Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe oct. 2015 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 6 octombrie 2015 ora 10:00

Şedinţa a început la ora 10,05.

Lucrările au fost conduse de domnul Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat:

De la Cameră: domnul Florin Iordache şi domnul Petru Gabriel Vlase - vicepreşedinţi, domnul Ion-Marcel Ciolacu, domnul Laurenţiu Chirvăsuţă, domnul Cristian Buican - secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul Ioan Balan, domnul Ionel Palăr şi doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu - chestori, domnul Marian Neacşu - Grupul parlamentar PSD, domnul Tinel Gheorghe - Grupul parlamentar al PNL, domnul Aurelian Ionescu - Grupul parlamentar ALDE, domnul Mate Andras-Levente - Grupul parlamentar UDMR, domnul Ştefan Burlacu - Grupul parlamentar Naţional Democrat şi domnul Cristian Adrian Panciu - secretarul general al Camerei Deputaţilor.

De la Senat: domnul Călin Popescu Tăriceanu - preşedintele Senatului, domnul Teodor Atanasiu, domnul Ioan Chelaru, domnul Augustin-Constantin Mitu şi domnul Vasile Nistor - vicepreşedinţi, domnul Ion-Simeon Purec, domnul Ion Rotaru, domnul Mario-Ovidiu Oprea şi domnul Alexandru Pereş - secretari, domnul Neculai Bereanu, domnul Verestoy Attila -­­­ chestori, domnul Dorin-Mircea Dobra - Grupul parlamentar al PNL şi domnul Ion Vărgău - secretarul general al Senatului.

Invitaţi:

De la Camera Deputaţilor: domnul George Ionuţ Dumitrică - secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu şi domnul Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - director Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Ruxandra Rîmniceanu - director general Cancelarie Preşedinte şi doamna Alexandra Iordănescu - director general Cabinet Secretar general.

De la Senat: doamna Roxana Truinea - Direcţia Generală Legislativă, doamna Claudia Pencea - Direcţia pentru organizarea lucrărilor plenului şi comisiilor, doamna Elena Diaconu - Serviciul pentru lucrările Biroului permanent, domnul Gabriel Sterea - Direcţia generală Secretariat general, doamna Simona Paraschiv - consilier, domnul Andrei Alexandru - consilier, Cabinetul preşedintelui Senatului şi doamna Mariana Carabin - director Cabinet Secretar general.

*

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bună ziua!

Avem această ordine de zi. Dacă la această ordine de zi sunt completări? Domnul Neacşu.

Domnul Marian Neacşu:

Da, m-am uitat pe ordinea de zi, domnule preşedinte, n-am văzut aici proiectul legislativ privind modificarea Legii 96 privind Statutul senatorului şi deputatului. Înţeleg că, de săptămâna trecută, comisia de profil a trimis raportul către Secretariatul general.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Şi să-l introducem pe ordinea de zi?

Domnul Marian Neacşu:

Da, să-l introducem pe ordinea de zi.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Perfect. Ca să ce?

Domnul Marian Neacşu:

Ca să-l retrimitem la comisie.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Să-l retrimitem la comisie? Am înţeles. Ei, dacă este să-l retrimitem la comisie, îl punem pe ordinea de zi. Aceasta este o propunere foarte bună.

Deci, îl introducem pe ordinea de zi ca să-l retrimitem la comisie, da? Liderii o să vă ocupaţi dumneavoastră.

Domnilor secretari generali, vă rog frumos, introduceţi pe ordinea de zi, vă rog frumos, fără alte comentarii.

Şi acum intrăm pe ordinea de zi.

ANRE-ul nu a făcut audierea la cei 10 - 12 câţi mai sunt, tot continuă audierile. Am înţeles că nu au făcut audierile. Nu avem raportul, nu ştiu despre ce este vorba.

Vă rog frumos să vă ocupaţi, să ne uităm săptămâna viitoare pe legi, reîncepem procedura cu comisiile, să vedem ce raport au, să vedem cum mai stăm.

Domnul Marian Neacşu:

Domnul Tinel ştie că nu s-au încheiat audierile, ceea ce ştim şi noi.

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte, nu s-au încheiat audierile la ANRE.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aşa ştiam şi eu. Colegii mei senatori ştiu că s-a încheiat.

Propunere din partea Grupurilor parlamentare ale PSD pentru funcţia de preşedinte al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale

PUNCTUL 1

Propunere din partea Grupurilor parlamentare ale PSD pentru funcţia de preşedinte al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerile legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog domnule Neacşu.

Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte, aşa cum s-a convenit iniţial între Grupurile parlamentare PNL şi PSD, fiecare a primit preşedinţia uneia dintre cele două comisii speciale pe care le-am creat: cea pentru Constituţie şi cea pentru Codul Electoral.

Având în vedere că acum câteva luni în urmă, înainte de finalizarea sesiunii trecute, preşedinţia Comisiei pentru Constituţie a revenit Partidului Social Democrat, prin reciprocitate, preşedinţia Comisiei pentru Cod Electoral a trecut la colegii noştri la Partidul Naţional Liberal.

Acum, cred că zece zile în urmă, am avut pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite o scrisoare din partea domnului deputat Mihai Voicu prin care a renunţat la preşedinţia comisiei şi imediat după aceea, o scrisoare din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal prin care au anunţat Birourile permanente că renunţă la nominalizarea pentru funcţia de preşedinte al comisiei respective.

