|
|
|
Şedinţa a început la ora 13,32. Lucrările au fost conduse de domnul Ion-Marcel Ciolacu, Preşedintele Camerei Deputaţilor. Au participat: domnul Vasile-Daniel Suciu, domnul Ciprian-Constantin Şerban, domnul Florin-Claudiu Roman (on-line) şi domnul Ilie Dan Barna - vicepreşedinţi, doamna Alexandra Presură, domnul Andrei-Răzvan Lupu şi domnul Ovidiu-Victor Ganţ (on-line) - secretari, domnul Mitică-Marius Mărgărit, domnul George-Cristian Tuţă, domnul Antonio Andruşceac (de la ora 13,34) şi domnul Seres Denes - chestori, domnul Alfred-Robert Simonis şi domnul Ştefan-Ovidiu Popa - Grupul parlamentar al PSD, domnul Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu şi domnul Bogdan-Ionel Rodeanu - Grupul parlamentar al USR, domnul George-Nicolae Simion (de la ora 13,34) - Grupul parlamentar al AUR, domnul Csoma Botond - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian (on-line) - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, doamna Victoria-Violeta Alexandru - reprezentantul deputaţilor neafiliaţi, şi doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor. Invitaţi: domnul George Ionuţ Dumitrică - Secretar general-adjunct, domnul Istvan Gaspar - Secretar general-adjunct, domnul Cătălin Mihalache - Secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Cristian Constantin - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Andreea Cleras - Direcţia generală afaceri externe, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general, doamna Anca-Mihaela Bachide - Director general la Cancelarie Preşedinte, domnul Constantin-Cătălin Canangiu - Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări, şi domnul Alexandru Tănase - Centrul de Dezvoltare Tehnologică. *
|
|
|
PUNCTUL 1 Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Bună ziua! Văd că mai avem, la invitaţia domnului Vasile Dîncu, ministrul apărării naţionale... o delegaţie a Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor va participa, în data de 14 februarie, la o activitate la sediul ministerului, începând cu ora 17.00. Am rugămintea de a o prinde pe ordinea de zi, dacă sunteţi de acord, şi supun votului Biroului permanent proiectul ordinii de zi şi cu această propunere a şedinţei de Birou permanent. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Supun votului Biroului permanent. Comitetul liderilor va decide asupra ordinii de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|
|
|
PUNCTUL 2 Programul de lucru al Camerei Deputaţilor Secretari de şedinţă
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Programul de lucru. Supun votului Biroului permanent acest program şi, de asemenea, Comitetul liderilor va decide asupra formei finale. Secretarii de şedinţă: Andrei-Răzvan Lupu, Cristian Buican; vicepreşedinte - Ciprian-Constantin Şerban. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|
|
|
PUNCTUL 3 Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Supun votului dumneavoastră această Notă. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|
|
|
PUNCTUL 4 Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană Notă privind Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană. Dacă nu sunt observaţii, supun votului dumneavoastră această listă, repartizarea la comisiile propuse. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|
|
|
PUNCTUL 5 Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ. Supun votului dumneavoastră înscrierea pe ordinea de zi a plenului a acestor două COM-uri: COM 573 şi COM 615. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|
|
|
PUNCTUL 6 Solicitare din partea Grupului parlamentar PSD privind modificarea componenţei Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Solicitare din partea Grupului parlamentar PSD privind modificarea componenţei Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic. La Comitetul liderilor.
|
|
|
PUNCTUL 7 Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind Ora Guvernului
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL privind Ora Guvernului. Transmitem această solicitare, de asemenea, Comitetului liderilor.
|
|
|
PUNCTUL 8 Solicitare din partea Grupului parlamentar USR privind Ora Guvernului
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Solicitare din partea Grupului parlamentar USR privind Ora Guvernului. De asemenea, trimitem această solicitare Comitetului liderilor.
|
|
|
PUNCTUL 9 Scrisoare din partea domnului Marcel-Ioan Boloş, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, referitoare la proiectul de Lege privind datele deschise şi reutilizarea informaţiilor din domeniul public (Plx 17/2022)
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Scrisoare din partea domnului Marcel-Ioan Boloş, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, referitoare la proiectul de Lege privind datele deschise şi reutilizarea informaţiilor din domeniul public (Plx 17/2022). Vă propun să solicităm celor trei comisii sesizate în fond - Juridică, Apărare şi IT - să urgenteze dezbaterea şi depunerea raportului. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|
|
|
PUNCTUL 10 Sesizare din partea unor membri ai Grupului parlamentar PNL privind sancţionarea domnului deputat George Simion
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Sesizare din partea unor membri ai Grupului parlamentar PNL privind sancţionarea domnului deputat George Simion. Vă propun să trimitem această scrisoare către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, care să analizeze şi să ne prezinte un raport. Cine este pentru?
|
|
|
|
Domnul Antonio Andruşceac:
Împotrivă.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Un vot împotrivă.
|
|
|
|
Domnul Antonio Andruşceac:
Şi aş vrea să vă rog ca, după aceasta, indiferent ce hotărâre se ia, votul să-l dăm în plen pentru sancţionare, aşa cum s-a mai întâmplat. Până atunci, nu găsim că sunt motive pentru lucrul acesta. S-au vizionat casetele, n-a existat o violenţă; a existat, ştiu şi eu, o luare de poziţie poate nepotrivită prin ajungerea la tribună, dar lucrurile astea le lăsăm pe seama comisiei. Eu votez împotrivă.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Nicio problemă. Dar să ştiţi că acesta este circuitul normal al solicitărilor, să fie trimis la Comisia juridică, chiar dacă aţi avea sau nu dreptate. Vă rog, domnul Simion.
