Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe sep. 2018 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 11 septembrie 2018 ora 14:00

Vorbitor: Barna Ilie Dan

Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind ”Ora prim-ministrului” Domnul Ilie Dan Barna:

Şi eu consider că am discutat pe subiectul ăsta suficient; vreau doar să punctez un element de bun simţ juridic.

Întrucât în Regulament este prevăzută explicit perioada - prima luni din prima săptămână a lunii - e clar că putem să decidem oricând, inclusiv în această şedinţă; pentru că programul ăla ce facem săptămâna asta pentru săptămâna viitoare, ţine de toate celelalte teme care vin pe flux şi le decidem dacă facem sau nu. Din moment ce noi avem stabilit termenul clar, neechivoc, oricând din luna anterioară decidem, inclusiv aprobând această cerere, vom respecta termenul din Regulament. E foarte simplă interpretarea, nu e nimic neclar aici!

Mulţumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:11