|
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 1 octombrie 2008 ora 9:15
 |
9. Solicitare din partea domnilor senatori Eckstein Kovacs Peter şi Funar Gheorghe |
 |
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
Solicitarea domnilor senatori Eckstein şi Funar. Punerea pe ordinea de zi a iniţiativei legislative cu Legea cianurilor. Stimaţi colegi, eu vă rog frumos: şi la acesta şi la aceea cu lustraţia, trimiteţi o adresă la comisii - că îi rugăm să facă un raport; dacă nu, vom lua o decizie în consecinţă, până la finalul legislaturii. Este vorba de interzicerea cianurilor în Roşia Montană.
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Este la Comisia de industrii. Legea vorbeşte în general de interzicerea cianurilor în exploatarea minieră.
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile:
Adică să punem pe butuci, în condiţiile în care nu este nimic pregătit să se pună în loc! Dacă proiectul de lege indica şi ce pun la loc, nu aveam nici o problemă. Dar deocamdată scot ceva fără să pun nimic la loc! Nu există pe globul pământesc în acest moment un sistem care să înlocuiască. Este o metodă în Africa de Sud, dar care este foarte scumpă şi neexperimentată. Dacă este să o facem aşa, doar de propagandă populistă, că eu mă bat pentru chestia asta, nu-i nici o problemă. Dar, oricum, eu vă spun că în raportul comisiei privind această iniţiativă legislativă este trecută directiva. Deci efectiv este trecută directiva europeană, cu liniuţe şi cu puncte.
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Dacă ştiu eu bine, există acest raport. L-aţi făcut, cu directivele.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
L-am trimis înapoi la comisie. Domnul deputat Tabără, vă rog.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Tabără:
Sigur că este o discuţie legată de chestiunea cianurilor, şi, chiar dacă în ultimul timp nu am fost implicat în problema de la Roşia Montană, o cunosc foarte bine pentru că sunt din zonă. Eu vreau să vă spun că acolo există un râu care 50 de ani a fost un râu mort, şi a fost mort din cauza cianurilor. Iar dincolo dacă vă duceaţi, şi comisia care a văzut Roşia Montană ar fi urcat la Muşca, ar fi văzut un dezastru cum nu se vede nicăieri în Europa.
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile:
Vorbim de cianuri în România!
|
|
|
|
Domnul Valeriu Tabără:
Daţi-mi voie. Vorbim de cianuri în România. Până la urmă, va trebui, dacă am renunţa la aur să îl scoatem mai scump, să găsim şi soluţiile să îl scoatem curat şi să nu lăsăm mercurul şi toate celelalte să se scurgă pe Arieş în toate văile Munţilor Apuseni, că de asta nu spune nimeni nimic. Eu vreau să spun că am trăit pe malurile Arieşului 40 de ani, şi s-a ajuns ca acolo, intrând cu picioarele goale în apă, să te îmbolnăveşti de hepatită şi de altele, pentru că nu este numai aur şi mercur; acolo mai există şi alte metale - din cele care dau radiaţii, dacă vreţi, care însoţesc cuprul de la Roşia Poieni. Şi repet: cine are curiozitatea să vadă un dezastru cum nu se vede nicăieri în lume, să urce la Muşca, să vadă un sat mort, în nămol şi în mizerie, şi apă care se scurge în Arieş incontinuu. Eu nu sunt împotriva investiţiilor în Apuseni, pentru că sunt de acolo - moţ, şi ştiu ce înseamnă Apusenii. Nu am intrat însă în discuţiile respective pentru că nu am vrut să intru în zonele acestea politice. Dar acolo, la Roşia şi peste tot, se pot construi alte lucruri care să funcţioneze foarte bine. Dacă vreţi, repunerea în valoare a Buciumului, a Abrudului, dar lipseşte planul, fiind numai discuţii, discuţii care n-au absolut nimic cu realitatea care este acolo. Uitaţi-vă, dacă vreţi, la cantoanele de la Sarteş, de la Brăzeşti, de lângă Baia de Arieş, pentru că probabil următorul obiectiv de dispută va fi Baia de Arieş, şi acolo filonul 2, care a fost rezervă naţională de extragere a aurului, este lăsat; urmează probabil să-l preia alţii. Sau la Brad, sau în altă parte. Deci chestiunea de acolo, noi, parlamentarii, ar trebui să o vedem cu mai multă seriozitate, nu legat de chestiunile politice, de Mureş, ci de ceea ce se întâmplă acolo şi de ceea ce este acolo în prezent.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Bun. Solicitarea domnului preşedinte a fost ca respectivele comisii să întocmească raportul, după care plenul decide, iar argumentele acestea le spunem şi în plen. Vă rog, doamna Aura Vasile.
