|
Domnul Marian Neacşu:
Domnule preşedinte, aşa cum s-a convenit iniţial între Grupurile parlamentare PNL şi PSD, fiecare a primit preşedinţia uneia dintre cele două comisii speciale pe care le-am creat: cea pentru Constituţie şi cea pentru Codul Electoral. Având în vedere că acum câteva luni în urmă, înainte de finalizarea sesiunii trecute, preşedinţia Comisiei pentru Constituţie a revenit Partidului Social Democrat, prin reciprocitate, preşedinţia Comisiei pentru Cod Electoral a trecut la colegii noştri la Partidul Naţional Liberal. Acum, cred că zece zile în urmă, am avut pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite o scrisoare din partea domnului deputat Mihai Voicu prin care a renunţat la preşedinţia comisiei şi imediat după aceea, o scrisoare din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal prin care au anunţat Birourile permanente că renunţă la nominalizarea pentru funcţia de preşedinte al comisiei respective. În consecinţă, determinat de faptul că nici un alt grup parlamentar nu şi-a exprimat dorinţa de a prelua preşedinţia acestei comisii într-o perioadă atât de delicată ca cea în care ne aflăm, noi ne asumăm acest lucru şi v-am făcut propunerea în consecinţă.
|