Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe dec. 2019 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
din 4 decembrie 2019 ora 13:33

1. Informare din partea Preşedintelui României privind trimiterea forţelor Armatei României şi ale Ministerului Afacerilor Interne în misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2020, precum şi dislocarea, la nevoie, în România a Forţei de Răspuns a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord
la Comisiile de apărare din Camera Deputaților și Senat. Se înscrie pe Ordinea de zi a plenului comun al celor două Camere ale Parlamentului
2. Memorandum intern: Ședinţa solemnă a Parlamentului României pentru marcarea a 30 de ani de la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989
aprobat
3. Memorandum intern: Ședinţa comună solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 21 decembrie 2019 consacrată ceremonialului depunerii jurământului de către domnul Klaus Werner Iohannis, preşedintele României
aprobat
   3.1  Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 86 din 28 noiembrie 2019 privind validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României
   3.2  Declaraţia Parlamentului României cu privire la depunerea jurământului de către Preşedintele României
4. Scrisori din partea domnului deputat Victor-Viorel Ponta, liderul Grupului parlamentar PRO Europa din Camera Deputaţilor, privind propuneri de modificări în cadrul unor comisii parlamentare comune şi în cadrul unor Delegaţii ale Parlamentului României:
adrese liderilor grupurilor parlamentare pentru definitivarea componenței acestor structuri
   4.1  Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe
   4.2  Comisia parlamentară a revoluţionarilor din Decembrie 1989
   4.3  Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale
   4.4  Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei
   4.5  Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE
   4.6  Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO
5. Scrisori din partea domnului deputat Victor-Viorel Ponta, liderul Grupului parlamentar PRO Europa din Camera Deputaţilor, privind modificarea componenţei Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Turcia
se transmit Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
6. Scrisoare din partea domnului deputat Florin Claudiu Roman, liderul Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, privind propuneri de modificări în cadrul unor Delegaţii ale Parlamentului României
la plenul comun
7. Scrisoare din partea domnului deputat Costel Alexe prin care renunţă la calitatea de membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei, precum şi la calitatea de membru-supleant în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE
la plenul comun
8. Scrisoare din partea domnului deputat Virgil Popescu prin care renunţă la calitatea de membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre
la plenul comun
9. Solicitare din partea Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019 privind prelungirea termenului de depunere a raportului cu 60 de zile
aprobată
10. Propunere din partea Guvernului României de acordare a cetăţeniei române cu titlu de "cetăţenie de onoare" pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române
se înscrie pe Ordinea de zi a ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului; Comisiile juridice din cele două Camere ale Parlamentului vor întocmi raportul comun și proiectul de Hotărâre care va fi supus adoptării în ședința comună din 16 decembrie 2019

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 6:21