|
Domnul Bogdan Olteanu:
Solicitarea domnului deputat Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti. Este vorba de organizarea unei sesiuni de jumătate de oră de comemorare a Holocaustului, ocazie cu care ar vorbi şi două personalităţi din afara Parlamentului. De aceea am propus o sesiune solemnă care se potriveşte acestei situaţii. Propunerea este ca, în completare, să vorbească câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar. Voi vorbi şi eu la final. Dacă sunteţi de acord, să fie la 12, marţi. Marţi, programul va fi, vă reamintesc, unul puţin mai complex - după această sesiune solemnă vom avea şi alocuţiunea preşedintelui Parlamentului Republicii Cehe. Vă mulţumesc. Atunci, a fost aprobată.
|