|
Domnul Mihai Alexandru Voicu:
Pentru că, sigur că există o majoritate care va decide într-un anumit fel, însă ceea ce spune doamna Aura Vasile este departe de a fi adevărat şi aş vrea totuşi să o clarificăm, pentru că se poate crea un precedent periculos. Articolul la care face referire doamna Aura Vasile se referă la votul cu majoritatea deputaţilor şi senatorilor prezenţi, adică nu este vot cu majoritate absolută. Acest vot se dă în condiţiile îndeplinirii cvorumului. De altfel, chiar şi domnul vicepreşedinte Ioan Oltean, care a condus şedinţa, a înţeles că acest lucru trebuie respectat, pentru că de mai multe ori am solicitat să se facă apel nominal. Dacă domnul vicepreşedinte Ioan Oltean ar fi considerat că nu este nevoie de cvorum, nu ar fi solicitat să facă apel nominal şi consider că din acest punct de vedere domnul Ioan Oltean a respectat Regulamentul, pentru că la şedinţele comune, îmi pare rău, dar trebuie cvorum. Puteţi considera prin votul dumneavoastră că a fost cvorum în fiecare minut şi în fiecare secundă, dar nu putem să modificăm din vorbe Regulamentul, să considerăm că la şedinţele comune nu este nevoie de cvorum. Întotdeauna a fost nevoie de cvorum şi de mai multe ori, de-a lungul anilor, la şedinţele de buget s-a suspendat şedinţa din lipsă de cvorum. Mulţumesc.
|