Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mai. 2006 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 10 mai 2006 ora 11:00

2. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor Domnul Bogdan Olteanu:

Faţă de ce avem aici, după cum ştiţi, s-a stabilit în Birourile permanente reunite de asemenea ca foarte probabilă o şedinţă comună pentru 17 mai.

În ceea ce priveşte vizita preşedintei Finlandei, aşteptăm încă o confirmare când va fi reprogramată şi, în funcţie de aceasta, dacă dânsa va dori din nou să se adreseze Parlamentului, va trebui să luăm o decizie, dar nu cunoaştem acum nici o chestiune.

Domnul Marton.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Există o decizie în fond a Biroului permanent şi a liderilor că, până când se va termina dezbaterea Statutului minorităţilor naţionale, în fiecare zi de marţi el se dezbate de la ora 15,00 în cele trei comisii reunite. Problema este că într-adevăr este nevoie de toate cele trei comisii ca să fie prezente. Până acum s-a lucrat cum s-a lucrat, mă rog, dar nu a existat o problemă în neîntrunirea acestor comisii. Ieri, însă, prima dată, fără să fie o decizie, fără să se anunţe, pur şi simplu cele trei comisii au lucrat separat pe alte legi.

Ca atare, propun, ca să fie clar, să fie inclus pe ordinea de zi de marţi, să se scrie acolo că de la ora 15,00 cele trei comisii reunite au şedinţă comună. Cele trei comisii; atât. Cred că se poate trece pe ordinea de zi şi atunci nu mai avem nici o problemă, preşedinţii celor trei comisii ştiu că atunci trebuie să se întrunească. Dacă aveţi o altă propunere, de începere la altă oră - şi cu aceasta suntem de acord, dar să se lucreze, pentru că altfel cineva s-ar putea gândi că nu se mai doreşte adoptarea acestei legi, ceea ce cred că nu e în vigoare.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc. Domnul Munteanu.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte, eu aş veni cu o sugestie. Să nu se mai întâmple ca şi astăzi, ceea ce ne deranjează puţin, faptul că la ora 14,30 avem Camerele reunite. Dacă săptămâna viitoare vom avea, vă propun să fie ori marţi după-amiază, ori miercuri dimineaţă. Deci, să nu mai fie la ore din acestea, miercuri după-amiază, joi dimineaţă...

Domnul Bogdan Olteanu:

Singurul motiv pentru care săptămâna aceasta s-a ţinut după-amiază era că urma să vină doamna preşedintă a Finlandei şi, sigur, ne-am pliat programul în funcţie de dânsa. Săptămâna viitoare Camerele reunite se ţin dimineaţă. Aceasta a fost o situaţie excepţională.

Domnul Eserghep.

Domnul Gelil Eserghep:

Eu zic să lăsăm preşedinţii celor trei comisii să stabilească când se întâlnesc, pentru că aşa putem să stabilim noi direct că trebuie să discute Legea Statutului, nu că îi chemăm pe preşedinţii celor trei comisii la o oră fixată să discute ce trebuie. Deci, dacă vreţi, votăm, să spunem direct: "Domnilor, aveţi de discutat Statutul!" Chit că treaba e moartă, dar dumneavoastră trebuie să o înviaţi. Ceva de genul acesta. Dacă nu...

Domnul Bogdan Olteanu:

Eu înţeleg că aceasta este şi propunerea, să prevedem aici că marţi la ora 15,00 se întrunesc cele trei comisii pentru proiectul Statutului minorităţilor naţionale.

Domnul Gelil Eserghep:

Da, dar trebuie întrebaţi pentru că, totuşi, nu sunt...

Domnul Bogdan Olteanu:

E la propunerea dânşilor.

Alte observaţii la programul de lucru? Atunci, eu vă propun programul de lucru cu observaţiile făcute de domnii Marton şi Eserghep, de a introduce şi acea prevedere şi, evident, cu observaţia că miercuri dimineaţă probabil vor fi Camerele reunite, dacă nu apare ceva în calendarul internaţional care să amâne acea şedinţă.

Biroul permanent, dacă sunteţi de acord? Mulţumesc. Comitetul liderilor? Mulţumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 12:44