|
|
|
|
Doamna Aurelia Vasile:
Ceea ce nu se înţelege pe această iniţiativă legislativă - deci nicăieri în solicitare nu se vorbeşte de Roşia Montană, dar toată zona publică o face Roşia Montană. Deci eu îmi susţin argumentele pe ceea ce spune proiectul de lege. Proiectul de lege cere scoaterea cianurilor. Eu sunt ţară membră a Uniunii Europene, există o directivă, culmea!, care a fost adoptată după accidentul de acum câţiva ani de zile de la Baia Mare, şi care stabileşte clar nu numai pentru România, ci pentru toate ţările membre care sunt etapele şi care sunt concentraţiile pentru reducerea noxelor şi urmărilor exploatării cu cianuri. Dar spun încă odată: este o chestie de propagandă, n-are nici o legătură proiectul de lege cu Roşia Montană, iar din punct de vedere personal, ca parlamentar, pot să spun următorul lucru: acest business a fost încheiat în 98 de ministrul industriilor de atunci Berceanu, iar acum, în această guvernare, dacă Guvernul doreşte să oprească lucrările, este liber să o facă printr-o ordonanţă de urgenţă pentru a plăti tot ceea ce a fost angajat statul român în 98, prin ministrul economiei Berceanu, faţă de această firmă, şi să angajeze Guvernul, că plăteşte, nu să se scoată castanele din foc cu mâna Parlamentului.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Tabără:
Eu mi-aş permite doar o corectură: cred că nu este bine să intrăm în dispute pentru că problema şi de la Roşia Montană şi de concesionarea acestor mine au fost în 1996. Şi eu eram în Guvernul în care s-a dat această concesiune. Deci eu am fost în Guvernul în care s-a dat concesionarea de acolo. Iar Timiş, respectivul nu a intrat în 98; era demult băgat în economia noastră. Haideţi să le lăsăm moarte, că până la urmă iese altceva.
|
|
|
|
Domnul Octavian-Mircea Purceld:
Eu observ că am intrat chiar în detalii tehnice. Nu mi se pare normal ca o iniţiativă legislativă să fie blocată la o comisie numai pentru că sunt puncte de vedere diferite. Există soluţii pentru asta, şi eu sunt convins că la Comisia pentru industrii se ştie cum se procedează într-o asemenea situaţie. Se formează subcomisii, specialişti din afară, şi se vine cu un punct de vedere. Dar nu-i normal să blocheze într-o comisie o iniţiativă legislativă! Nu-i permis aşa ceva. Deci, eu cer ca această comisie să îi dea drumul. Cum îi dă, numai să-i dea drumul, să-i urmeze cursul legislativ.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Da. Deci discuţia aici nu era o discuţie pe fond, ci era doar o discuţie în ceea ce priveşte blocajul unei legi. Părerile pro şi contra se exprimă în voturile de adoptare sau de respingere a legii. Aşa cum a sugerat domnul preşedinte, rămâne să solicităm comisiei să-şi spună punctul de vedere într-un termen relativ scurt. Dacă nu, vom lua o decizie. Deci într-o săptămână, ca să fie termenul.
|
|