Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mar. 2006 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 29 martie 2006 ora 12:22

2. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor Domnul Bogdan Olteanu:

În ceea ce priveşte programul de lucru, avem varianta standard, există, de asemenea, o propunere care a fost ridicată în Biroul permanent de luni şi urma să o discutăm astăzi ca, dat fiind că avem o ordine de zi extrem de bogată, să luăm în considerare ca marţea viitoare să lucrăm şi după amiază în plen, cu asumarea faptului că un număr de câteva zeci dintre colegii noştri se vor afla în cele trei comisii reunite pentru Statutul minorităţilor.

Dacă există poziţii sau comentarii?

Doamna vicepreşedinte Daniela Popa.

Doamna Daniela Popa:

Este adevărat, această propunere chiar eu am făcut-o în şedinţa trecută a Biroului permanent, în condiţiile în care ziua de miercuri era destinată pentru lucrul în comisii. Acum, văd în program că miercuri avem şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, ceea ce ar însemna că săptămâna viitoare nu se va mai lucra deloc în comisii.

Domnul Bogdan Olteanu:

Era o şedinţă comună programată ceva mai de demult. Acum, din estimarea mea, nu o să dureze foarte mult acea şedinţă, probabil că vreo două ore, şi după aceea putem trece la comisii. Dacă apreciaţi, sigur că putem amâna cu o săptămână.

Doamna Daniela Popa:

Atunci, putem să trecem după amiază, miercuri, activitate în comisii.

Doamna Aura Vasile:

Cred că, dacă rămâne şedinţa comună pentru ziua de miercuri, pentru că, oricum nu mai încep comisiile, să rămânem în sală şi să continuăm plenul miercuri, continuând ordinea de zi. Pentru că, şi la comisii sunt foarte multe rapoarte, sunt foarte multe proiecte pentru care Guvernul grăbeşte a fi înaintate către Biroul permanent şi cred că miercuri, oricum nu ne mai întoarcem la comisii, să rămânem în sală. Şi facem marţi după amiază comisii şi miercuri facem şedinţă comună, urmată de plen.

Domnul Bogdan Olteanu:

Singura problemă ar fi că în aceste condiţii, cel puţin Comisia juridică, una dintre cele mai încărcate nu o să mai aibă şedinţe săptămâna viitoare, pentru că marţi lucrează în comisii reunite.

Doamna Aura Vasile:

În orice caz, nu cred că se poate ca marţi după amiază să facem plen, pentru că, comisiile au mult de lucru. Este într-adevăr, ordinea de zi încărcată la plen, dar şi comisiile au multe proiecte de legi care au termene re-replanificate.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Cristian Rădulescu, vă rog.

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte, ceea ce primează pentru mine este faptul că am ajuns din nou la peste o sută de iniţiative care sunt pe ordinea de zi şi, de data aceasta, nu sunt chiar toate de respingere ci sunt vreo 30-40 de aprobare şi multora le expiră termenul şi atunci, sunt neapărat de părerea să includem pe ordinea de zi o după masă în care să lucrăm în plen. Deci avem două posibilităţi, ori miercuri după amiază să lucrăm în plen - fac o paranteză aici, miercuri dimineaţă nu o să ne mai rămână timp pentru lucrat în Camera Deputaţilor, fiindcă Camerele reunite, întotdeauna, funcţionează greoi, o să avem nişte alegeri şi vor fi acele momente pierdute cu voturile şi nu cred că ne mai rămâne nici un minut.

Eventual, putem să punem miercuri, după masă, plenul Camerei Deputaţilor sau putem face altceva şi îi împăcăm pe mai mulţi, să punem plen marţi după amiază, dar să avem numai respingerile şi în timpul acesta, cele trei comisii care lucrează pe Statutul minorităţilor să-şi continue treaba. E o alternativă.

În orice caz, cred că niciodată, o ordine de zi cu o sută de puncte neparcurse nu dă bine.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul secretar Ruşanu, vă rog.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Miercuri, după şedinţa comună, trebuie să fie comisii, pentru că noi avem Birou, având Birou, trei membri nu pot ca să lipsească din Birou ca să conducă şedinţa în plen. Şi atunci, daţi peste şedinţa de Birou miercuri, pentru că se lucrează în comisii. Deci miercuri, după ora zece sau zece şi jumătate când noi începem şedinţa de Birou, ceilalţi colegi se pot retrage în comisii, să lucreze acolo. Dacă punem plen în continuare, miercuri, nu putem să ţinem Biroul permanent al Camerei.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog, domnul Marton Arpad.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Şi, dacă doriţi, pot să mai complic treaba, cu susţinerea dintotdeauna, adică într-o perioadă de vreme a opoziţiei, corect pe regulament, cum că trebuie să avem o zi întreagă pentru comisii, care, în situaţia în care lucrăm luni, marţi şi miercuri în plen, se poate realiza numai în ziua de joi. Deci singura soluţie ar fi ca să avem Biroul permanent de la ora unu sau douăsprezece şi de la ora două să avem plen, miercuri după amiază, iar joi să se lucreze în comisii. Altfel, nu văd cum.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Eserghep.

