Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 22 mai 2012
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/2012
Video - Flash & IOS
Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 22 mai 2012 |
Sedinta Camerei Deputatilor din 22 mai 2012
![]() |
21. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.33/2007 privind modificarea și completarea Legii energiei electrice nr.13/2007 și Legii gazelor nr.351/2004 (PL-x 458/2007). (rămas pentru votul final) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 458/2007 |
................................................ | |
![]() |
Trecem la PL-x 458/2007. Punctul 7. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind modificarea și completarea Legii energiei electrice nr.13/2007 și Legii gazelor nr.351/2004, transmis în procedură de urgență. Punctul de vedere al Guvernului? Vă rog, domnule ministru. |
![]() |
Domnul Daniel Chițoiu (ministru economiei, comerțului și mediului de afaceri): Doamna președinte, Doamnelor și domnilor parlamentari, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii energiei electrice nr.13/2007 și Legii gazelor nr.351/2004, măsură determinată de faptul că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2007 pentru stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale se desființează, iar atribuțiile, bugetul, sursele de finanțare, personalul, drepturile și obligațiile acestei instituții se preiau de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. În ceea ce privește modificările care se impun a fi adoptate prin prezentul act normativ, sunt vizate, cu preponderență, aspecte referitoare la natura juridică, structura, funcțiile, organele de conducere, precum și rolul și funcțiile organismelor consultative. În cadrul dezbaterilor din Comisia pentru industrii și servicii, și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost aduse o serie de amendamente pentru întărirea autonomiei și independenței Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei. Printre modificările importante care s-au adus ca amendamente, se referă la faptul că această autoritate trebuie să fie în subordinea Parlamentului României. De aceea, conducerea acestei autorități, bugetul, raportul de activitate trebuie prezentate în cadrul comisiilor de specialitate din Parlamentul României, respectiv Comisia economică din cadrul Senatului, și Comisia pentru industrii și servicii din cadrul Camerei Deputaților, iar anual acest raport trebuie să fie aprobat de plenurile reunite ale celor două Camere legislative. De asemenea, printre modificările care s-au adus legat de întărirea autonomiei și independenței acestei instituții, a trebuit să corelăm cu prevederile art.35 din Directiva 2009/73 a Comisiei Europene, prin care statele membre trebuie să garanteze independența autorităților de reglementare și să se asigure că acestea nu solicită și nu acceptă instrucțiuni directe din partea niciunui guvern sau niciunei entități publice sau private în îndeplinirea atribuțiilor care le revin. Eu vă mulțumesc. |
![]() |
Mulțumesc și eu. Raportul comisiei? Domnul președinte Iancu, vă rog. |
![]() |
Mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi, Avem în discuție o ordonanță extrem de importantă, cu care a fost sesizată Comisia pentru industrii și servicii în procedură de urgență. Vreau să vă subliniez că, atât Comisia juridică, de disciplină și imunități, cât și Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, ambele au avizat favorabil proiectul de lege, precum și Consiliul Legislativ. Despre ce vorbim? Vorbim despre modificarea Legii energiei și Legii gazelor naturale, ca urmare a unificării celor două autorități: Autoritatea Națională în Domeniul Gazelor Naturale și cea în Domeniul Energiei Electrice, ca urmare a unui demers firesc, în urma evoluției pieței de energie, sectorului energetic. Însă, în acest moment, vorbim despre necesitatea acordării statutului de autonomie și independență acestei autorități, statut care, de data aceasta, i-l conferă abia acum