Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-2024 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe nov. 2021 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 9 noiembrie 2021 ora 12:27

Şedinţa a început la ora 12,27.

Lucrările au fost conduse de domnul Sorin Mihai Grindeanu, preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Alexandru Rafila, domnul Florin-Claudiu Roman şi doamna Cristina-Mădălina Prună - vicepreşedinţi, domnul Vasile-Daniel Suciu, domnul Andrei-Răzvan Lupu şi domnul Ovidiu-Victor Ganţ - secretari, domnul Marius-Constantin Budăi, domnul George-Cristian Tuţă, domnul Antonio Andruşceac şi domnul Seres Denes - chestori, domnul Alfred-Robert Simonis şi domnul Ştefan-Ovidiu Popa (până la ora 12,35) - Grupul parlamentar al PSD, domnul Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu - Grupul parlamentar al USR, domnul George-Nicolae Simion (de la ora 12,29 până la ora 12,30) şi domnul Georgel Badiu - Grupul parlamentar al AUR, domnul Csoma Botond - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian (on-line) - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, şi domnul George Ionuţ Dumitrică - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Invitaţi: domnul Nini Săpunaru (on-line) - Secretar de stat, Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretar general-adjunct, domnul Istvan Gaspar - Secretar general-adjunct, domnul Cătălin Mihalache - Secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general, doamna Anca-Mihaela Spiridon - Direcţia secretariate tehnice, registratură şi arhivă şi domnul Constantin-Cătălin Canangiu - Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări.

*

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă propun să începem şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 9 noiembrie 2021.

Dacă la ordinea de zi a şedinţei Biroului permanent sunt observaţii?

Vă rog, domnule secretar Ganţ.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am o observaţie de principiu: vreau să vă rog să reflectaţi cu toţii asupra faptului că avem această modalitate bizară de a aduce proiecte în plen sub rezerva depunerii raportului.

E un prost obicei introdus în Parlament la un moment dat, din raţiuni de interes politic de moment, care duce de fapt la o legiferare rapidă şi proastă. Practic, nu apucăm să citim multe rapoarte, ne vin documentele cu hârtia caldă de la copiator, după care atât colegii din staff cât şi alţii trebuie să îndreptăm tot felul de erori mai mult sau puţin materiale, cu ghilimelele de rigoare.

Deci, legiferăm prost, avem tot felul de discuţii neprincipiale pe considerentul corect că mulţi colegi n-au apucat să citească proiectul, adică raportul respectiv, înainte să voteze.

Întotdeauna, e o opinie personală, am fost împotriva acestei modalităţi şi cred că nimic nu justifică această celeritate forţată, pentru că ce adoptăm azi repede, marţi, cu proiectul adus repede pe masă, putem adopta şi marţea viitoare, nu cred că e nevoie de această procedură.

În plus, ştim cu toţii că, dacă există consens şi e nevoie între lideri, e o situaţie de urgenţă naţională, nimeni n-a avut obiecţii la aşa ceva. Dar să facem din asta o practică generalizată eu cred că duce la o legiferare de proastă calitate în Parlament.

E o decizie politică pe care trebuie s-o ia liderii de grup, dacă vreţi, să discute, dar am ţinut să exprim această opinie pentru că am constatat acest lucru în toţi anii aceştia petrecuţi în Parlament, o degradare a calităţii legiferării.

Vă mulţumesc.

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc.

Rămâne ca liderii de grup să ia act de această solicitare care mi se pare foarte binevenită.

Vă supun votului Biroului permanent proiectul Ordinii de zi a acestei şedinţe a Biroului permanent.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Vă mulţumesc.

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor:

Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la evocarea zilei de 15 noiembrie 1987 - Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Punctul 1 - Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor.

Avem o solicitare din partea Grupului PNL referitoare la evocarea zilei de 15 noiembrie 1987 - Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov.

Având în vedere prevederile Legii 215/2021 pentru declararea zilei de 15 noiembrie ca Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987, Grupul parlamentar PNL propune marcarea a 34 de ani de la Revolta din 1987 în şedinţa de plen de . de când va fi? Luni? 15 noiembrie 2021.

V-aş ruga liderii de grup să decideţi şi asupra unei proceduri de desfăşurare a acestei şedinţe.

Vă rog, domnule Andronache.

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc.

Ca urmare a adoptării Legii 215/2021, ar fi necesară organizarea unei şedinţe speciale cum se organizează şi pentru alte situaţii de genul acesta, însă nu vom solicita chestiunea aceasta anul acesta din cauza faptului că suntem în stare de alertă.

De aceea, rugămintea noastră ar fi să-mi permiteţi, în calitate de lider de grup, să iau cuvântul la începutul şedinţei de luni, iar în măsura în care există şi alte luări de cuvânt din partea celorlalte grupuri parlamentare pe această temă, să se realizeze şi aceste luări de cuvânt, urmând ca anul următor să procedăm potrivit legii, adică organizarea unei şedinţe comune a celor două Camere pe tema aceasta. Mulţumesc. În temeiul Legii 215.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Aş adăuga ca intervenţiile să se încadreze în maxim 5 minute de fiecare grup.

