Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mar. 2006 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 29 martie 2006 ora 12:22

16. Introducerea stenogramelor şedinţelor Biroului permanent pe site-ul Camerei Deputaţilor
nu a fost aprobat

Introducerea stenogramelor şedinţelor Biroului permanent pe site-ul Camerei Deputaţilor Domnul Bogdan Olteanu:

Doamna secretar general.

Doamna Georgeta Ionescu :

Propunem să se solicite Comisiei de Regulament o interpretare, întrucât formularea din actualul Regulament este una ambiguă. Se solicită, atât la art.31, ca dezbaterile să se consemneze în stenograme, care se introduc pe site, cu excepţia celor declarate confidenţial, precum şi faptul că la art.153 se prevede ca sinteze lucrărilor Biroului permanent să se publice pe site, în termen de cel mult zece zile. Oarecum, aceste dispoziţii se suprapun , cele ale art.31 cu cele ale art.153. Stenogramele cuprind mai multe elemente decât ar putea fi cuprinse într-o sinteză. Şi rugăm, dacă se poate, Biroul permanent să trimită acest memorandum Comisiei pentru Regulament, ca să ne clarifice procedura de lucru.

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu cred, doamnă secretar general, că din aceste prevederi rezultă că trebuie să publicăm stenogramele şi sintezele. Stenogramele pentru cei mai interesaţi şi mai preocupaţi de detaliu şi sinteze pentru cei care vor să vadă doar ce s-a decis. Stenograma cuprinde şi dezbaterile de la fiecare punct. Nu ştiu dacă există o problemă, pentru că site-ul este încăpător. Putem să punem şi pe unele şi pe altele.

Doamna Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc.

Haideţi să dăm curs solicitării doamnei secretar general şi să trimitem la Comisia de Regulament, pentru a avea dânsa o justă interpretare.

Putem să facem şi cum aţi propus dumneavoastră, dar să aibă şi o acoperire, dacă vreţi, printr-un înscris al Comisiei de Regulament şi cu aprobarea plenului.

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Sintezele sunt suficiente.

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu vă citesc din art.31, alin.3: "Dezbaterile din Biroul permanent se consemnează în stenograme şi se introduc pe site-ul Camerei Deputaţilor".

Eu vreau să vă întreb, cu toată deschiderea, dacă vrem să nu introducem stenogramele pe site. Dacă există cel mai mic argument în acest sens, merită să purtăm discuţia. Dacă nu există nici un argument - şi până acum stenogramele au fost pe site şi nu a fost nici o supărare şi ni s-a părut chiar normal tuturor - atunci nu văd de ce am încerca să nu le mai punem pe site. Este o problemă tehnică? Este un efort tehnic presupus de introducerea lor pe site? Eu cred că merită făcut.

Eu v-aş propune să nu dăm curs acestei propuneri, pentru că mi se pare că este o propunere care va stârni foarte multe dezbateri şi nemulţumiri, fără a ne aduce nimic de folos, cu excepţia unei reduceri de efort din partea unor colegi din aparatul tehnic.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Iertaţi-mă, domnule preşedinte, se sesizează Comisia de regulament cu o inadvertenţă între două articole şi cu ideea găsirii modalităţii de a se pune articolul o sută cincizeci şi nu ştiu cât, în concordanţă cu dispoziţiile articolului 39, alineatul trei, care sunt aplicabile. Scurt! Şi atunci nu este nici o interpretare.

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Eserghep.

Domnul Gelil Eserghep:

Asta spuneam şi eu, dar a mai detaliat puţin domnul Bolcaş, că nu s-a spus absolut nimic cu privire la faptul că va spune presa că noi nu suntem de acord cu acest lucru. Noi suntem de acord cu acest lucru, dar este bine să se lămurească toate aceste chichiţe. Şi mai sunt încă asemenea chichiţe în regulament, am înţeles, şi astfel le şi lămurim, una câte una. Nu e mai bine să apară clar, tot timpul sunt dezbateri, apar noi subterfugii, dăm şi o sinteză, dăm şi o dezbatere, când apar dezbaterile integral.

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă Secretariatul general e nelămurit, le stau şi eu la dispoziţie, pentru explicarea distincţiei dintre stenograme şi sinteze. E normal că sintezele se pun mai târziu, pentru că sintezele trebuie lucrate, ele extrag practic, esenţa discuţiilor. E normal că sintezele, la şedinţele de comisii, nu se pot publica imediat pe site, pentru că, comisiile realizează ele însele un raport, un proces verbal şi apoi o sinteză, pe care trebuie să le şi comunice.

Eu vă spun că eu, personal, nu văd nici un fel de contradicţie între cele două articole, cred că ele se completează reciproc şi vizează două lucruri diferite. Dar sigur că discuţia este deschisă.

Doamna secretar general.

Doamna Georgeta Ionescu :

Noi nu am pus nici o clipă în discuţie dacă publicăm stenogramele, dar în acest caz am dorit o clarificare, dacă mai sunt necesare şi se doresc a fi publicate şi aceste sinteze.

Domnul Bogdan Olteanu:

La momentul la care vom sesiza Comisia de regulament pe mai multe inadvertenţe considerate a se regăsi în regulament, sigur că, Comisia de regulament este liberă să aprecieze modul în care poate sistematiza aceste obligaţii.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 4:21