Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe apr. 2006 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 5 aprilie 2006 ora 8:49

9. Hotărâre privind stabilirea atribuţiilor vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor
amânat

Hotărâre privind stabilirea atribuţiilor vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor Domnul Bogdan Olteanu:

Punctul nouă, hotărâre privind stabilirea atribuţiilor vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei.

E vorba doar de preluarea atribuţiilor domnului chestor Diaconescu de domnul chestor Zgonea şi urmează ca restul să se închidă între domnul vicepreşedinte Dorneanu şi doamna vicepreşedintă Daniela Popa.

Domnul Valer Dorneanu:

Mai putem închide, ca să mai construim un pic, încă o problemă.

Daţi-mi mie Comisia de abuzuri şi să ia domnul Mitrea, cu care am vorbit, Comisia pentru politică economică, având în vedere că am lucrat acolo.

Domnul Bogdan Olteanu:

Cred că nu este nici un fel de problemă!

Domnul Valer Dorneanu:

Am vorbit cu domnul Miron Mitrea şi este de acord. Iar cealaltă chestiune o discut cu doamna Popa.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă dorim succes.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 3:34