Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe nov. 2005 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 21 noiembrie 2005 ora 13:10

9. Scrisoarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Scrisoarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii Domnul Adrian Năstase:

Cei de la CNSAS ne spun în esenţă următorul lucru: sunt două regimuri de evaluare, unul general, determinat de Legea nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică şi reglementarea din Legea nr.247/2005, care pentru magistraţi stabileşte că trebuie făcută o informare pentru cei care au făcut parte din securitate, indiferent că a fost vorba de poliţie politică sau nu. Este o chestiune de fond aici, deci este un regim derogatoriu pentru magistraţi şi CNSAS nu ştie cum să procedeze sau, altfel spus, ei consideră că ceea ce viza activităţile sau ceea ce era legat de securitate ca poliţie politică... Dar acum lor le-a venit şi această sarcină de a identifica, în zona magistraţilor, pe cei care pur şi simplu au lucrat cu securitatea, dar nu neapărat în zona de poliţie politică. Acesta este sensul scrisorii.

Cum procedăm? Domnul Nicolicea.

Domnul Eugen Nicolicea:

Problema este că nu e vorba de faptul că au făcut parte din securitate, ci au colaborat cu aceasta. Or, CNSAS-ul ne cere să le explicăm ce înseamnă "a colaborat" cu aceasta. Deci, pur şi simplu, dacă venea unul şi-ţi cerea o informare, erai deja colaborator. Or, trebuie văzut care este rolul CNSAS-ului, pentru că prin legea iniţială nu ştiu dacă aveau obligativitatea aceasta şi dacă se ocupă cu astfel de colaborări.

Îmi pare rău pentru magistraţi, dar aveau acces la toate documentele acestea şi în timp util puteau să ne solicite să facem apel la Curtea Constituţională, având în vedere că de data aceasta magistraţii nu mai au aceleaşi drepturi cu restul populaţiei şi se putea rezolva o treabă serioasă. Dar deja e tardiv, nu se mai poate acţiona la Curtea Constituţională şi singurul mod este ca Avocatul Poporului să se autosesizeze, să sesizeze Curtea Constituţională, pentru că deja aici nu mai sunt toţi cetăţenii egali cu legea. Pentru unii este o chestiune... Deci, drepturile omului sunt afectate.

Ce putem să facem noi? Să modificăm una din legile respective, eventual Legea 247, să explicăm ce este aceea "a colaborat cu securitatea", dar cel mai rapid este Avocatul Poporului - direct Curtea Constituţională.

Domnul Adrian Năstase:

Domnul Marton Arpad.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu cred că aceasta este într-adevăr o soluţie, deşi în acest domeniu mai există nişte reglementări în care magistraţii nu au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi cetăţeni ai României, de exemplu cele legate de pensionare.

Domnul Adrian Năstase:

Dar sunt şi alte categorii care în ceea ce priveşte pensiile au regimuri speciale; deci acesta nu ar fi un argument.

Domnul Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Problema este următoarea: suntem în prezenţa unei scrisori din partea unei autorităţi publice, care ne solicită să avem bunăvoinţa de a le oferi un punct de vedere referitor la ... etc. În primul rând, nu este de competenţa Parlamentului să emită asemenea puncte de vedere, aşa că noi nu ne putem asuma responsabilitatea unui punct de vedere în interpretarea legii. Dacă doresc o consultare, se pot adresa Consiliului Legislativ sau oricărui alt organism. Noi nu le putem oferi un răspuns, pentru că nu este în competenţa Parlamentului României.

Este adevărat că Legea aceasta nr.247/2005 este prost făcută. S-a dorit ceva şi a ieşit pentru presă ceva, dar cum este ea făcută nu se corelează cu activitatea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Nu putem printr-o lege separată vizând o categorie de persoane să dăm alte competenţe Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, mai ales în lumina ordonanţei de urgenţă care prelungeşte activitatea cu aceleaşi atribuţii, ordonanţă de urgenţă care este ulterioară Legii nr.247.

În aceste condiţii, eu vă propun ca, în numele Biroului permanent, desigur, domnul preşedinte al Camerei să răspundă că nu le putem oferi puncte de vedere. Nu este atributul nostru de a interpreta legea. În rest, să se descurce.

Domnul Adrian Năstase:

Domnul Ruşanu.

Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Domnule preşedinte, domnul Onişoru, preşedintele CNSAS-ului, punea o întrebare care, probabil dânsul fiind mai tânăr, nu ştie cum a fost pe vremea respectivă, pentru că dânsul întreabă aici "...calitatea de colaborator a serviciilor de informaţii înainte de 1989, în absenţa elementului de poliţie politică"... Ce vrea dânsul, practic? Să departajeze serviciile de informaţii din România care au făcut poliţie politică şi cele care nu au făcut poliţie politică. Deci, cei care au fost colaboratori la unele servicii de informaţii care făceau poliţie politică intră sub incidenţa legii, cei care au fost colaboratori ai unor servicii de informaţii care nu făceau poliţie politică nu intră sub incidenţa legii.

