|
1.
|
Scrisoare din partea domnului Nicuşor-Daniel Dan, Preşedintele României privind încuviinţarea, de către Parlamentul României, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 291/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a participării Armatei României începând cu trimestrul II/2026, cu până la 20 militari, personal de stat major, în cadrul Comandamentului operaţional pentru Forţa Multinaţională în sprijinul Ucrainei şi structurile de comandă şi control subordonate acestuia
|
|
|
2.
|
Solicitare din partea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice -
"România fără violenţă domestică"
|
|
|
3.
|
Solicitare din partea Grupurilor parlamentare PSD din Camera Deputaţilor şi Senat privind modificări în componenţa şi biroul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice - "România fără violenţa domestică"
|
|
|
4.
|
Solicitare din partea Grupurilor parlamentare PSD privind înlocuirea doamnei senator Victoria Stoiciu cu domnul senator Ionuţ-Ciprian Ciuperceanu în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru combaterea traficului de persoane
|
|
|
5.
|
Memorandum Intern: Solicitare privind schimbarea sălii alocate desfăşurării şedinţelor Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru combaterea traficului de persoane
|
|
|
6.
|
Informare din partea Grupurilor parlamentare PNL din Camera Deputaţilor şi Senat înlocuirea domnului deputat Răzvan Sorin Prişcă cu domnul deputat Florin-Claudiu Roman în calitatea de membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI
|
|
|
7.
|
Informare din partea Grupurilor parlamentare PNL din Camera Deputaţilor şi Senat privind nominalizarea domnului deputat Robert-Ionatan Sighiartău în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, în locul doamnei deputat Alina-Ştefania Gorghiu
|
|
|
8.
|
Informare din partea Grupurilor parlamentare PNL din Camera Deputaţilor şi Senat privind nominalizarea domnului deputat Gigel-Sorinel Ştirbu ca membru şi preşedinte în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), în locul domnului deputat Ionuţ-Marian Stroe
|
|
|
9.
|
Solicitare din partea Grupului parlamentar S.O.S. România privind modificarea componenţei Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI
|
|
|
10.
|
Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
|
|
|
11.
|
Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupurilor parlamentare de prietenie cu: Republica Federativă a Braziliei, Republica Guineea, Irlanda, Republica Italiană, Regatul Spaniei şi Ungaria
|
|
|
12.
|
Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupului de prietenie România cu: Republica Italiană, Regatul Maroc, Republica Islamică Pakistan şi Republica Arabă Siriană
|
|
|
13.
|
Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupului de prietenie România cu Republica Uzbekistan
|
|
|
14.
|
Scrisoare din partea domnului Valentin Alexandru Jucan, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, prin care înaintează demisia doamnei Cristiana Narcisa Manciu din calitatea de membru supleant al CNA
|
|
|
15.
|
Numirea, de către Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, a unor directori generali interimari la Societatea Română de Radiodifuziune şi la Societatea Română de Televiziune
|
|
|
16.
|
Scrisoare din partea doamnei Ana Adriana Săftoiu, fost Preşedinte-Director general al Societăţii Române de Televiziune, prin care înaintează demisia domnului Stelian Bărăgan din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune
|
|
| |
16.1 |
Demisia domnului Stelian Bărăgan
|
|
|
17.
|
Scrisoare din partea doamnei Ana Adriana Săftoiu, fost Preşedinte-Director general al Societăţii Române de Televiziune, prin care înaintează demisia doamnei Cristina-Ancuţa Pocora din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune
|
|
| |
17.1 |
Informare din partea doamnei Cristina-Ancuţa Pocora privind o eventuală stare de incompatibilitate
|
|
|
18.
|
Informare din partea Grupului parlamentar Uniţi pentru România privind înlocuirea domnului deputat Mădălin-Laurenţiu Făget cu domnul deputat Victor-Viorel Ponta în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre
|
|