Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe feb. 2015 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
din 23 februarie 2015 ora 13:00

1. Propunerea Preşedintelui României privind numirea domnului Eduard Hellvig în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii
la Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii
2. Avizul comun al comisiilor pentru buget şi comisiilor economice din Senat şi Camera Deputaţilor cu privire la audierea candidaţilor pentru funcţiile vacante de preşedinte şi vicepreşedinte în cadrul Plenului Consiliului Concurenţei
se înaintează către Preşedintele României
3. Scrisoarea preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării privind declanşarea procedurii de numire a şase membri în cadrul Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
s-a declanşat procedura de numire a noilor membri
4. Scrisoarea Autorităţii de Supraveghere Financiară prin care înaintează Parlamentului demisia domnului Coca Constantinescu Gheorghe Cornel din calitatea de membru neexecutiv în cadrul Consiliului ASF
se trimite Comisiilor pentru buget şi Comisiilor pentru politică economică din cele două Camere şi liderilor grupurilor parlamentare pentru propuneri nominale în termen de 2 săptămâni (9.03.2015)
   4.1  Demisia domnului Coca Constantinescu Gheorghe Cornel din calitatea de membru neexecutiv în cadrul Consiliului ASF
5. Scrisoare din partea domnului Stelian Tănase, preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, prin care transmite demisia domnului Dan-Andrei Muraru, din calitatea de membru titular în Consiliul de administraţie al TVR, începând cu data de 8 ianuarie 2015
la Comisiile pentru cultură din cele două Camere şi liderilor grupurilor parlamentare pentru propuneri nominale până la data de 09.03.2015
   5.1  Demisia domnului Dan-Andrei Muraru din calitatea de membru titular în Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune
6. Informare din partea domnului Iulian Alexandru Muraru, membru titular al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, privind starea de incompatibilitate în care se află, precum şi faptul că, în termenul prevăzut de lege va opta pentru funcţia de membru titular al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune
s-a luat act
   6.1  Opţiunea domnului Iulian Alexandru Muraru
se trimite domnului Ovidiu Miculescu, Preşedinte-Director al Societăţii Române de Radiodifuziune
7. Completarea componenţei nominale a Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României şi convocarea acesteia
amânată
8. Nota Grupului Român al Uniunii Interparlamentare privind modificarea componenţei nominale a unor grupuri parlamentare de prietenie
la plenul comun
9. Notă privind repartizarea la comisiile de specialitate a:
   9.1  Raportului de activitate al instituţiei Avocatul Poporului pentru anul 2014;
la Comisiile juridice din cele două Camere.Termen:30 de zile
   9.2  Raportului de activitate al Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României pentru anul 2013;
la Comisiile juridice și Comisiile pentru administrație publică din cele două Camere.Termen:30 de zile
   9.3  Raportului privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii în anul 2014;
la Comisiile juridice din cele două Camere. Termen:30 de zile
   9.4  Raportul public al Curţii de Conturi pe anul 2013 şi sinteza acestuia
la Comisia pentru buget,finanţe şi bănci.Termen:30 de zile
10. Cererea Grupurilor parlamentare PSD din Camera Deputaţilor şi Senat
11. Cererile Grupurilor parlamentare PNL din Camera Deputaţilor şi Senat
12. Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 5:15