Domnul Gabriel Andronache:

De acord.

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc.

Toată lumea este de acord, da?

Vă supun votului Biroului permanent.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 2

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Punctul doi pe ordinea de zi, Programul de lucru al Camerei Deputaţilor.

Dacă sunt propuneri de modificare?

Vă rog, domnule lider.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Da.

Domnule preşedinte de şedinţă, domnilor colegi, vedem că şi astăzi după două zile de dezbateri, am reuşit să aducem la vot nouă proiecte. Asta a fost recolta, ca să spun aşa a Camerei Deputaţilor pe săptămâna aceasta.

Vă propun să analizăm în Comitetul liderilor o modalitate de concepere a acestui program, astfel încât să avem timp mai mult pentru dezbateri şi vă propun să avem şi un plen de respingeri săptămâna viitoare, marţi putem, după adoptări să punem şi respingeri, pentru că domnilor colegi e un elefant în cameră, e vorba de pensiile speciale ale primarilor, şi observ tendinţa marilor partide de a nu aduce la vot şi dezbatere, acest proiect care are termen de adoptare tacită pe 19 noiembrie.

Deci, vă rog să fiţi de acord ca marţi să avem şi un plen de respingeri.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Da. Domnul preşedinte, dacă-mi permiteţi?

Ca să înţeleg. Deci USR-ul acuză partidele mari, mă gândesc că la PSD vă referiţi acum şi la PNL, de faptul că nu aduc pe ordinea de zi, un proiect care are raport de respingere, deci dacă l-am aduce pe ordinea de zi s-ar respinge, şi altfel se adoptă tacit. Adică va fi adoptat.

Deci PSD-ul nu aduce pe ordinea de zi să respingem un proiect care altfel este adoptat?!

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Proiect pe care l-aţi respins în comisiile de raport.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Da, dar dacă-l aduceţi pe ordinea de zi, se respinge. Dacă trece tacit...

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Trebuie să-l dezbatem.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Eu nu v-am întrerupt.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Important e să vă asumaţi.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Eu nu v-am întrerupt, haideţi să...

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

V-aş ruga să vorbiţi pe rând.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Eu încerc să vă spun că am constatat doar o fractură de logică, în rest putem discuta orice.

Dacă-l aducem pe ordinea de zi cu raport de respingeri, se respinge. Dacă nu, se adoptă tacit.

Deci, unde blocăm noi legea? Înseamnă că aveţi o bucurie, că se va adopta acest proiect.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Haideţi cu curaj, asumaţi-vă poziţiile, voturile din comisii de exemplu, votul de respingere pe care l-aţi dat pe acest proiect şi haideţi la dezbatere cu el în plen, aşa aţi spus că în anul acesta de foarte multe ori, că nu e în regulă să treacă tacit proiectele, iată de aia propun să avem o..., şi programul mai lung şi la dezbaterile pentru adoptări şi să punem şi un plen de respingeri.

Vă rog să fiţi de acord cu asta şi să avem un plen de respingeri pentru săptămâna viitoare, marţi după plenul de admiteri.

Mulţumesc.

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă rog, domnul lider.

Domnul Csoma Botond:

Observ că USR-ul are un curaj imens. Vrea să respingă o pensie specială care nu se află în plată.

Eu cred că, am spus-o de mai multe ori când am discutat acest subiect al pensiilor speciale, am spus-o şi de la microfonul plenului, această abordare este absolut demagogică, stimaţi colegi de la USR.

Haideţi să facem o analiză temeinică pe toate pensiile speciale, sigur generic sunt denumite speciale, pe toate pensiile care nu sunt bazate pe contributivitate şi să găsim o soluţie.

Să nu veniţi dumneavoastră demagogic şi politicianist cu acest proiect care desfiinţează o pensie care nu se află în plată.

Mulţumesc.

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc.

Doamna vicepreşedinte, vă rog.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Aş vrea doar să reamintesc că Regulamentul Camerei Deputaţilor, pentru că domnul Simonis îl invocă frecvent aici în Biroul permanent, ci practic acest proiect de lege care are raport de respingere, adică o covârşitoare majoritate din acest Parlament îşi doreşte ca pensiile speciale ale primarilor să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022, deşi altfel unii dintre dumneavoastră, vă uitaţi la bugetul ţării, recunoaşteţi că există alte priorităţi pentru România în momentul de faţă, că avem o pandemie care trebuie rezolvată, că trebuie să testăm mai mult, sunt o groază de priorităţi pe care le putem pune în aplicare cu aceşti bani.

Însă, de cealaltă parte, nu vreţi să evităm, pentru că despre asta este vorba domnule Botond, să evităm intrarea în vigoare a acestei legi care creează o nouă categorie de speciali.

Şi da, sunt de acord cu dumneavoastră, haideţi să ne uităm la toate categoriile de pensionari speciali care nu se bazează, primesc pensii care nu se bazează pe contributivitate, şi să le luăm rând pe rând şi să le desfiinţăm.

