Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe apr. 2016 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 25 aprilie 2016 ora 14:30

1. Solicitări din partea Grupurilor parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senat
nu au fost aprobate consultă

Solicitări din partea Grupurilor parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senat Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Repet, această solicitare este nestatutară şi neregulamentară. Nu avem cum să dăm curs la ea. Cu mare plăcere...

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte, şi fără plăcere puteţi să spuneţi că şi în acest moment se încalcă Regulamentul şi se încalcă prevederile constituţionale, pentru că o Hotărâre a Parlamentului, indiferent că este favorabilă sau negativă, trebuie emisă.

Dacă dăm hotărâre când numim o persoană într-o funcţie publică, dăm hotărâre şi când nu putem să o numim din "n" motive.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Îmi cer scuze, sunt de acord cu dumneavoastră, vă susţin întrutotul, v-am mai spus şi data trecută.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Noi aceasta am cerut prin această scrisoare.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Daţi-mi textul din Constituţie în care scrie chestiunea aceasta.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Hotărârea Curţii Constituţionale.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Este un caz specific.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Nu este un caz specific, se aplică în toate situaţiile.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Sunt două Decizii ale Curţii pentru două cazuri specifice, am repetat.

Domnul Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Eu am citit cu foarte mare atenţie cele două Decizii ale Curţii Constituţionale şi acolo este scris expressis verbis că acea prevedere care permite să se ia o hotărâre cu o altă majoritate este de strictă interpretare, deci se aplică numai în situaţiile prevăzute în Constituţie.

Or, numirea preşedintelui-director general al Radiodifuziunii şi Televiziunii nu este prevăzută în Constituţie. Ca atare, nu se aplică regula prevăzută de lege, care este prin acea Decizie a Curţii Constituţionale implicit declarată ca fiind neconstituţională.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Nu aceasta era discuţia. Discuţia se referea la faptul că trebuie să se emită o hotărâre, dacă numeşti sau nu numeşti pe cineva pentru că ai făcut un act, tu, Parlament, şi atunci trebuie să fie specificat într-o hârtie, într-o notă, într-un document.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Nicolăescu, când cineva din partea dumneavoastră va fi în această funcţie şi va dori să încalce Regulamentul şedinţelor comune şi să interpreteze după bunul plac o Decizie a Curţii Constituţionale şi are o majoritate, nu am o problemă.

Domnul Márton Árpád a explicat foarte clar, nu mai vreau să intrăm în amănunte. A fost concis, a fost la obiect şi speţa este corectă. Nu avem în acest caz despre ce să discutăm. Aşteptăm o majoritate în consiliul de administraţie, care să facă o nouă propunere celor două Comisii pentru cultură.

Domnul Márton Árpád, care este şi membru în Comisia de cultură.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte, există şi o altă decizie a Curţii Constituţionale, care ne-a obligat să adoptăm o hotărâre de neacceptare a ceva.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Aceasta vă spun eu.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Deci, există o Decizie a Curţii Constituţionale care pentru toate cazurile ne obligă să dăm o hotărâre de adoptare, de numire, de nenumire, de acceptare, de respingere.

Dacă pentru toate situaţiile cere Curtea Constituţională, înseamnă toate cazurile...

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Sunt de acord cu dumneavoastră, dar nu în acest caz. În acest caz nu s-a întrunit numărul de voturi necesare pentru a publica în Monitorul Oficial şi atunci procedura se reia. Se reia până când ai fie majoritatea deputaţilor şi senatorilor, aşa cum scrie Curtea Constituţională: 50%+1 din cei care sunt în cele două Camere resping ceva ori aprobă ceva.

Nu avem în acest moment. Aceasta i-am explicat şi domnului Nicolăescu. Curtea Constituţională aşa a spus, cu respectarea prevederilor care sunt în textul constituţional şi în textul legii specifice, dar să aveţi o majoritate cum scrie legea.

Domnul Verestóy Attila:

Domnule preşedinte, nu aţi supus la vot neaprobarea. Nu aţi supus. Dacă vreţi să supuneţi la vot că nu se aprobă, votăm că nu se aprobă şi atunci este hotărâre.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Iertaţi-mă, dar când avem o lege cu raport de adoptare şi nu se aprobă, nu trece de vot, ce se întâmplă atunci? Acea lege nu a fost adoptată, da? Aşa se spune.

