|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu mai solicităm. Comisia juridică este într-o gravă eroare şi încalcă Regulamentul Camerei Deputaţilor. Demisia este un act unilateral, cu dată imediată sau la data care este specificată, acest tertip pe care l-a folosit şi faptul că Comisia juridică, de nouă luni de zile, nu este în stare să facă un raport în conformitate cu prevederile legale, nu au nici o legătură. Comisia juridică are obligaţia administrativă în acest caz, nu are obligaţii conform mandatului parlamentar pe care l-a cerut electoratul din 2012. Sunt două chestiuni diferite. Comisia era obligată să trimită Biroului permanent. Biroul permanent, care primeşte prin înregistrare, dacă nu face altfel deputatul, cererile de demisie, constată acele două documente şi lua act de demisia domnului deputat şi, în acelaşi timp, informa plenul şi cu privire la procedura pe care Biroul permanent, conform legii, a luat-o în urma raportului comisiei. Sunt două lucruri diferite. Comisia nu are nici o obligaţie să suspende un raport către Biroul permanent, pentru că un parlamentar şi-a depus demisia. Sunt două lucruri diferite, să fie foarte clar pentru toată lumea. M-am consultat cu jurişti şi experţi constituţionali, sunt două abordări diferite. Domnul deputat poate mâine sau în momentul în care întreb, conform Legii 96, dacă persistă, poate să revină, şi Comisia juridică se află într-o vinovăţie clară, şi spun acest lucru să rămână în stenogramă. Am tolerat nouă luni de zile luarea unei decizii, aşteptând de la Comisia juridică să aducă raportul, aşa cum îşi asumă responsabilitatea. Este responsabilitatea individuală a membrilor Comisiei juridice. Noi luăm act şi o vom pune pe ordinea de zi în şedinţa de la 1 februarie. Referitor la scrisoarea Comisiei juridice, este făcută şi înregistrată la secretarul general, ca să evite biroul preşedintelui, astfel încât să scape de responsabilitate. Este trimisă către Biroul permanent, dar de obicei documentele se înregistrează la preşedinte. A fost dusă la secretarul general ca să fie mai simplu, ca să nu fie la noi şi să ne explice acest lucru. De nouă luni de zile aşteptăm raportul. Dacă dumneavoastră, membrii Biroului permanent, sunteţi de acord, Biroul permanent îi spune Comisiei juridice că responsabilitatea raportului nu are nici o legătură cu actul de demisie, conform legii şi Constituţiei. Sunt două chestiuni independente. Noi am solicitat un raport la documentele care au fost trimise de către Agenţia Naţională de Integritate cu privire la incompatibilitatea unui deputat în urma deciziei Curţii Constituţionale din 2014 şi a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Raportul poate rămâne fără obiect. Prin urmare, vă rog mult să scrieţi, domnule secretar general, în numele Biroului permanent şi să le spuneţi că obligaţia pe care o au rămâne în continuare valabilă, şi să mai specificaţi faptul că ar fi trebuit săptămâna trecută să trimită raportul Comisiei juridice cu privire la notificarea venită din partea Agenţiei Naţionale pentru Integritate. Domnul secretar Mircovici.
|