Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-2024 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe iun. 2023 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
din 26 iunie 2023 ora 19:16

1. Scrisoarea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează cu privire la suplimentarea participării Armatei României la Misiunea de Instruire a Uniunii Europene în Republica Centrafricană cu un pluton de protecţia forţei, personal de stat major şi sprijin administrativ cu un efectiv total de până la 40 de militari, cu tehnica, armamentul şi materialele necesare îndeplinirii misiunilor, începând cu luna iunie 2023
la Comisiile pentru apărare din cele două Camere, pentru informare; pe Ordinea de zi a plenului comun al Camerei Deputaților și Senatului
2. Raportul comun al Comisiilor juridice din cele două Camere privind numirea unui membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
pe Ordinea de zi a plenului comun din 27.06.2023, ora 12.30
3. Raportul suplimentar asupra proiectului de hotărâre a Parlamentului privind modificarea şi completarea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înaintat de Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
pe Ordinea de zi a plenului comun din 27.06.2023, ora 12.30

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 18:15