Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe apr. 2016 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 25 aprilie 2016 ora 14:30

3. Solicitări din partea Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat referitoare la stadiul rapoartelor/avizelor sau punctelor de vedere comune asupra documentelor înscrise pe agenda de lucru a comisiilor pentru buget din Senat şi Camera Deputaţilor, ale căror termene au fost depăşite
la plenul reunit consultă

Solicitări din partea Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat referitoare la stadiul rapoartelor/avizelor sau punctelor de vedere comune asupra documentelor înscrise pe agenda de lucru a comisiilor pentru buget din Senat şi Camera Deputaţilor, ale căror termene au fost depăşite Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Avem solicitări din partea Comisiei pentru buget, finanţe, activitatea bancară şi piaţă de capital din Senat referitoare la stadiul rapoartelor/avizelor sau punctelor de vedere comune asupra documentelor înscrise pe agenda de lucru a comisiilor pentru buget din Senat şi Camera Deputaţilor ale căror termene au fost depăşite.

Se solicită să fie scoase de pe agenda comisiilor de buget unele rapoarte/avize. Dar de ce să fie scoase?! Nu am înţeles.

Nu există nici o motivare.

Fără motivare, cum putem să facem aşa ceva?

Şi dacă sunt vechi, ce să le facem?

Rapoartele sunt obligatorii.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Petru-Şerban Mihăilescu:

Cu scuze de rigoare, dar sunt rapoarte de la instituţii care nici nu mai sunt, cum este CNVM-ul.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule senator, eu nu pot să termin o procedură pentru că legea mă obligă să termin o procedură.

Descărcarea este citirea raportului, cu vot sau fără vot, în plen.

Domnul Petru-Şerban Mihăilescu:

Nu este nimic cu vot la acestea.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Noi am stabilit ca la prima şedinţă de plen reunit să le citim pe toate acestea, ca să le descărcăm odată pentru totdeauna.

A fost o decizie pe care am luat-o cu liderii grupurilor parlamentare.

Domnul Petru-Şerban Mihăilescu:

Nu am ştiut.

Vom comunica treaba aceasta.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Deci, rămâne ceea ce am stabilit noi pentru şedinţa de plen reunit. Vom începe cu ele, le vom citi. Procedura este cea pe care am stabilit-o.

Vă mulţumesc foarte mult.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 22:11