Noi asta am spus de fiecare dată, dar ştiţi foarte bine că odată intrate în plată, şi odată creată o nouă categorie de speciali, este foarte greu să faci acest Parlament să desfiinţeze acele pensii.

Abia am reuşit cu parlamentarii şi mai sunt o groază de alte categorii.

Deci haideţi să lăsăm la o parte ipocrizia, exact cum aţi spus şi dumneavoastră şi să punem acest proiect pe ordinea de zi, să retrimitem la comisie şi să-l întoarcem la plen cu raport de adoptare pentru că românii nu-şi permit în momentul de faţă să plătească nişte pensii nemeritate.

Vă mulţumesc.

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă rog domnule Budăi.

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

N-aş fi intervenit dacă doamna vicepreşedinte nu ne-ar fi vorbit de ipocrizie, şi nu e o dezbatere politică aici, n-o să fac politică.

E interesant cum USR, când ajunge în opoziţie... şi dumneavoastră aţi spus... găsiţi soluţiile la toate când sunteţi în opoziţie.

Când aţi fost la Putere şi aţi avut ministrul Justiţiei, de ce n-aţi iniţiat un proiect de lege de acolo, sau o ordonanţă de urgenţă?

Mai complicat de răspuns la asta, ştiu.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Avem proiecte pe circuit, proiectul pensiilor speciale pentru primari, dacă vreţi cu adevărat să desfiinţaţi pensiile speciale, haideţi să începem cu acesta.

În plus, au existat proiecte numeroase şi vor mai exista, ale USR, pe desfiinţarea pensiilor speciale. Este un lucru pe care l-am susţinut de 4 - 5 ani de zile, de când suntem în acest Parlament.

Vă mulţumesc.

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Da, dar nu l-aţi făcut când aţi fost la guvernare.

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Domnul Simonis.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

O propunere: dacă aveţi pe circuit şi alte iniţiative care elimină alte pensii speciale, eu vă propun să le facem toate la pachet.

Cereţi-le toate pe ordinea de zi astăzi şi le facem luni. Dar toate. Alea care-s pe circuit. Şi ne angajăm cu toţii aici că dăm raport săptămâna viitoare.

Să începem cu cele care sunt în plată şi, evident, ajungem şi la cele care nu sunt în plată şi, eventual, vor fi ...

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Haideţi să începem cu pensiile primarilor.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Hai să începem cu cele din plată!

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Haideţi...

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Am înţeles.

Deci, avem o ordine de zi cu care am intrat în şedinţă, avem o propunere din partea domnului lider Moşteanu, dar nu ştiu, nu e neapărat concretă, şi vă rog la Comitetul liderilor să decideţi asupra formei finale.

Vă supun votului Biroului permanent programul de lucru.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Mulţumesc.

Secretarii de şedinţă vor fi domnii...

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Domnule preşedinte, doar pentru stenogramă!

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă rog.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Propunerea colegului Ionuţ Moşteanu era ca Biroul permanent să aprobe de principiu ca la Comitetul liderilor de grup să se ia în discuţie programul care să includă şi un plen de respingeri pentru marţi. Despre asta era vorba.

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Şi eu am spus...

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

La Comitetul liderilor, sigur.

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Şi am spus exact acest lucru, doamna vicepreşedintă, Comitetul liderilor va decide forma finală a programului de lucru.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Aţi spus că n-a fost o propunere concretă, dar a fost o propunere concretă.

Vă mulţumesc.

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Punctul 3 pe ordinea de zi - Notă cu privire la iniţiativele legislative...

Înainte de asta, trebuie să anunţ secretarii de şedinţă: domnul Andrei-Răzvan Lupu şi domnul Vasile-Daniel Suciu, iar vicepreşedintele care va conduce şedinţa de răspunsuri la întrebări, interpelări precum şi şedinţa consacrată declaraţiilor politice va fi domnul Florin-Claudiu Roman.

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 3

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Punctul 3 - Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Este o propunere legislativă care merge la Senat, ca primă Cameră sesizată.

Dacă nu sunt observaţii, vă supun aprobării acest punct.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Nu sunt.

Mulţumesc.

Solicitare din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale referitoare la expunerea Cărţii de Condoleanţe deschisă pentru fostul deputat Aurel Vainer

PUNCTUL 4

Solicitare din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale referitoare la expunerea Cărţii de Condoleanţe deschisă pentru fostul deputat Aurel Vainer

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Punctul 4 pe ordinea de zi - este o solicitare din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale referitoare la expunerea Cărţii de Condoleanţe deschisă pentru fostul deputat Aurel Vainer.

Este solicitată aprobare pentru expunerea acestei cărţi, deschisă pentru fostul deputat dr. Aurel Vainer, la nivel P1, în faţa sălii de plen, în zilele 15 şi 16 noiembrie.

Vă supun votului această solicitare.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Nu sunt.

Declar închisă şedinţa Biroului permanent.

Urmează Comitetul liderilor.

Vă mulţumesc.

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,42.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 13:32