|
Domnul Florin Iordache:
La primul punct al ordinei de zi avem demisia domnului Petru Vlase din funcţia de deputat şi vicepreşedinte al Camerei ca urmare a numirii sale de către plenul reunit în funcţia de director al SIE. Vă propun să trimitem această cerere de demisie către Comisia juridică, să întocmească un proiect de Hotărâre de vacantare a locului. Şi vă propun, în acelaşi timp să supunem Biroului permanent ca în paralel cu plenul Comisia juridică ... să lucreze în paralel cu plenul pentru a emite proiectul de Hotărâre de vacantare, şi apoi la votul final să supunem şi acest proiect de Hotărâre. Dacă sunt intervenţii? Nu. Supun votului dumneavoastră această chestiune. Cine este pentru? Mulţumesc! Voturi împotrivă? Abţineri? Da, cu unanimitate de voturi. Mulţumesc!
|