acest act normativ, prin amendamentele aduse în cadrul comisiei. În consecință, vom avea în România o Autoritate de Reglementare care se subordonează Parlamentului României, respectiv va raporta comisiilor de specialitate, atât din Senat, cât și din Camera Deputaților; Parlamentul va aproba numirea președintelui, vicepreședinților, comitetului de reglementare, care vor fi selectați numai din rândul specialiștilor din domeniul reglementat, cu o vechime de minimum 7 ani de zile, respectiv, în cazul președintelui și vicepreședinților, cu cel puțin 3 ani, pe lângă anii de vechime în domeniul reglementat, și în domeniul de conducere al sectorului. De asemenea, au dreptul să-și stabilească - li s-a stabilit dreptul de a-și constitui un buget propriu, să-și stabilească regulamentul propriu. În consecință, vor avea salarii foarte bune, deci vor avea posibilitatea să selecteze cei mai buni experți din domeniu. De data aceasta, însă, având statut de autonomie, Camera Deputaților este primă Cameră sesizată. Actul normativ va fi înaintat la Senat, care devine Cameră decizională. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru industrii și servicii propun plenului aprobarea actului normativ, cu amendamentele admise și respinse. |
![]() |
Mulțumesc. Domnul Toader, la dezbateri generale. A, pe procedură. |
![]() |
Doamna președinte, Stimați colegi, Eu, personal, am fost surprins de apariția acestui proiect de lege, deoarece în programul Comisiei pentru industrii și servicii, din care fac și eu parte, nu era prevăzut așa ceva. A fost o solicitare de urgență. Nu înțeleg urgența. Probabil că domnul ministru Chițoiu știe urgența pentru care a solicitat să se constituie. Am să vă dau și ce doresc, până la urmă, chiar dacă vă plictisiți. Această Lege a energiei cuprinde și ceea ce trebuie să facă Autoritatea de Reglementare în interiorul ei. A modifica și a scoate din interiorul acestei legi este un subterfugiu pe care, dați-mi voie să mă gândesc la altceva, un cuvânt care se leagă de "deștept". Și cred că ăsta este și motivul principal. Motivul venirii mele la tribună este să solicit reîntoarcerea la comisie, să avem și noi posibilitatea să analizăm această inițiativă și proiect de lege, ca să avem un punct de vedere și al grupului nostru. |
![]() |
Mulțumesc. Domnul Iancu. După aceea, domnul Clement. |
![]() |
Stimați colegi, Vă rog să studiați pe site-ul Camerei. Noi am avut la comisie, ieri, pe ordinea de zi, actul normativ, respectiv Ordonanța nr.33. Deci, noi am supus acum în discuție Ordonanța nr.33, care - ce face? - se adresează exclusiv Autorității de Reglementare în Domeniul Energiei. De ce? Pentru că, în Legea energiei electrice, așa cum a fost înaintată de către fostul guvern, erau prevăzute atribuțiunile Autorității de Reglementare în Energie, dar numai cele legate de energia electrică. Or, Autoritatea de Reglementare în Energie se adresează deopotrivă energiei electrice, gazelor naturale, și energiei termice, și eficienței energetice. Cu alte cuvinte, nu putea să reglementeze doar Legea energiei electrice și domeniile, respectiv gazelor naturale și energiei termice. Acesta este motivul pentru care noi, acum, vă supunem atenției doar Legea privind organizarea și funcționarea Autorității de Reglementare, noi fiind, în acest caz, datorită dobândirii statutului de autonom, primă Cameră, și Cameră decizională devine Senatul. Cu alte cuvinte, nu există niciun impediment ca orice altă intervenție, deși textul de lege, așa cum l-ați văzut, este foarte bun, dar orice altă intervenție poate fi făcută la Senat. |
![]() |
Mulțumesc. Domnul deputat Clement. |
![]() |
