Dezbateri parlamentare
Sedinta Camerei Deputatilor din 17 mai 2023
- Sumarul sedintei
- Stenograma completa
- publicata în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.77/2023
- Video - Flash & IOS
Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Sedinta Camerei Deputatilor din 17 mai 2023 |
Sedinta Camerei Deputatilor din 17 mai 2023
1. | Declarații politice și intervenții ale deputaților: | ||||
1.34 | Oana-Gianina Bulai - declarație politică: "Egalitatea de șanse între femei și bărbați este unul dintre pilonii de bază ai democrațiilor și statelor moderne!"; |
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
"Egalitatea de șanse între femei și bărbați este unul dintre pilonii de bază ai democrațiilor și statelor moderne!" Orice țară care va ignora importanța femeii va avea foarte multe de pierdut. Cred că ambiția, curajul, puterea de luptă și de a acționa sunt printre calitățile femeilor care reușesc în toate domeniile de activitate. Egalitatea de șanse între femei și bărbați trebuie să fie asumată public și susținută de către toate forțele politice. Altfel, discuțiile cu privire la șanse egale între femei și bărbați devin sterile, simpliste și neadevărate. În Parlamentul României, PSD a făcut un pas important în sprijinirea și promovarea femeilor în politică, precum și în instituțiile publice. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, împreună cu ministrul familiei, colega mea Gabriela Firea, au depus Proiectul de Lege privind obligația de a asigura 30% femei pe liste la alegeri și în consiliile de administrație ale companiilor de stat, o inițiativă semnată de toate reprezentatele PSD din Parlament. Cred cu tărie că întreaga societate românească ar avea doar de câștigat dacă mai multe femei ar candida pentru funcții publice, la orice nivel. Femeile sunt cel puțin la fel de pricepute ca bărbații la a administra treburile publice, dar au în realitate cu mult mai puține șanse reale de a ajunge în funcții de reprezentare. O prezență mai mare a femeilor în cadrul autorităților publice, dar și în politică, ar asigura și abordarea unor teme care ne preocupă pe noi mai mult pe ele decât pe bărbați, precum îngrijirea copiilor, violența domestică, educația, sănătatea reproductivă. Femeile reprezintă peste 51% din populația țării, dar cu toate acestea prezența lor în autoritățile publice, în cadrul conducerii companiilor de stat, dar și la nivelul Parlamentului, rămâne foarte slabă. Impunerea unor cote de reprezentare a femeilor ar corecta acest dezechilibru și ar înnoi prima linie a politicii românești. Prin proiectul inițiat de PSD, România va face pași foarte importanți pentru democrație, pentru că va ridica la nivelul opiniei publice conștiința asupra egalității între bărbați și femei care încă este un deziderat. Egalitatea de șanse între bărbați și femei nu reprezintă un lucru banal și nu este o nouă formă de a face politică doar de dragul politicii sau a unor reglementări în plus, așa cum încearcă unii să creeze percepția, în mod complet fals. Egalitatea de șanse reprezintă o condiție obligatorie pentru o societate în care fiecare om își poate atinge întregul potențial. Este timpul să gândim în ton cu vremurile pe care le trăim și să contribuim la schimbarea mentalității existente la nivelul societății românești. Este timpul ca noi, femeile, să fim unite și să milităm împreună pentru o mai bună reprezentare a noastră. Egalitatea de gen poate debloca nebănuite resurse de talent, energie și competență. Femeile sunt esențiale societății noastre. Prin solidaritate, femeile pot pune multe lucruri în mișcare. Într-o lume considerată a bărbaților, femeile au reușit să își obțină drepturile cu foarte multă muncă și determinare! |