Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe apr. 2006 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 5 aprilie 2006 ora 8:49

Vorbitor: Ruşanu Dan Radu

Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi privind prelungirea termenului de depunere a raportului la PLx nr.136 din 8 martie 2006 Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Iniţiatorul acestui proiect de lege este Ministerul Justiţiei. Dacă Ministerul Justiţiei este iniţiatorul acestui proiect de lege, în primul rând că el nu poate să-şi facă amendamente pe propriul proiect de lege. Deci, ceea ce spune aici că "...a slujit amânarea dezbaterilor pentru perioadă mai lungă de timp, în vederea depunerii unor noi amendamente importante"... nu mi se pare nici logic şi nici procedural.

Domnul Bolcaş, poate să ne explice dacă iniţiatorul vine să-şi facă amendamente pe propriul proiect de lege, iar situaţii de această natură la Ministerul Justiţiei am mai avut. În al doilea rând, nu cred că este cazul ca să mai amânăm odată ce a fost depus şi a început dezbaterea în comisie, să meargă mai departe şi nu cred că mai are rost.

Deci, categoric, nu sunt de acord cu această practică, folosită tocmai de Ministerul Justiţiei. Dacă era Ministerul Agriculturii, Ministerul Apelor... sau altceva, înţelegeam. Dar, Ministerul Justiţiei să vină cu asemenea lucruri?... Şi, repet, am avut asemenea cazuri în Comisia de buget, finanţe, în care Ministerul Justiţiei solicita că dânşii vor să-şi facă amendamente. Deci, trebuie să înţeleagă că pe un proiect de lege iniţial, dânşii nu au dreptul să-şi facă amendamente. Dânşii sunt iniţiatorii.

.............................
Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Domnule coleg, procedural poate să fie, logic nu. Pentru că, personal, vin cu un proiect pe care îl tocesc 6 luni, sau 7 luni, sau 3 luni, să vin după aceea să cer ca propriul meu proiect să-mi depun amendamente, nu este logic. Procedural poate să fie.

.............................
Memorandum intern: Încheierea unei convenţii Domnul Dan Radu Ruşanu:

În urmă cu un an de zile am spus că nu mi se pare normal ca în holul Parlamentului să fie o activitate comercială, indiferent că este bancă sau altceva!

Dacă luăm această decizie, mi se pare corect pe undeva, aşa cum spunea domnul preşedinte, să mutăm pe un culoar, dar trebuie, ca să fim loiali faţă de ceilalţi, să-i anunţăm pe toţi, să le oferim spaţiu acolo şi atunci poate să vină şi BCR-ul, şi ING şi orice altă bancă.

Dar repet, nu în holul Parlamentului, la intrare, acea activitate comercială care se vede acolo şi nu dă bine!

Sunt de acord cu ce s-a prezentat, să vină toată lumea, cine vrea să vină, bine, iar la licitarea spaţiului, evident că va fi un preţ pe metru pătrat pentru toţi la fel, în urma licitaţiei.

.............................
Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Deci, reiterez propunerea făcută anul trecut Secretarului general la care nu am primit răspuns: renegocierea contractului cu Bancpost-ul, vizavi de cărţile de credit pentru că în clipa în care 1500 de salariaţi şi 460 de parlamentari, cu un fond de salarii de peste 1000 de miliarde, ne dăm salariile prin aceste credit-carduri, automat banca respectivă trebuie să ne ofere nişte facilităţi. Dar, din ce cunosc eu, noi nu avem nici o facilitate din partea Bancpost-ului.

Dacă o scoatem la licitaţie, şi este bine nu ca fiecare să deschidem unde vrem, toţi la un loc, dacă o scoate la licitaţie, o să vedeţi doamna Secretar general, că se obţin nişte facilităţi deosebite. Nu este simplu să ai o bancă, adică eu ca simplă persoană mă duc la o bancă şi iau o carte de credit, şi să mă duc în numele - repet - a 1500 de salariaţi şi 400 de parlamentari, cu un fond de salarii de peste 1000 de miliarde. Anul trecut am propus asta, domnul Unghianu mi-a rămas dator la acest lucru (mi-am adus aminte acum). Mai bătrân, îmi aduc aminte greu. (Râsete)

.............................
Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Creditul se preia de banca care dă o facilitate mai bună. Deocamdată, Bancpost-ul, domnule Unghianu, nu a dat nici o facilitate. Şi îl avem de 4 ani.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:07