Spre dezamăgirea dumneavoastră, da. Ca membru în Comisia pentru industrii și servicii am această poziție de la tribună. Mulțumesc, în primul rând, pentru că mi-ați acordat cuvântul. Am participat și la ședința Biroului permanent. Poate nu interveneam, dar acolo s-a întâmplat următorul lucru: la întrebarea secretarului general al Camerei, vizavi de această inițiativă legislativă, domnul ministru pentru relația cu Parlamentul, domnul Dușa - cu tot respectul! - a spus că sunt două PL-x-uri: unul legat de ANRE și unul legat de legea care vizează domeniul energiei. Nu este adevărat! Și domnul Iancu știe foarte bine că, în Comisia pentru industrii și servicii chiar încercăm să dăm deoparte haina politică, și chiar ne calăm pe partea tehnică a lucrurilor. Dar nu pot fi de acord să fim duplicitari și să spunem că sunt două legi diferite. Nu, domnilor! Este o singură lege, din care, ieri, am fost trimiși acasă. Eu, de exemplu, nu lipsesc la nicio ședință de comisie. La întrebarea dacă este ședință, mi s-a spus: Nu! Este ședință pe raportori. Ca să aud că, ieri, la ora 16,00 s-a întrunit comisia (nu știu cine), bine, domnul președinte a fost de față și nu vreau să-i aduc niciun proces de intenție, dar nu este corect să se întâmple lucrul ăsta, pentru că noi chiar dezbatem serios legile acestea. Și acum ce se întâmplă? Partea din lege care interesează pe unii colegi senatori, se duce la Senat; am scos partea cu ANRE și am îmbrăcat-o în lumină frumoasă, și mergem cu ea frumos la Uniunea Europeană și spunem: "Da, domnule, sigur, ne preocupăm de energie și de contracte", dar nu se întâmplă nimic, iar noi, cei din Comisia pentru industrii și servicii habar nu avem. De aceea, reiterez și eu propunerea domnului Toader de a retrimite la comisie, de a vedea și punctul de vedere al Guvernului, bine întemeiat din acest punct de vedere, că este o chestiune interesantă și, dacă vreți, arzătoare, cu care sunt și eu de acord, pe care trebuie să o eliminăm odată în domeniul ăsta, și să se întoarcă la comisie, să dezbatem în procedură de urgență. Chiar am avut o discuție cu domnul Iancu, ca lunea viitoare să avem o propunere corectă și coerentă, din acest punct de vedere. Mulțumesc. |
![]() |
Mulțumesc. Domnul Iancu. Supun la vot, după aceea, reîntoarcerea la comisie. |
![]() |
Stimați colegi, Nu mai există acest risc, care a fost menționat puțin mai înainte de colegul nostru, pentru simplul motiv că Autoritatea de Reglementare merge la Senat; Senatul este decident, iar Legea energiei electrice se întoarce la noi, la Cameră, noi fiind decidenți. Cu alte cuvinte, nicio altă prevedere legată de "băieții deștepți" sau de altcineva nu ne va putea scăpa. Dacă s-ar fi întâmplat invers, adică pleca în acest moment, cu totul, la Senat, atunci ați fi putut avea o astfel de opinie. De data aceasta, însă, vine la comisie și avem posibilitatea să facem toate intervențiile la care dumneavoastră ați făcut referire. Mulțumesc. |
![]() |
Mulțumesc și eu. Supun la vot propunerea de reîntoarcere la comisie. Votul este deschis. Vă rog să votați. |
![]() |
50 voturi pentru, 123 împotrivă și 5 abțineri. Dacă mai sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu mai sunt. Atunci intrăm în dezbaterea amendamentelor admise de comisie. Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind modificarea și completarea Legii energiei electrice nr.13/2007 și Legii gazelor nr.351/2004. Dacă sunt observații din partea dumneavoastră Nu sunt. Adoptat. Poziția 2 - Observații? Nu sunt. Adoptată. Poziția 3 - Observații? Vă rog, domnule președinte Iancu. |
![]() |
A scăpat de la redactare sintagma "Naționale". Deci, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei. |
![]() |
Vă mulțumesc. Asta este pentru stenogramă, o greșeală apărută în text. Dacă sunt alte observații? Nu sunt. La poziția 4 - sunt observații? Nu sunt. Adoptată. De la poziția 5 la poziția 11 - dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate. De la poziția 12 la poziția 22 - dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate. De la poziția 23 la poziția 29 - dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate. Vă rog, domnul Iancu. |
![]() |
Iarăși, o greșeală de redactare: în loc de alineat, la alin.(2), pag.66, în loc de alin.(7), trebuie alin.(3). Aceasta este o greșeală de redactare. |
![]() |
Vă mulțumesc. Alte observații? Nu sunt. Proiectul de lege rămâne la votul final. |