|
|
|
Şedinţa a început la ora 19,01. Lucrările au fost conduse de domnul Alfred-Robert Simonis, Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor. Au participat: De la Camera Deputaţilor: domnul Vasile-Daniel Suciu - vicepreşedinte, doamna Alexandra Presură şi domnul Ovidiu-Victor Ganţ - secretari, domnul Mitică-Marius Mărgărit, domnul George-Cristian Tuţă şi domnul Seres Denes - chestori, domnul Ciprian-Constantin Şerban - Grupul parlamentar al PSD, domnul Bogdan-Ionel Rodeanu - Grupul parlamentar al USR, domnul Ilie-Alin Coleşa - Grupul parlamentar al AUR, domnul Csoma Botond - Grupul parlamentar al UDMR şi domnul Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. De la Senat: domnul Paul Stănescu şi domnul Sorin Mihai Cîmpeanu - vicepreşedinţi, domnul Marius Humelnicu şi doamna Roberta-Alma Anastase - secretari, domnul Marius-Alexandru Dunca, domnul Sergiu Cosmin Vlad şi domnul Tanczos Barna - chestori, domnul Radu-Mihai Mihail - Grupul parlamentar al USR, şi domnul Cseke Attila - Grupul parlamentar al UDMR. De la Camera Deputaţilor: doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor, domnul George-Ionuţ Dumitrică - Secretar general-adjunct, domnul Gabriel Stecoza - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Mihaela Iancu - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general, şi domnul Alexandru Tănase - Centrul de Dezvoltare Tehnologică. De la Senat: domnul Mario Ovidiu Oprea - Secretarul general al Senatului, doamna Corina Bote - Secretar general-adjunct, doamna Catalina Bădoiu - secretar general adjunct, doamna Vikarius Arany - Secretar general-adjunct, doamna Roxana Truinea - Direcţia generală legislativă, doamna Marina Claudia Pencea - Direcţia pentru organizarea lucrărilor plenului şi comisiilor, doamna Raluca-Alexandra Zota - Direcţia generală Secretariat general, doamna Ioana Popescu - Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul. *
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Stimaţi colegi, sunt Suciu, vă rog să luaţi act şi de prezenţa mea. Vorbesc de pe telefonul domnului lider Şerban Ciprian, suntem amândoi.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Ok, mai stăm două minute, să facem cvorum. Înţeleg că suntem în cvorum. Stimate colege, stimaţi colegi, bună ziua! Vă rog să acceptaţi ordinea de zi propusă. Avem două puncte pe ordinea de zi. Supun votului această propunere de ordine de zi. Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva? Unanimitate. Adoptat. Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 1 Memorandum intern: Organizarea Şedinţei Solemne Comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată aniversării Zilei Naţionale a României
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
La primul punct - Memorandumul intern: Organizarea şedinţei solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată Zilei naţionale a României. Având în vedere că la 1 decembrie 2023, se vor împlini 105 ani de la Marea Unire, propun ca Parlamentul României să marcheze prin organizarea unei şedinţe solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Şi, vă propun ca această şedinţă să aibă loc luni, 4 decembrie 2023, la orele 15.00. În cadrul acestei şedinţe vor lua cuvântul preşedinţii celor două Camere, precum şi reprezentanţii grupurilor parlamentare în limita a câte cinci minute fiecare grup, iar neafiliaţii având două minute alocate. Elementele de program şi propunerile de invitaţi, le aveţi la mapă. Supun votului acest memorandum. Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva? Măcar să spună cineva ceva, ca să-mi dau seama că sunt auzit.
|
|
|
|
Domnul Varujan Pambuccian:
Da, te auzim domnul preşedinte.
|
|
|
|
Doamna Alexandra Presură:
Se aude.
|
|
|
|
Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:
Da, sunteţi auzit domnul preşedinte. Sorin Cîmpeanu, de acord.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Mulţumim. Adoptat. Era prea multă linişte.
|
|
|
|
Domnul ........:
|
|
|
|
Acuma nu vă place nici aşa, nici aşa!
