|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
Domnule preşedinte, în primul rând că am impresia că supuneţi trei chestiuni la vot, în acelaşi timp. Una e trimiterea acestei cereri către Comisia de Regulament şi către Comisia juridică; alta e aprobarea ca aceste comisii, fiecare în parte, să lucreze în paralel cu plenul. Deci, practic, cred că ar trebui, procedural, să avem trei voturi, rezultatul putând fi diferit. Cel puţin teoretic. O rugăminte: dacă se poate, atunci când trimitem către Comisia de Regulament şi către Comisia juridică, să-i rugăm ca în Nota de răspuns să facă precizări exprese la articolele 69 şi 40 din Constituţia României; 69 - Mandatul reprezentativ şi 40 - Dreptul de asociere. Mulţumesc.
|