul permanent
    • Comitetul liderilor grupurilor parlam.
    • Grupurile parlamentare
    • Comisiile parlamentare
    • Deputatii
      • În ordine alfabetica
      • Dupa circumscriptia electorala
    • Structurile parlamentare comune
      • Comisiile parlamentare
      • Grupurile de prietenie
      • Delegatiile parlamentare
      • Alte grupuri
    • Organizarea din alte legislaturi
      • 2016 - 2020
      • 2012 - 2016
      • 2008 - 2012
      • 2004 - 2008
      • 2000 - 2004
      • 1996 - 2000
      • 1992 - 1996
      • 1990 - 1992
  • Activitate parlamentara
    • Urmarirea procesului legislativ
    • Controlul parlamentar
      • Întrebari si interpelari
      • Motiuni simple si de cenzura
      • Examinarea documentelor UE
      • Autoritati sub control parlamentar
    • Activitate în plen
      • Ordinea de zi
      • Stenogramele sedintelor
      • Înregistrari audio-video
      • Votul electronic
    • Activitate în comisii
      • Sedintele comisiilor
      • Documente ale comisiilor
      • Înregistrari audio-video
    • Sanctiuni aplicate deputatilor
  • Informatii publice
    • Serviciile Camerei Deputatilor
      • Atributii
      • Conducere
    • Relatii publice
    • Internship la Camera Deputatilor
    • Petitii si audiente
    • Achizitii publice
    • Declaratii de avere si interese
    • Informatii economice
    • Proiect POCA
    • Functionarea RA Monitorul Oficial
    • Transparenta veniturilor salariale
    • Bunuri primite cu titlu gratuit
    • Prelucrarea datelor cu caracter personal
    • Oportunitati de angajare
    • Sigla Camerei Deputatilor
  • #eCdep
  • Pagina veche
  • Mentiune juridica
  • Istoric
  • Contact

Dezbateri parlamentare

  • Interogare stenograme
  • Înregistrari video ale sedintelor în plen
  • Monitorul Oficial - Partea a II-a

Sedinta Camerei Deputatilor din 8 mai 2001

  • Sumarul sedintei
  • Stenograma completa
Sunteti aici: Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 8 mai 2001

Sedinta Camerei Deputatilor din 8 mai 2001

18. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2001 privind garantarea de către Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a unui credit acordat Societății Comerciale TRACTORUL UTB - S.A. Brașov (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 197/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Trecem la pct.22 care se referă la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.28/2001 privind garantarea de către Autoritatea pentru privatizarea și administrarea participațiilor statului a unui credit acordat Societății Comerciale TRACTORUL S.A. Brașov. Procedură de urgență.

Din partea Comisiei economice, domnul deputat Vida este rugat să ne propună timpii de dezbatere.

Domnul Iuliu Vida:

Domnule președinte,

Propun 5 minute și un minut pentru luările individuale de cuvânt, dacă va fi cazul.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Dacă dorește cineva să intervină în prealabil.

Poftiți, domnule deputat Damian Brudașca.

Domnul Damian Brudașca:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Apreciez mai mult decât importantă adoptarea acestei legi, pentru ca una dintre întreprinderile fanion ale economiei naționale să nu dispară de pe harta economiei românești. Apreciez, de asemenea, că acest ajutor este gura de oxigen de care are nevoie pentru ca activitățile să se desfășoare în continuare și pentru ca, pe de o parte, să se asigure tractoarele necesare agriculturii românești, aflată într-o situație și ea critică, iar, pe de altă parte, să se ofere o șansă în plus ca tractorul românesc să fie din nou prezent pe piețele externe.

Apreciez însă că o foarte mare importanță va avea nu doar garantarea de credite de către Autoritatea pentru privatizare sau alte instituții abilitate, ci măsuri concrete luate de către Ministerul de Externe, respectiv Departamentul de comerț exterior, care va trebui să promoveze cu mai mare agresivitate și insistență produsele Fabricii TRACTORUL pe piața externă, mai ales în zonele unde acesta a deținut o autoritate absolută. Recent am discutat cu ambasadorul Republicii Islamice Iran despre această posibilitate. Cunosc că foarte curând se vor face comenzi de circa 20 de milioane de dolari, ceea ce ar însemna în plus, pe lângă acest ajutor, posibilitatea ca TRACTORUL să nu moară.

Atrag atenția, din acest punct de vedere, membrilor Executivului să promoveze ideea nu doar de finanțare, de garantare a unor asemenea credite, ci și a unor măsuri concrete, punctuale pentru sprijinirea activității de comerț exterior în care TRACTORUL și-ar putea aduce o contribuție importantă. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul secretar Niță dorește și dumnealui să ia cuvântul.

