|
1.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
|
2.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
4.
|
Solicitare din partea unor deputaţi fără apartenenţă la grupuri parlamentare
|
|
|
5.
|
Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
|
|
|
6.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
|
|
|
7.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic
|
|
|
8.
|
Cererea Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989
|
|
|
9.
|
Sesizare din partea unor membri ai Comisiei pentru sănătate şi familie
|
|
|
10.
|
Hotărâre pentru aprobarea Normelor tehnice privind pregătirea, prezentarea şi circulaţia documentelor care se supun dezbaterii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
|
|
|
11.
|
Dezbatere în Camera Deputaţilor asupra Programului legislativ şi de lucru al Comisiei Europene
|
|
|
12.
|
Sărbătorirea Zilei naţionale a României
|
|
|
13.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
13.1 |
Participarea la reuniunile Biroului, Comisiei Permanente, Comisiei pentru migraţii, refugiaţi şi demografie, Comisiei pentru probleme sociale, Comisiei pentru probleme politice, Comisiei juridice, precum şi la reuniunile secretarilor delegaţiilor naţionale din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 8-13 decembrie 2005)
|
|
| |
13.2 |
Vizita oficială în România a delegaţiei Comisiei pentru integrare europeană din Parlamentul Croaţiei (Bucureşti, 12-14 decembrie 2005)
|
|
| |
13.3 |
Cazarea delegaţiei parlamentare române la Sesiunea AP NATO (Copenhaga, 11-12 noiembrie 2005)
|
|
| |
13.4 |
Participarea delegaţiei parlamentare române la AP NATO la Forumul transatlantic (Washington, 5-6 decembrie 2005)
|
|
|
14.
|
Sinteza intervenţiilor unor deputaţi în şedinţa din ziua de marţi, 15 noiembrie 2005
|
|
|
15.
|
Scrisoarea Societăţii comerciale Avanti Media Grup SRL
|
|
|
16.
|
Materiale suplimentare
|
|
| |
16.1 |
Hotărâre privind aprobarea accesului ziariştilor
|
|
| |
16.2 |
Raportul Băncii Naţionale
|
|
| |
16.3 |
Organizarea unor activităţi PHARE "Întărirea capacităţii administrative"
|
|
| |
16.4 |
Completarea Listei cu dotări independente, pentru activitatea Centrului Internaţional de Conferinţe
|
|
| |
16.5 |
Participarea la întâlnirea de la Bratislava şi în Bulgaria
|
|