|
Domnul Ioan Munteanu:
Domnule preşedinte, aici, la ultima noastră şedinţă de plen care a fost condusă de domnul vicepreşedinte Bolcaş, rămăsesem la propunerea legislativă privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Ea apare în ordinea de zi de luni. Eu cred că noi ar trebui ca mâine, pentru că altfel trece tacit, să terminăm dezbaterea acestei legi şi cealaltă, care urmează, cel puţin din respect pentru cei care au muncit la ea, având în vedere că este un volum chiar important de articole în legea respectivă. În afară de aceasta, să încercăm să ne încadrăm în termene, pentru că avem suficient timp. Nu vreau să dezvolt subiectul. E o procedură care uneori chiar o ducem noi la limita de a trece tacit şi cred că nu ne face bine nici unuia, nici iniţiatorilor şi nici celor care trebuie să voteze.
|