Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe sep. 2020 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 2 septembrie 2020 ora 11:02

Şedinţa a început la ora 11,02.

Lucrările au fost conduse de domnul Robert-Marius Cazanciuc, vicepreşedinte al Senatului cu îndeplinirea atribuţiilor de preşedinte pe perioada cât funcţia de preşedinte este vacantă, asistat de domnul Ion-Marcel Ciolacu, Preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat:

De la Camera Deputaţilor: domnul Florin Iordache, doamna Carmen-Ileana Mihălcescu şi domnul Bogdan-Ionel Rodeanu - vicepreşedinţi,domnul Dragoş Gabriel Zisopol - secretar, domnul Seres Denes - chestor, domnul Alfred-Robert Simonis - Grupul parlamentar al PSD, domnul Cătălin Drulă - Grupul parlamentar al USR, domnul Benedek Zacharie - Grupul parlamentar al UDMR şi domnul Victor-Viorel Ponta - Grupul parlamentar PRO Europa.

De la Senat: domnul Titus Corlăţean, domnul Şerban-Constantin Valeca şi doamna Alina-Ştefania Gorghiu - vicepreşedinţi, domnul Marian Pavel, domnul Mario-Ovidiu Oprea şi domnul George-Edward Dircă - secretari, domnul Marius-Alexandru Dunca, domnul Paul Stănescu, domnul Cornel Popa şi domnul Tanczos Barna - chestori, domnul Radu-Cosmin Preda - Grupul parlamentar al PSD şi domnul Fejer Laszlo-Odon - Grupul parlamentar al UDMR.

Invitaţi:

De la Camera Deputaţilor: doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor, domnul George Ionuţ Dumitrică - Secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă - Secretar general-adjunct interimar, domnul Gabriel Stecoza - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Anca Mihaela Spiridon - Director general la Cancelarie Preşedinte, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general, şi domnul Alexandru Tănase - Centrul de Dezvoltare Tehnologică.

De la Senat: doamna Izabela Chencian - Secretarul general al Senatului, doamna Roxana Truinea - Directorul general al Direcţiei generale legislative, doamna Claudia Pencea - Directorul Direcţiei pentru organizarea lucrărilor plenului şi comisiilor, doamna Raluca Zota - Cabinet Secretar general, doamna Elena Diaconu şi doamna Ionela Mihăilă - Serviciul pentru lucrările Biroului permanent.

*

Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament

PUNCTUL 1

Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament

Domnul Robert-Marius Cazanciuc:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Ora 11,00 a sosit.

Suntem în cvorum.

Aţi primit ordinea de zi. E cineva care nu a primit-o, care nu o ştie? Sunt chestiunile aşteptate de toată lumea.

Dacă nu sunt observaţii, vă propun să aprobăm această ordine de zi, aşa cum a fost distribuită.

Doar dacă avem voturi împotrivă, punctează cineva.

Abţineri?

Ok. Înţeleg că toată lumea este de acord.

Avem cele două proiecte de legi pentru rectificarea Bugetului de stat şi a Bugetului asigurărilor sociale pe anul 2020.

Avem de stabilit termene şi comisii.

Comisiile sunt în Nota care a fost distribuită. Sunt destul de multe comisii la ambele Camere, aşa cum se întâmplă de obicei când e vorba de buget.

Vă propun termene de amendamente miercuri, 9 septembrie; avize comune, joi, 10 septembrie; de asemenea, şi raportul comun joi, 10 septembrie.

Sunt alte propuneri?

Nu sunt alte propuneri.

Stimaţi colegi, atunci vă supun votului această propunere cu repartizarea la comisii şi termene.

E cineva împotrivă?

Abţineri?

Această superbă unanimitate când e vorba de buget!

Nu avem voturi împotrivă, nu avem abţineri.

Stimaţi colegi, ordinea de zi a fost aprobată.

Dacă nu mai sunt alte chestiuni... Nu mai sunt alte chestiuni.

Declar închisă şedinţa de astăzi.

Să ne revedem sănătoşi!

Mulţumesc foarte mult.

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 11,04.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 3:10