Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe sep. 2018 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 25 septembrie 2018 ora 10:00

Şedinţa a început la ora 10,00.

Lucrările au fost conduse de domnul Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Eugen Nicolicea şi doamna Carmen-Ileana Mihălcescu - vicepreşedinţi, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul Georgian Pop şi domnul Iulian Bulai - secretari, domnul Ion-Marcel Ciolacu, domnul Seres Denes şi domnul Dragoş Gabriel Zisopol - chestori, domnul Vasile-Daniel Suciu - Grupul parlamentar al PSD, domnul Dan Vîlceanu - Grupul parlamentar al PNL, domnul Adrian-Claudiu Prisnel - Grupul parlamentar al USR, domnul Szabo Odon - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Petru Movilă - Grupul parlamentar al PMP, şi doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Invitaţi: doamna Ştefania Bîrlibescu - Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul George Ionuţ Dumitrică- secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă - secretar general-adjunct interimar, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Andreea Stăncescu şi domnul Constantin Bantaş - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Anca Mihaela Spiridon - Director general la Cancelarie Preşedinte şi domnul Alexandru Tănase - Departamentul Tehnic.

*

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 1

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua, stimaţi colegi.

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Biroului permanent.

Dacă la ordinea de zi a şedinţei de Birou permanent sunt observaţii? Nu.

Dacă membrii Biroului permanent sunt de acord cu iniţiativele înregistrate la Biroul permanent?

Domnul Iulian Bulai:

Domnule preşedinte!

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

Domnul Iulian Bulai:

Nu înţelegem de unde graba asta pentru termenele pentru amendamente şi termenul de mâine.

Avem nevoie de mai mult timp pentru a putea depune aceste termene, pentru a le putea, aceste amendamente, pentru a le putea discuta.

Ne puteţi explica de ce vă grăbiţi aşa de mult?

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă spun de ce: pentru că e o prioritate legislativă Legea offshore.

Noi am anunţat încă din vară că această lege, odată intrată în vigoare, va aduce un plus de beneficii economice, şi de acolo este graba.

Dumneavoastră ne propuneţi un alt termen? Că îl supun la vot.

Domnul Iulian Bulai:

Da, pe săptămâna viitoare. Amânăm cu o săptămână.

Domnul Florin Iordache:

Două săptămâni. Bine.

Domnul Iulian Bulai:

O săptămâna este de ajuns.

Domnul Florin Iordache:

O săptămână.

E o propunere să amânăm dezbaterea o săptămână.

Cine este pentru?

Domnul Iulian Bulai:

Nu. Să amânăm termenul de depunere a amendamentelor.

Domnul Florin Iordache:

Da, am înţeles.

Dezbaterea o săptămână, să puteţi depune amendamente.

Cine este pentru?

Votaţi!

Un vot.

Mulţumesc.

Insuficient.

A fost respins.

Cine este pentru termenele propuse de către noi?

Şapte voturi pentru.

Adoptat.

Domnul Iulian Bulai:

Domnule preşedinte, ţin să vă amintesc că, conform articolului 69, alineatul 2, dacă mâine va fi depus raportul, va fi încălcat acest articol care stipulează că raportul trebuie să fie imprimat şi difuzat deputaţilor cu cel puţin trei zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege. Deci, dacă o să-l discutăm miercuri, va fi o încălcare flagrantă a articolului.

Cum justificaţi acest lucru?

Domnul Florin Iordache:

Domnule coleg, eu cred că raportul va fi depus astăzi şi, în aceste condiţii, va putea fi discutat mâine. Dar, indiferent cum, plenul este suveran.

Dumneavoastră puteţi solicita mâine că n-aţi avut timp - deşi noaptea e un sfetnic bun, puteţi citi în loc să scrieţi pe Facebook - dar, oricum, mâine ne vedem şi discutăm.

Domnul Nicolicea, dacă vreţi să interveniţi, vă rog.

Domnul Eugen Nicolicea:

Mă scuzaţi, suntem în procedură de reexaminare şi aceasta este o procedură specială. Termenul este de maxim 30 de zile; termenul minim nu e precizat.

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulţumesc.

La ordinea de zi înţeleg că, domnule lider, aveţi o propunere.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, mulţumesc domnule preşedinte, dar vreau să fac şi eu o menţiune despre ceea ce am discutat înainte.

Stimaţi colegi, despre Legea offshore s-a discutat enorm de mult în ultima vreme. Cred că ai noştri colegi de la USR, deputaţi, vorbesc cu colegii noştri, colegii dânşilor, de la USR din Senat.

Au avut tot timpul să depună amendamentele, mă gândesc că nu au o viziune separată vis-ŕ-vis de cei din Senat şi cred că astăzi au tot timpul din lume să se consulte şi să depună exact aceleaşi amendamente, mai ales că toată lumea ştie despre ce este vorba în acel proiect de lege.

Dar, vă solicit stimaţi colegi să fiţi de acord, am avut o discuţie cu colegii lideri de grup, să fiţi de acord să introducem sub rezerva primirii raportului, la ordinea de zi de mâine, PL-x 839 pe 2015.

Vă mulţumesc!

Domnul Florin Iordache:

Deci 839, Legea cercetării ştiinţifice.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Exact, e o urgenţă şi ...

Domnul Florin Iordache:

Înţeleg că a fost discutat, a trecut astăzi de Comisia de învăţământ.

Aceasta să fie prima şi Legea offshore să fie a doua.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Florin Iordache:

Practic suplimentarea, asta voi supune la vot.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

839/2015.

Domnul Iulian Bulai:

839?

Domnul Florin Iordache:

839, da.

Suplimentăm ordinea de zi cu acest proiect şi cu Legea offshore şi atunci supun votului dumneavoastră noua ordine de zi.

Cine este pentru?

Mulţumesc!

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Vă rog, comentarii? Nu.

Domnul Iulian Bulai:

Doar eu, era la adresa domnului lider.

Domnul Florin Iordache:

Da.

Domnul Iulian Bulai:

Dar deja e tardiv.

Domnul Florin Iordache:

E tardiv.

Mulţumesc.

Declar şedinţa închisă.

La revedere!

La ora 16,00, la moţiunea simplă.

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 10,05.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 13:33