|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
| |
1.1 |
Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
|
|
| |
1.2 |
Lista iniţiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depăşite
|
|
|
2.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
| |
2.1 |
Secretari de şedinţă
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
4.
|
Solicitare din partea Grupului parlamentar PSD privind modificări în componenţa unor comisii permanente
|
|
|
5.
|
Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind ”Ora prim-ministrului”
|
|
|
6.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor în ziua de luni, 10 decembrie 2018, începând cu ora 16.00
|
|
|
7.
|
Solicitare din partea domnului deputat Iulian Bulai, secretar al Camerei Deputaţilor, referitoare la urgentarea procesului legislativ al proiectului de Lege pentru stabilirea conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare destinate consumului uman (PLx 359/2017)
|
|
|
8.
|
Proiectul Punctului de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor privind sesizarea formulată de Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Senat referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului României nr.37/2018 privind numirea membrilor Consiliului ASF
|
|
|
9.
|
Memorii cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupul parlamentar al PNL din Senat în legătură cu Hotărârea Parlamentului nr. 37/2018 privind numirea membrilor Consiliului ASF, depuse de:
|
|
| |
9.1 |
domnul Ovidiu Răzvan Wlassopol
|
|
| |
9.2 |
doamna Elena-Doina Dascălu
|
|
| |
9.3 |
domnul Birtalan Jozsef
|
|
|
10.
|
Demisiile domnilor deputaţi Ion Spânu, Mihai Valentin Popa şi Mihai Mohaci din Grupul parlamentar PSD
|
|
|
11.
|
Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată
|
|
| |
11.1 |
domnul deputat Doru Oprişcan
|
|
| |
11.2 |
doamna deputat Cristina Ionela Iurişniţi
|
|
| |
11.3 |
domnul deputat Iulian Bulai
|
|
|
12.
|
Solicitare din partea domnului deputat Alin Vasile Văcaru privind anularea unei zile de concediu cu plată
|
|
|
13.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
13.1 |
Memorandum intern privind participarea domnului deputat Doru-Petrişor Coliu (PMP) la evenimentul dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri (Verona, 9 decembrie 2018)
|
|
| |
13.2 |
Memorandum intern privind vizita oficială în România a domnului Ivan Brajovic, preşedintele Parlamentului din Muntenegru (9 – 11 decembrie 2018)
|
|
| |
13.3 |
Memorandum intern privind participarea la Forumul Parlamentar Transatlantic (Washington DC., SUA, 10 – 12 decembrie 2018)
|
|
| |
13.4 |
Memorandum intern privind participarea domnului deputat Silviu Vexler la reuniunea anuală a Consiliului Director al American Jewish Distribution Committee (JDC) (New York, 11 – 12 decembrie 2018)
|
|
| |
13.5 |
Memorandum intern privind participarea la reuniunile Comisiilor APCE pentru afaceri politice şi democraţie, pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei şi pentru afaceri juridice şi drepturile omului (Paris, 11 – 13 decembrie 2018)
|
|
| |
13.6 |
Memorandum intern privind organizarea de către Camera Deputaţilor a ediţiei din anul 2019 a Turneului Interparlamentar de Fotbal
|
|
| |
13.7 |
Informare privind participarea delegaţiei GRUI la cea de-a 139-a Adunare a UIP şi reuniunile asociate Geneva (13 – 18 octombrie 2018)
|
|
| |
13.8 |
Informare privind participarea la lucrările Conferinţei cu tema ”Construirea securităţii democratice în Marea Mediterană: provocări comune, responsabilitate comună” (Dubrovnik, Croaţia, 6 noiembrie 2018)
|
|
| |
13.9 |
Informare privind participarea la Women MPs World Conference, găzduit de Camera Comunelor al Parlamentului Regatului Unit (Londra, Regatul Unit, 7 – 10 noiembrie 2018)
|
|
| |
13.10 |
Informare privind participarea la reuniunile Secretariatului Internaţional, Preşedinţilor de Comisii şi a raportorilor Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei şi la vizita de studiu de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai (Cairo şi Sharm-El-Sheikh, Egipt, 15 – 19 noiembrie 2018)
|
|
| |
13.11 |
Informare privind participarea la Seminarul privind realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) - Sustainable Development Goals (SDGs) (Knesset, Ierusalim, 20 – 22 noiembrie 2018)
|
|