|
Domnul Adrian Năstase:
Exact, dar asta am acceptat deja în plen, ca o chestiune de principiu. Problema este că nu le putem spune până când, pentru că nici noi nu ştim încă momentul la care se va decide soluţia, conform unei proceduri care va însemna un vot în plen, după aceea retrimiterea la comisie, revenirea de la comisie, vot în plen şi de abia după aceea, probabil că ei vor putea să facă corelarea respectivă, da? Bun.
|