Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2024-prezent > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe dec. 2025 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din 8 decembrie 2025 ora 13:30

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
aprobat
   1.1  Procedura de desfăşurare a dezbaterilor politice în cadrul Orei Guvernului şi timpul maxim propus a fi alocat participanţilor, având în vedere prevederile regulamentare
s-a luat act
   1.2  Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
   1.3  Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului
2. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat
   2.1  Vicepreşedinte, secretari de şedinţă şi chestori
aprobat
3. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
aprobat
4. Informări din partea domnilor Borislav Velimirovici şi Cristinel Godinac, membri titulari ai Consiliului de administraţie al SRTv, privind starea de incompatibilitate în care se află
la Comisia juridică de disciplină și imunități; la Comisia cultură, arte si mijloace de informare în masă, pt informare
5. Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată
   5.1  domnul deputat Konczei Csaba
aprobat
   5.2  domnul deputat Andrei-Daniel Gheorghe
aprobat
   5.3  domnul deputat Vass Levente
aprobat
6. Raportul special privind valorificarea dreptului la pensie de către cetăţenii români care muncesc în străinătate, înaintat de Avocatul Poporului
la Comisia pentru muncă și protecție socială și la Comisia comunităților de români din afara granițelor țări, pentru informare
7. Memorandum intern: Solicitarea Comisiei pentru afaceri europene
aprobat
8. Memorandum intern: Propuneri de abonamente la unele publicaţii legislative pentru anul 2026
aprobat
9. Diverse

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 14:50