Domnul Constantin Niță:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Societatea Comercială TRACTORUL, pentru cei care nu știu, este într-un proces de relansare, de aceea cred că această ordonanță vine în sprijinul Societății TRACTORUL.

Pentru informarea și a colegului meu Brudașca și a celorlalți, spun că este pentru prima dată în ultimii patru ani când TRACTORUL are în luna mai un program de 1000 de tractoare numai pentru producție de intern, în afară de export, urmând ca, funcție de noile acte normative privind garantarea și sprijinirea exporturilor, TRACTORUL să poate să se relanseze pe piața externă. De aceea, cred că este necesar să aprobăm acest act normativ care vine tocmai în sprijinul acestei societăți.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Și eu vă mulțumesc.

Poftiți, domnule deputat Raduly.

Domnul Ráduly Róbert Kálmán:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Cu bucurie urmărim procesul de relansare a Societății Comerciale TRACTORUL S.A. din Brașov. Credem că Guvernul face pașii necesari spre soluția finală, care nu este nicidecum o activitate de comerț exterior din partea Guvernului sau alte servicii de acest gen, iar soluția finală trebuie să fie cea pe care o așteptăm de câțiva ani buni, și anume găsirea unui investitor serios care are și piață de desfacere în acest domeniu, și sperăm că în scurt timp sau într-un timp apropiat să avem și bucuria de a constata că lucrurile merg bine și în această direcție și că se vor finaliza deopotrivă. Dar trebuie să mai spunem un lucru: piața de producție, mai bine zis producția de tractoare din România, deși are centrul cel mai important la Brașov, nu se concentrează doar în acest oraș transilvănean, ci și în altele, de exemplu la Craiova și la Miercurea Ciuc, și am vrea să rugăm și cu această ocazie onor Guvernul să se ocupe, să includă în spectrul vizual al dumnealor, în toate programele de ajutorare a agriculturii, prin utilaje, tractoare și așa mai departe, și aceste unități de producție, pentru că, în opinia noastră, TRACTORUL din Miercurea Ciuc este hart sa, cum se numește acum, de fapt o soră mai mică a TRACTORUL-ui din Brașov, și este firesc ca și sora mai mică să fie deopotrivă protejată, ajutată și sprijinită.

Vă mulțumim, și vom susține această ordonanță.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Vreau să vă amintesc faptul că, referitor la timpii de dezbatere aprobați, să nu-i folosiți doar pentru dezbaterea generală și să nu aveți posibilitatea să vă referiți și la texe.

Domnul Romulus Moucha:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

În legătură cu această ordonanță de urgență, aș dori să fac o serie de precizări în ideea de a vă ruga să aprobați această ordonanță.

Situația la zi de astăzi dimineață la uzina de tractoare este o situație îmbucurătoare, pentru că, practic, în ultimii ani TRACTORUL nu a reușit să aibă mai mult de circa 1000 de tractoare comandă pe tot anul din piața internă. Astăzi, uzina de tractoare are 1457 de tractoare comandate numai pentru piața internă, ceea ce poate să constituie, dacă vreți, un reviriment al întregii agriculturi românești. Are în plan pentru luna aceasta să facă deja 800 de tractoare și în continuare să producă, dar are nevoie de bani. Din acest motiv, vă rog foarte mult să fiți de acord să se aprobe această ordonanță de urgență, care oricum ajută la revitalizarea acestei uzine și practic a agriculturii românești.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Stimați colegi,

Asupra titlului proiectului de lege dacă aveți observații. Nu. Se consideră votat în unanimitate.

Asupra textului articolului unic, care cuprinde dispoziția de aprobare a Ordonanței de urgență nr.28/2001, dacă aveți observații. Nu. Se consideră votat în unanimitate.

Asupra titlului ordonanței de urgență comisia nu a avut observații. Dacă dumneavoastră aveți. Nu aveți. Se consideră votat în unanimitate.

Asupra cuprinsului art.1, 2, 3 și 4 din ordonanța de urgență comisia nu a avut amendamente. Dacă dumneavoastră aveți obiecțiuni. Nu aveți. Se consideră votate în unanimitate.

În consecință, vom supune și acest proiect de lege votului final de joi.

Camera Deputatilor

Camera Deputatilor

Adresa postala

Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti

Legaturi utile

  • Presedintele României
  • Senatul României
  • Guvernul României
  • Curtea Constitutionala
  • Consiliul Legislativ
  • Monitorul Oficial
HTTPS access
  • Harta site
  • Structuri parlamentare
  • Activitate parlamentara
  • Informatii publice
  • Arhiva

Copyright © Camera Deputatilor