Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mai. 2018 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din 29 mai 2018 ora 14:00

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
aprobată. Cu modificări
   1.1  Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
   1.2  Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului
   1.3  Lista iniţiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depăşite
2. Notă privind iniţiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse şi distribuite în perioada 23 -24 mai 2018 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru a fi dezbătute în zilele de marţi, 29 şi miercuri, 30 mai 2018
nu a fost aprobată. Cu excepția PLx 2011/2018
3. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat
   3.1  Secretari de şedinţă
aprobat. În data de 30.05.2018 secretar de ședință va fi domnul deputat Cristian Buican
4. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
aprobată. Numai procedura de urgență solicitată de Guvern
5. Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană
s-a luat act
   5.1  Notă privind Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană
aprobată
6. Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ
la plen
7. Proiectul Punctului de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor cu privire la sesizarea formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor prin care se contestă neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului României nr. 21/2018 privind numirea unui membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
aprobat
8. Proiectul Punctului de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor cu privire la sesizarea formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor prin care se contestă neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului României nr. 48/2017 privind numirea unui membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării
aprobat
9. Scrisoare din partea domnului Viorel Ilie, Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, prin care transmite forma refăcută a :
   9.1  Programului legislativ al Guvernului pentru anul 2018 (mai - decembrie)
la Comisiile parlamentare
   9.2  Listei priorităţilor legislative ale Guvernului pentru prima sesiune ordinară parlamentară a anului 2018
la Comisiile parlamentare
10. Scrisoare din partea domnului Eugen Orlando Teodorovici, ministrul finanţelor publice, referitoare la Proiectul de lege privind distribuţia de asigurări (L303/2018)
s-a luat act
11. Solicitare din partea domnului deputat Vasile Daniel Suciu, liderul Grupului parlamentar PSD, referitoare la formularea unui punct de vedere cu privire la posibilitatea constituirii unui nou grup parlamentar la Camera Deputaţilor
la Comisia pentru Regulament și la Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului să formuleze câte un punct de vedere. Termen: 30.05.2018.
12. Solicitare din partea Grupului parlamentar ALDE privind modificarea componenţei Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
la plen
13. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor
aprobată
14. Solicitare din partea Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor
aprobată
15. Solicitare din partea Comisiei pentru transporturi şi infrastructură referitoare la desfăşurarea unor şedinţe de lucru în judeţul Prahova
aprobată
16. Informare din partea domnului deputat Daniel Olteanu
la plen. Va activa ca deputat neafiliat
17. Informare din partea doamnei deputat Gabriela-Maria Podaşcă
la plen
18. Informare din partea domnului deputat Mircea-Titus Dobre
la plen
19. Informare din partea domnului deputat Valeriu Andrei Steriu
la plen
20. Solicitare din partea domnului deputat Adrian Radu Pau privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
21. Solicitare din partea doamnei deputat Luminiţa Maria Jivan privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
22. Solicitare din partea domnului deputat Ion Spânu privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată. O zi fără plată
23. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunitaţi de a lucra împreună cu Comisia pentru industrii şi servicii în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor
aprobată
24. Solicitare din partea domnului deputat Cristian Ghinea privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 12:19