În consecinţă, determinat de faptul că nici un alt grup parlamentar nu şi-a exprimat dorinţa de a prelua preşedinţia acestei comisii într-o perioadă atât de delicată ca cea în care ne aflăm, noi ne asumăm acest lucru şi v-am făcut propunerea în consecinţă.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am înţeles. Deci, pe primul punct punem modificarea Legii statutului, cu pensiile, ca să puteţi să o retrimiteţi la comisie, pe punctul 2 alegerea domnului vicepreşedinte Vlase la comisia specială, temporar preşedinte, punctul 3 numai avem.

Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament

PUNCTUL 2

Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

La Decizia Consiliului Uniunii Europene 335 din 2015 Euratom - depunerea raportului 30 de zile, da? Amendamentele - 7 zile, avizele comune o săptămână.

Iniţiative legislative pentru care urmează să se solicite avizul Consiliului Legislativ, propunere legislativă specială privind indemnizaţia lunară şi indemnizaţia limitată a deputaţilor şi senatorilor. Ce înseamnă aceasta: indemnizaţie specială?

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Nu, nu, nu este indemnizaţie, este legislativă specială.

Eu am mai auzit de categoria aceasta.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Staff-ul tehnic, domnule secretar general, ce este aceasta: propunere legislativă specială?

Domnul Georgică Tobă:

Acesta este titlul iniţiatorului, aşa a dorit iniţiatorul.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

A., ne scuzaţi! Iertaţi-ne! Nu am ştiut.

Bun, atunci ne-am înţeles, avizul Consiliului - două săptămâni, punct de vedere al Guvernului - două săptămâni.

Cea de a doua: modificarea Legii 96 privind Statutul deputatului şi senatorului - propunere legislativă - la fel, două săptămâni Consiliul Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului - două săptămâni. Este în regulă?

Domnul Marian Neacşu:

Dacă îmi permiteţi, cred că ar fi necesar un termen ceva mai mare dat fiind faptul că trebuie să avem şi punctul de vedere de la Guvern şi de la Consiliul Legislativ pentru a intra în procedură - 3 săptămâni.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Două săptămâni, că oricum până le dau durează două luni.

Mulţumesc foarte mult.

Solicitare din partea Grupului parlamentar Naţional Democrat

Grupul parlamentar Naţional Democrat din Camera Deputaţilor vă solicită prin prezenta atribuirea unui loc în Comisia comună pentru elaborarea legilor electorale, din partea domnului Burlacu. Păi, nu au avut un coeficient din ce îmi aduc eu aminte, domnule Burlacu?

Domnul Ştefan Burlacu:

Domnule preşedinte, solicităm pentru că este singurul grup parlamentar care nu are un membru în comisie şi mi se pare corect dacă ar fi, din punctul nostru de vedere, un sprijin şi am putea şi noi să venim cu anumite .

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog.

Domnul Marian Neacşu:

Deci, domnule preşedinte, grupul parlamentar pe care îl reprezintă domnul Burlacu, la vremea la care erau reprezentanţii Partidului Poporului aveau reprezentant pe doamna Luminiţa Adam.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aşa. Și cine este în locul dânsei?

Domnul Marian Neacşu:

Fiecare din grupurile parlamentare, aşa s-a decis şi la Constituţie şi la Comisia de Cod Electoral să fie reprezentate ca şi grupuri.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aşa.

Domnul Marian Neacşu:

Eu v-aş propune totuşi să amânăm această chestiune o săptămână.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Păi nu, staţi o secundă. Dacă are locul şi este doamna Adam Luminiţa, atunci o înlocuieşte regulamentar pe doamna Adam Luminiţa cu cine doresc grupurile parlamentare de la PND.

Domnul Marian Neacşu:

V-aş propune ca să ne daţi termen o săptămână să discutăm acest lucru.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Ce să mai discutăm? Facem analiză pe text la regulament? Dacă a făcut solicitarea şi ştiţi dumneavoastră că doamna Luminiţa Adam era din partea PPDD-ului, astăzi PND, PND-ul face o nominalizare în locul doamnei Luminiţa Adam şi o modificăm în plenul de astăzi şi am terminat, dacă acesta este regulamentul. Eu aşa ştiu. Este locul lor.

Domnul Marian Neacşu:

Nu, nu. Un membru în plus nu putem să promovăm, este stabilit.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Sunt de acord.

Domnule Ştefan Burlacu, faceţi o nominalizare conform regulamentului, o daţi domnului secretar general şi o pun pe ordinea de zi.

Staff-ul tehnic, pregătiţi procedura pentru înlocuirea doamnei deputat Adam cu propunerea Grupului PND, loc pe loc, da?

Bun. Mai sunt alte chestiuni pe ordinea de zi?

Şi acest punct pe ordinea de zi, cu acordul Comitetului liderilor.

Mulţumesc foarte mult.

Vă urez o zi frumoasă!

Ne vedem la ora 12,30, am înţeles, la cererea senatorilor, da?

Domnul Marian Neacşu:

Da, la ora 12,30 pentru chestiunile acestea.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Deci, ne vedem la ora 12,30.

Membrii Biroului permanent obiecţii, comentarii?

Nu sunt. Unanimitate.

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 10,15.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 13:36