Domnul Gelil Eserghep:

În principiu, şi eu sunt de acord cu acelaşi lucru, să avem marţi după amiază plen, pentru a termina cu ceea ce avem pe ordinea de zi, miercuri după amiază la fel, plen după amiază şi joi comisii.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Ruşanu.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Stimaţi colegi, haideţi să avem o discuţie foarte clară, dacă miercuri dimineaţă este şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, care începe la ora nouă şi se va termina la ora unsprezece, de la ora unsprezece, repet, colegii noştri pot să lucreze mai departe în comisii, pentru că şi aşa, comisiile încep la ora zece.

De la ora unsprezece până seara, pot să lucreze în comisii foarte bine, până când îşi epuizează programul.

Domnul Bogdan Olteanu:

Revenim la situaţia pe care o avem. Avem un program de lucru. El este impus, pentru că am căzut de acord în şedinţa celor două Birouri permanente că miercuri vom ţine Camere reunite, singura decizie importantă, până la urmă, este dacă mai punem o şedinţă de plen sau nu mai punem o şedinţă de plen, pentru a mai scurta ordinea de zi. Variantele sunt foarte simple, ori o punem marţi după masă, ori miercuri după masă. Mai avem şi cea de-a treia variantă, să lucrăm şi joi după amiază în plen.

Nu-mi rămâne, în aceste condiţii, decât să vă propun aceste trei variante şi să decidem asupra uneia dintre ele sau asupra nici uneia, dacă nu mai există puncte de vedere.

Domnul Rădulescu.

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule preşedinte, faceţi mai întâi propunerea de principiu, ca să se lucreze o jumătate de zi în plus.

Domnul Bogdan Olteanu:

Sigur, şi să vedem dacă ea trece.

Biroul permanent, introducem o jumătate de zi în plus într-una dintre zilele în care se poate introduce, ca principiu. Cine este pentru?

Bun, s-a rezolvat, rămânem atunci cu programul de lucru al Camerei Deputaţilor pentru perioada 3-8 aprilie, aşa cum a fost propus.

Vreau doar să subliniez faptul care înţeleg că va fi ridicat şi la capitolul "Diverse", că în următoarele săptămâni vor fi o sumedenie de zile libere.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte, s-ar părea, uitându-mă pe calendar, că aceasta este singura săptămână în care mai putem să punem o jumătate de zi pentru plen, aşa că ar trebui să ne gândim şi să facem acest efort. Următoarea săptămână, pe 16 aprilie este Paştele catolic, joi, 13, va fi joia mare pentru catolici, aşa că se va putea lucra numai luni, marţi şi miercuri.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Marton.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu cred că, totuşi, această propunere de a pune teoretic o jumătate de zi în plus, nu a fost cea mai inspirată, pentru că jumătate de zi în plus poate să fie şi pentru ziua de miercuri, şi pentru ziua de joi. În mod evident, jumătate de zi în plus, nu putem fi de acord, pentru că nu are nici un rost, ne facem de râs.

Dacă ne punem altfel întrebarea, cine este de acord să lucrăm miercuri, până seara, este altceva. Deci vă rog să supuneţi această propunere la vot, pentru că s-ar putea să treacă.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă propun, ca variantă de lucru, să lucrăm miercuri după amiază în plen, pe propunerile de respingere şi, în acelaşi timp, acele comisii care au o agendă extrem de încărcată, cum este, de exemplu, Comisia juridică, cum este, dacă nu mă înşel, Comisia pentru industrii, sunt câteva comisii care vor putea face o solicitare de a lucra în comisii. Este vorba de respingeri şi, ca atare, nu va fi o tragedie.

Vă propun această variantă. Cine este pentru, Biroul permanent? Mulţumesc. Comitetul ordinii de zi? Vă mulţumesc, s-a aprobat.

Vom lucra miercuri după amiază în plen, de la ora cincisprezece.

Supun aprobării dumneavoastră programul de lucru, cu modificarea cu care aţi fost de acord. Biroul permanent? Da, mulţumesc. Unanimitate. Comitetul liderilor? Da, mulţumesc. Unanimitate.

S-a aprobat programul de lucru, cu modificarea operată.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 4:22