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Adevărat.
|
|
|
|
Domnul Varujan Pambuccian:
Suntem oameni liniştiţi.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Unii, da. Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 2 Solicitare din partea domnului deputat Silviu Vexler privind organizarea şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 21 noiembrie 2023
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
2 - Solicitarea domnului deputat Silviu Vexler privind organizarea şedinţei comune a Camerei şi Senatului în data de 21 noiembrie 2023. Domnul Vexler propune organizarea în data de 21 noiembrie 2023, la orele 15.00 a unei şedinţe comune consacrate evoluţiilor recente şi situaţiei din Statul Israel, care să cuprindă mai multe elemente de program, discursuri, inclusiv al preşedintelui Knesset-ului domnul Amir Ohana, intervenţie în direct video, prezentarea pe ecrane a unui material documentar şi intervenţii ale grupurilor parlamentare. Vă propun ca această şedinţă comună să fie în totalitate o şedinţă comună secretă şi să se desfăşoare conform procedurii pe care deja o cunoaşteţi, prevăzută la Nota din acest punct. După cum bine ştiţi, săptămâna trecută am efectuat o vizită în Israel, însoţit de liderii grupurilor parlamentare...
|
|
|
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa:
Cu excepţia AUR.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Cele pe care le-am invitat, e adevărat. Şi acolo am stabilit acest filmuleţ, unul extrem de copleşitor şi marcant. Va fi difuzat în Parlamentul României, în regim secret parlamentarilor, deputaţilor şi senatorilor din Parlamentul României. Înainte de a supune votului, am să-l rog pe domnul Ganţ, dumnealui a solicitat o intervenţie. Vă rog, domnul Ganţ.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Victor Ganţ:
Vă mulţumesc domnule preşedinte. Aş vrea să vă rog stimaţi colegi, să fiţi de acord cu invitarea doamnei Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a domnului Procuror general al României la această şedinţă. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Ok. Vă supun votului propunerea făcută de domnul Ganţ. Dacă este cineva împotrivă? Se abţine cineva? Nu. Vă mulţumesc. Propunerea a fost aprobată. De asemenea, voi supune votului solicitarea domnului deputat Silviu Vexler, cu privire la organizarea acestei şedinţe în data de 21 noiembrie 2023, adică mâine, la orele 15.00. Dacă este cineva împotrivă? Nu. Se abţine cineva? Nu. Adoptat. Vă mulţumesc pentru participare. Şi, declar închisă această şedinţă a Birourilor permanente reunite.
|
|
|
Avem, o secundă. Mi se transmite că aş mai avea de supus la vot, o secundă. Mi se transmite că aş mai avea de supus la vot procedura de desfăşurare a şedinţei, cea care... eu am interpretat că se supune la vot în ansamblu, şi propunerea ca această şedinţă să fie secretă, staff-ul îmi spune că am putea supune la vot separat secretizarea acestei şedinţe. Supun votului şi procedura ca această şedinţă să fie secretă. Dacă este cineva împotrivă sau se abţine? Nu. Adoptat.
|
|
|
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa:
O abţinere. O abţinere.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
O abţinere să fie. Cu o abţinere.
|
|
|
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa:
Nu înţeleg motivele pentru care ar fi secretă o asemenea şedinţă.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Domnul Coleşa, o să înţelegeţi mâine, după ce veţi viziona.
|
|
|
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa:
Am înţeles.
|
|
|
|
Domnul Radu-Mihai Mihail:
Aş vrea să fac o precizare. Chiar dacă nu am drept de vot, vreau să menţionez că Grupul parlamentar USR este de acord cu această propunere.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Sper că nu cu a domnului Coleşa, ci cu a mea.
|
|
|
|
Domnul Radu-Mihai Mihail:
Nu, cu a dumneavoastră.
|
|
|
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa:
Nu am avut nicio propunere. Am înţeles că nu înţeleg motivele, atâta tot.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Am înţeles şi eu că nu aţi înţeles, dar nu-i prima dată. Vă mulţumesc. Totul fiind adoptat, declar şedinţa închisă.
|
|
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 19,06.
|