Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe feb. 2015 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 23 februarie 2015 ora 13:00

1. Propunerea Preşedintelui României privind numirea domnului Eduard Hellvig în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii
la Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii consultă

Propunerea Preşedintelui României privind numirea domnului Eduard Hellvig în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

La primul punct din ordinea de zi avem propunerea Preşedintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, privind numirea domnului Eduard-Raul Hellvig în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii.

Aşa cum cunoaşteţi, procedura este de a trimite propunerea Comisiei comune permanente a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii, în vederea audierii candidatului şi elaborarea raportului.

Vreau să ascult păreri cu privire la calendar. Astăzi suntem în 23 februarie 2015.

Domnul deputat Orban.

Domnul Ludovic Orban:

Solicitarea noastră este ca audierea să se realizeze mâine dimineaţă în comisia de specialitate şi tot mâine, în jurul orelor 14.00-l5.00, să facem plenul reunit pentru votul în plenul reunit.

(Discuţii în sală.)

Domnul Verestóy Attila:

Domnule preşedinte.

Domnul Ludovic Orban:

Este şi o chestiune care ţine de propunerea noastră, are în spate şi o motivaţie, care ţine de programul Preşedintelui României, care va pleca în Germania. Şi pentru a putea finaliza procedura de numire, rugămintea - cel puţin din partea noastră - este ca votul final să fie marţi.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Da.

Domnul Verestóy Attila:

Domnule preşedinte, din punctul de vedere al comisiei, în calitate de secretar al comisiei reunite, pot să vă spun că, mâine dimineaţă, noi am convocat comisia, deci oricum putem să fim pregătiţi pentru audiere, începând de la orele 9.00-10.00, care este ora convenabilă pentru domnul candidat.

(Discuţii în sală.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Bun. Deci, pentru mâine este reuniunea comisiei comune a Parlamentului pentru audiere.

În ceea ce priveşte pasul următor, ulterior raportului, trebuie să organizăm o şedinţă a Birourilor permanente reunite.

Aveţi propuneri referitoare la organizarea şedinţei Birourilor permanente reunite?

Domnul Ioan Chelaru:

Miercuri la prânz.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Miercuri la prânz?

Domnul Ludovic Orban:

Propunerea mea a fost marţi la ora 13.00 pentru ca să putem convoca marţi la ora 15.00 plenul.

(Discuţii în sală.)

Domnul Verestóy Attila:

Domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi, ca să avem şi raportul şi să terminăm tot ce ţine de seriozitatea prezentă oricum în astfel de situaţii, eu aş propune la ora 16.00 să fie plenul reunit.

Domnul Ioan Chelaru:

La ora 16.00, mâine?

Domnul Verestóy Attila:

Da. Noi putem să fim pregătiţi cu raportul, începând de la ora 16.00, mâine până la data la care veţi decide.

Domnul Ioan Chelaru:

Îndrăznesc să cred sau să mă gândesc că, cunoaşteţi deja conţinutul raportului?

Domnul Verestóy Attila:

Nu, dar putem să fim gata.

Domnul Ioan Chelaru:

Eu cred că necesar ar fi şi să fim serioşi cu toţii - nu intraţi dumneavoastră în discuţie din acest punct de vedere - să discutaţi cu candidatul, să formulaţi un raport, să convocăm şedinţa comisiei, cred eu, cel mai bine, miercuri la ora 13.00, când se termină prima parte a şedinţei de plen a Senatului, şi după aceea să stabilim, în acea şedinţă, data convocării plenului reunit.

Nu cred că postul de director SRI s-a eliberat ieri, cred că s-a eliberat în urmă cu câteva săptămâni şi nu cred că o zi, două sau cinci mai contează. Este o chestiune extrem de serioasă. Sunt convins că dumneavoastră o veţi trata ca atare în comisie.

Raportul, bănuim, aşa cum şi dumneavoastră intuiţi, este favorabil, dar el trebuie supus şi aprobării Birourilor permanente reunite.

Şedinţa Birourilor permanente reunite pe care eu o propun este miercuri, la ora 13.00.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Bun. Atunci, vă sintetizez cele două propuneri.

O propunere era pentru mâine, marţi, 24 februarie 2015, la ora 13.00 să se predea raportul şi plenul reunit la ora 16.00. Domnul Verestóy a propus ca la ora 16.00 să fie gata raportul, urmând ca plenul să se reunească tot mâine. Deci, asta ar fi presupun o şedinţă a Birourilor permanente reunite înainte. dar totuşi trebuie să avem raportul la şedinţa Birourilor permanente reunite.

Cealaltă propunere este miercuri, 25 februarie 2015, ora 13.00, şedinţa Birourilor permanente reunite, urmând ca mâine, în decursul după-amiezii, să fie gata comisia cu raportul, la o oră care.

Domnul Ioan Chelaru:

Sau miercuri dimineaţă.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Sau miercuri dimineaţă, bineînţeles.

Şi eu cred că, având în vedere că postul este vacant de atâta vreme, graba de a rezolva totul mâine nu mi se pare justificată, mai ales că este o poziţie importantă pe care cred că trebuie s-o analizaţi în linişte, fără niciun fel de presiune.

Deci vă propun să stabilim, miercuri, ora 13.00 - şedinţa Birourilor permanente reunite.

Cine este pentru? Da. Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Majoritatea.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Majoritatea.

Voturi împotrivă? 5 voturi împotrivă.

(Discuţii în sală.)

Abţineri? O abţinere.

Atunci, termenul de depunere a raportului, miercuri, 25 februarie 2015, dimineaţă.

Domnule senator Verestoy.

Domnul Verestóy Attila:

Am înţeles. Voi comunica comisiei.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Şi mâine este reuniunea comisiei comune permanente, pentru audierea candidatului.

Domnul Verestóy Attila:

Mâine dimineaţă, domnule preşedinte.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

La ce oră?

Domnul Verestóy Attila:

Noi suntem la dispoziţia programului candidatului de la ora 9.00 începând.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Candidatul este foarte. Mai are alte trebuie mai importante candidatul sau.?

Domnul Verestóy Attila:

Nu cred.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Nici eu.

Domnul Verestóy Attila:

Până acum. de acum încolo, poate, dar acum, nu.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Ora 10.00 cred că este o oră decentă, nu?

Domnul Verestóy Attila:

Ora 10.00, da.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Perfect. Ora 10.00, mâine, audierea. Bine.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 8:50