Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 12 iunie 2001
Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 12 iunie 2001 |
Sedinta Camerei Deputatilor din 12 iunie 2001
![]() |
3. | Supunerea la votul final: | ![]() |
||
![]() |
3.67 | Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare (adoptat). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 259/2001 |
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare. Lege cu caracter ordinar. Cine este pentru? 188 voturi pentru. Împotrivă? 14 voturi contra. Abțineri? 6 abțineri. Cu 188 voturi pentru, 14 contra și 6 abțineri, s-a adoptat proiectul de lege. Domnul deputat Dan Rușanu vrea să-și explice votul. |
Domnule președinte, Domnilor colegi, Votul negativ dat vis-a-vis de această lege constă în faptul că în ultimii ani de zi fondurile speciale, care au determinat o creștere a fiscalității, au fost majorate de la an la an. Actuala putere a promis încă din campania electorală eliminarea acestor fonduri speciale pentru a determina o reducere a fiscalității și a transparenței cheltuirii sumelor respective. Am constatat cu surpriză că veniturile fondurilor speciale, în loc să fie eliminate, așa cum s-a promis inițial, s-a trecut doar la o comasare a acestora în bugetul de stat, a celor 13 fonduri speciale, pentru care în continuare agenții economici plătesc și constituie contribuții atât la bugetul de stat cât și la bugetul asigurărilor sociale. Inițial, ideea a fost pentru desființarea acestor fonduri și nicidecum pentru trecerea lor de la fondurile speciale ale ministerelor, la fondul special al bugetului Ministerului Finanțelor și bugetului de stat. Vă mulțumesc. |
Domnul Sassu a cerut, de asemenea, un minut pentru explicarea votului. |
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor, Dacă prin această lege s-ar fi redus numărul de fonduri speciale, lucrurile erau în regulă, pentru că este corect, ca de-a lungul guvernărilor anterioare au apărut foarte multe fonduri speciale. Însă, din păcate, nu se întâmplă acest lucru, ci se întâmplă un lucru mult mai grav și anume, se întîmplă practic prin această lege o deturnare de fonduri. Pentru că ceea ce se întâmplă este faptul că oamenii plătesc la fondul de sănătate, la fondul de învățământ sau la alte fonduri de genul acesta, iar banii se duc în coșul comun al bugetului și de acolo se repartizează suma pe care Guvernul o consideră. Din punctul nostru de vedere, această lege este anticonstituțională și este o păcăleală la ceea ce oamenii fac. Pentru că plătesc pentru ceva și banii respectivi nu se duc acolo pentru ceea ce plătesc ei. În mod normal, ar fi trebuit să eliminăm fondurile și, eventual, aceste taxe să fie prinse în bugetul de stat. Dar așa, după părerea noastră, este o lege absolut care nu face altceva decât să legifereze, dacă vreți, deturnarea de fonduri. Vă mulțumesc. |