Noi acum avem o hotărâre prin care am cerut să se aprobe numirea doamnei Ghiurco în funcţia de preşedinte. Nu a întrunit numărul legal.

Deci, e o hotărâre de aprobare a acestei numiri.

Domnul Verestóy Attila:

Aţi avea dreptate dacă am fi votat ca şi o lege, cu ridicare de mâini etc. Dar aceasta este numire.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Este acelaşi lucru.

Domnul Verestóy Attila:

Nu este acelaşi lucru. Numire - nu este acelaşi lucru.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Verestóy, mulţumesc foarte mult, apreciez poziţia dumneavoastră.

Propun Birourilor permanente să respingă ca neregulamentară această cerere.

Cine este pentru? 12 voturi pentru.

Abţineri?

Voturi împotrivă? 2 voturi.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Daţi-mi voie să vă spun că la Camera Deputaţilor Biroul permanent nu este în cvorum. Aceasta pentru stenogramă.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vreau să vă spun ceva. Cvorumul este al Birourilor permanente reunite; şi aici şi domnul Verestóy sau domnul Márton, pentru că aveţi mai mare încredere în ei decât în ceilalţi colegi, nemaifiind nimeni la dumneavoastră care să interpreteze bine Regulamentul, şi eu pot să vă spun că cvorumul este pentru Biroul permanent reunit. S-au corectat cele două texte din Regulament.

Domnule preşedinte Tăriceanu, aveţi cuvântul.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Domnule deputat Nicolăescu, dacă îmi permiteţi, eu am sesizat nuanţa pe care aţi dorit să o introduceţi şi dacă aveţi bunăvoinţa să fiţi numai o clipă atent şi să vă explic următorul lucru. Parlamentul adoptă legi, hotărâri, deci ia decizii care, sigur, după aceea sunt consfinţite prin publicarea lor în Monitorul Oficial ş.a.m.d.

Nu există nicăieri în lume obiceiul de a se publica ceea ce nu se hotărăşte.

La cazul la care vă referiţi dumneavoastră cu menţionarea Deciziei Curţii Constituţionale, acolo Curtea ne-a obligat să publicăm o Hotărâre de respingere. Dar noi nu am votat o hotărâre de respingere a candidaturii doamnei de la TVR care să ne oblige, la fel, să facem un act de consfinţire a respingerii acestei candidaturi.

În cazul la care v-aţi referit, nu au fost întrunite condiţiile legale de numire a ei în funcţia de preşedinte-director general. Deci, nu este cazul unei decizii de respingere a candidaturii, care să poată să fie formalizată sub forma la care v-aţi referit dumneavoastră.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte, mulţumesc pentru explicaţii, numai că, din păcate, cred că este o fractură de logică în ceea ce spuneţi dumneavoastră, şi anume dumneavoastră spuneţi că doamna Ghiurco nu a întrunit condiţiile legale. Unde scrie aceasta? Într-un proces verbal pe care îl citeşte un secretar de la tribuna Parlamentului. Aceasta este respingerea candidaturii doamnei Ghiurco.

Ar trebui să fie o hotărâre a Parlamentului care spune: se respinge candidatura sau numirea doamnei Ghiurco în funcţia de... Aşa ar fi corect.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Nu este o respingere. Este o neîntrunire a condiţiilor prevăzute în legea de funcţionare a serviciului public de televiziune.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog frumos, mulţumesc, domnule Tăriceanu.

Este o chestiune strict administrativă. Deci, noi ne întoarcem într-o procedură administrativă, pentru că niciodată nu o finalizăm.

Domnul Mircovici.

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule preşedinte, domnilor colegi,

Este important să rămână pentru stenogramă: noi, în momentul de faţă, suntem numai 12 membri ai Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pentru că un vicepreşedinte nu este încă ales şi 13 membri la Senat. În total, 13 cu 12, sunt 25. Din 25, noi suntem 13 prezenţi, deci suntem în cvorum, indiferent de cât anume are o Cameră şi cât are cealaltă.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc. Mergem mai departe.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 11:14