|
Domnul Máté András-Levente:
Domnule preşedinte, mulţumesc. Cei patru deputaţi nu asta solicită. Cei patru deputaţi solicită a continua procedura prevăzută de Legea 96/2006 privind Statutul deputatului şi al senatorului. Comisia, conform art. 36 - mi se pare - din lege, este singura care poate interpreta aplicarea unitară, în România, a Legii privind Statutul deputatului şi al senatorului. Doresc ca această hotărâre a comisiei să fie aprobată de Birourile permanente reunite şi să meargă, în continuare, spre publicare în Monitorul Oficial, ca act adoptat de Parlament, după ce a fost adoptat şi în plen. Este alin. (2) din adresa lor. Deci, hotărârea privind "interpretarea art. 38 ar fi trebuit să urmeze cursul firesc prevăzut de lege şi să fie înaintat spre aprobare Birourilor permanente reunite ale Camerei şi Senatului, urmând a fi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, ca act adoptat de Parlament. Acest fapt nu s-a întâmplat, hotărârea fiind cuprinsă doar în sinteza şedinţei". Deci, lipseşte finalitatea.
|