Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe dec. 2005 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 21 decembrie 2005 ora 12:55

9. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
9.2 Participarea delegaţiei Grupului Român al Uniunii Interparlamentare la vizita de lucru în Marea Britanie, 23-28 ianuarie 2006.

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe Participarea delegaţiei Grupului Român al Uniunii Interparlamentare la vizita de lucru în Marea Britanie, 23-28 ianuarie 2006. Domnul Adrian Năstase:

Ceea ce am discutat data trecută. Dar n-am înţeles, până la urmă, cine participă de la noi. Deocamdată este aprobarea acţiunii, nu?

Domnul Traian Chebeleu:

Domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi.

Faţă de discuţia care a fost în Biroul permanent cu privire la participarea deputaţilor în această delegaţie, între timp eu am aflat post-factum, adică a doua zi, ieri, că Grupul Român al Uniunii Interparlamentare deja a decis care ar fi componenţa delegaţiei. Ei au discutat în grup această componenţă şi este cea indicată în scrisoarea anexată a domnului Solcanu.

În general, înţeleg că Biroul permanent a mers pe propunerile venite de la grup. De aceea, am şi readus-o în discuţie, pentru că diferea întrucâtva de ceea ce s-a stabilit aici.

Domnul Adrian Năstase:

Este în ordine. Deci, înţeleg că nu mai sunt probleme.

În aceste condiţii, vă întreb dacă aveţi obiecţiuni faţă de acest memorandum. Înţeleg că nu sunt obiecţiuni. Memorandum-ul este aprobat.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 9:37