|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
La primul punct - Memorandumul intern: Organizarea şedinţei solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată Zilei naţionale a României. Având în vedere că la 1 decembrie 2023, se vor împlini 105 ani de la Marea Unire, propun ca Parlamentul României să marcheze prin organizarea unei şedinţe solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Şi, vă propun ca această şedinţă să aibă loc luni, 4 decembrie 2023, la orele 15.00. În cadrul acestei şedinţe vor lua cuvântul preşedinţii celor două Camere, precum şi reprezentanţii grupurilor parlamentare în limita a câte cinci minute fiecare grup, iar neafiliaţii având două minute alocate. Elementele de program şi propunerile de invitaţi, le aveţi la mapă. Supun votului acest memorandum. Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva? Măcar să spună cineva ceva, ca să-mi dau seama că sunt auzit.
|