Stimaţi colegi, toate serviciile de informaţii într-un stat totalitar fac poliţie politică. Că era al Armatei, că era Extern, că era de Securitate internă, direcţiile respective - toate făceau poliţie politică. Deci, aceasta e o întrebare á la Gâgă. Direcţia de Informaţii a Armatei, cum era pe vremea respectivă, adică C.I. de la Armată, făcea poliţie politică? "Nu, domnule, ăla se ocupa numai de Armată..." E o prostie asta! Toate serviciile de informaţii într-un stat totalitar fac poliţie politică. Şi dânsul vrea să-i dăm noi răspunsul, să-i precizăm noi care servicii făceau poliţie politică şi care servicii de informaţii nu făceau poliţie politică.

Domnul Adrian Năstase:

Domnule Ruşanu, vă admir atunci când vorbiţi despre buget. Subiectul acesta am impresia că nu l-aţi înţeles foarte bine, îmi cer scuze. Şi am să vă explic de ce. CNSAS-ul nu trebuie să decidă dacă SRI sau Direcţia a V-a a făcut poliţie politică sau nu în ansamblu, ci trebuie să discute dacă un anumit individ care a fost într-o anumită relaţie cu Direcţia a V-a, a IV-a sau a XVI-a a făcut poliţie politică. Nu discutăm acum dacă serviciile respective au făcut şi sau nu poliţie politică. Nu ştiu, nu a fost nici treaba legii şi nici a Parlamentului şi nici a CNSAS-ului.

Problema este că ei au de judecat acum situaţia unui magistrat care, de exemplu, a dat informaţii economice, care nu ţin de activitatea..., dar le-a dat pentru SRI sau cum se numea atunci, Direcţia a XV-a... Era sau nu era, poate chiar era. Şi problema este dacă această activitate, care nu ţine de poliţie politică, aici atrage un anumit regim, pe când, dacă ar fi fost doar, nu ştiu, profesor universitar sau diplomat al Ministerului de Externe, nu ar fi atras consecinţe. Şi aici apare un element de discriminare, evident.

Din punct de vedere formal, domnul Bolcaş are perfectă dreptate. Noi nu putem să interpretăm o lege care a fost făcută fără să ţină seama de regimul general şi care stabileşte o discriminare pentru o categorie de persoane. Dar, aşa cum spunea domnul Nicolicea, ei aveau posibilitatea, la momentul respectiv, să sesizeze într-o formulă sau alta Curtea Constituţională în legătură cu acest subiect. Acum este tardiv.

Ce se poate face? În mod evident, noi nu putem să interpretăm legea pentru ei şi ceea ce am discutat aici să le transmitem - pentru că aceasta este o discuţie între noi... Noi putem, pentru informare, să trimitem această hârtie, dar fără nici un fel de angajament, la Comisia pentru controlul SRI deşi, până la urmă, chestiunea aceasta nu este în vreun fel de competenţa lor şi în definitiv nu este singurul serviciu care a fost vizat de problematica aceasta. Cred că cel mai bun lucru este să lăsăm această chestiune în nelucrare, ca să spun aşa. Am luat notă de problemă. Nu trebuie neapărat să le răspundem. Şi acesta poate să fie un răspuns. Sau, dacă vreţi, putem să le şi spunem că noi nu putem să interpretăm legea.

Ei au o problemă de aplicare a legii. Atunci, ei ar trebui practic să găsească o soluţie, dacă să se adreseze Avocatului Poporului sau... Nu vreau să le dăm noi sfaturi în legătură cu acţiunea lor, dar este evident că au o problemă.

Domnul Unghianu.

Domnul Mihai Unghianu :

Numai pentru informarea dumneavoastră: o notă identică a fost transmisă şi la Senat şi Biroul permanent al Senatului a decis să fie transmisă la Guvern, ca iniţiator în asumarea răspunderii la reforma în domeniul justiţiei şi măsuri adiacente, pentru a emite un alt act prin care să facă precizarea respectivă.

Domnul Adrian Năstase:

Dar aceasta poate să o facă direct CNSAS-ul, în definitiv, nu trebuie să le mai trimitem noi.

Dacă sunteţi de acord, rămânem la această fază. S-o trimitem şi noi la Guvern? Să o trimitem şi noi la Guvern, ca să nu rămânem cu ea în braţe, da? Bine. Dacă sunteţi de acord, o trimitem la Guvern şi le spunem: "Iată, există o disfuncţionalitate în ceea ce priveşte regimul general al acestor chestiuni". Guvernul este cel care şi-a asumat răspunderea; este celebrul pachet de legi privind justiţia şi proprietatea.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Şi este în măsură să adopte norme de aplicare a oricărei legi.

Domnul Adrian Năstase:

Normele nu pot să meargă până la modificarea legii, totuşi. (Discuţii) Cei de la CNSAS au o problemă, pentru că ei ştiu exact situaţia celor de acolo, dar la unii nu dau informaţiile, pentru că intră în regimul acesta general cu poliţie politică, iar alţii vor trebui să le dea. Au spus: "Domnule, creăm un dublu regim".

Domnul Eugen Nicolicea:

La legile justiţiei s-au sfătuit din greu cu CSM-ul, au băgat alte chestiuni, iar când a fost vorba de a da la Curtea Constituţională au găsit două-trei articolaşe care îi interesau pe unii sau pe alţii.

Domnul Adrian Năstase:

Să nu reluăm toată discuţia.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

CSM-ul nu a fost de acord...

Domnul Adrian Năstase:

Stimaţi colegi, să mergem mai departe.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 9:36