|
|
|
|
Domnul George-Nicolae Simion:
Sigur că da, dar trebuie să vedem acum cum votează şi USR-ul, de partea coaliţiei de guvernământ; dar să rămână aşa, pentru stenogramă şi pentru opinia publică.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Cu un vot împotrivă, sesizarea merge la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.
|
|
|
PUNCTUL 11 Solicitare din partea domnului senator Ambrozie-Irineu Darău de a deveni co-iniţiator al Propunerii legislative pentru completarea art.30 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice şi pentru abrogarea art.29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Plx 603/2021)
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Solicitare din partea domnului senator Ambrozie-Irineu Darău de a deveni co-iniţiator al Propunerii legislative pentru completarea articolului 30 din Legea nr.500 privind finanţele publice şi pentru abrogarea articolului 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Plx 603/2021). Regulamentul Camerei nu conţine prevederi referitoare la completarea listei, dar nici să-l... este colegul nostru, supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|
|
|
PUNCTUL 12 Scrisoare din partea secretarului general al Senatului referitoare la solicitarea domnului senator George Scarlat cu privire la Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (L510/2021; PL-x 35/2022)
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Scrisoare din partea secretarului general al Senatului referitoare la solicitarea domnului senator George Scarlat cu privire la Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului numărul 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, L510/2021; PL-x 35/2022. Am luat act. Această informare să o adăugăm la mapa legii.
|
|
|
PUNCTUL 13 Solicitare din partea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO referitoare la organizarea expoziţiei-atelier "Mărţişorul - Povestea unei tradiţii"
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Solicitare din partea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO referitoare la organizarea expoziţiei-atelier "Mărţişorul - Povestea unei tradiţii". Este supusă aprobării Biroului permanent organizarea acestei expoziţii în perioada 28 februarie - 1 martie, în foaierul sălii de plen a Camerei Deputaţilor. Supun votului dumneavoastră această solicitare. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|
|
|
PUNCTUL 14 Scrisoare din partea doamnei deputat Diana Stoica şi a domnului deputat Tudor Pop privind utilizarea sălii I.G. Duca pentru desfăşurarea unei acţiuni caritabile de donare de sânge
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Solicitare din partea doamnei deputat Diana Stoica şi a domnului deputat Tudor Pop privind utilizarea sălii I.G. Duca pentru desfăşurarea unei acţiuni de donare de sânge. Vă rog, liderii de grup.
|
|
|
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:
Este iniţiativa unor colegi de-ai mei care au discutat cu mai mulţi colegi din mai multe grupuri parlamentare despre această propunere, de a face un eveniment de donare de sânge în Parlament şi au discutat cu anumite spitale...
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Dar nu vă supăraţi, înţeleg perfect gestul, înţeleg nevoia, înţeleg tot ce doriţi dumneavoastră, dar nu înţeleg suntem spital, suntem centru de recoltare? Şi eu mă duc dacă vreau îmi pun pe Facebook sau nu, de obicei mă duc cu organizaţia de tineret, mergem la centru de donare de sânge, de recoltare, dar nu în Parlamentul României. Nu ne ocupăm... facem legi, nu ne ocupăm cu donarea de sânge. Dacă vreţi...
|
|
|
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:
Da, haideţi să discutăm în Comitetului liderilor.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Nu, nu, nu! V-o spun cu toată sinceritatea şi nu am nimic împotrivă dar e un pic... creăm un precedent ...
|
|
|
|
Domnul Gabriel Andronache:
Noi suntem de acord cu dumneavoastră domnule preşedinte.
|
|
|
|
Domnul Antonio Andruşceac:
Domnul preşedinte, dacă-mi daţi voie?
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Antonio Andruşceac:
S-au mai organizat în trecut asemenea, ştiu şi eu, evenimente care au fost iniţiative ale unor consilieri sau ale unor parlamentari, se poate anunţa la centrul de primire şi pentru transfuzii, să păstreze câteva ore pentru parlamentarii români. Iniţiativa este foarte bună, mergem cu toţii acolo, programaţi şi facem lucrul ăsta pentru că nu-i posibil aici...
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Domnul lider, dacă organizaţi, mergem şi noi, merg şi eu personal, nu am nimic împotrivă.
|
|
|
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:
Păi haideţi să avem o decizie a Biroului permanent şi ...
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
La iniţiativa dumneavoastră nu mă deranjează, dar haideţi să nu confundăm lucrurile.
|
|
|
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:
Am înţeles punctul de vedere, haideţi să, deci ori discutăm în Comitetul liderilor ori luaţi o decizie aici.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Faceţi, poate faceţi un program comun liderii, e chiar, ar fi un ...
|
|
|
|
Domnul Gabriel Andronache:
Foarte bine.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
E chiar bine primită de către toată lumea. Va rog, domnul Simion.
|
|
|
|
Domnul George-Nicolae Simion:
Deci, pentru domnul Moşteanu, venim şi noi, domnul Moşteanu, fără probleme, alături de dumneavoastră, şi donăm sânge, ca un gest frumos; la propunerea USR, sigur acceptăm.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Aţi lămurit lucrurile?
|
|
|
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:
Am înţeles că a rămas să...
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Mulţumesc. Comitetul liderilor, să veniţi cu o iniţiativă comună chiar.
|
|
|
|
Domnul Ilie Dan Barna:
Hai să o lăsăm la dezbatere în Comitetul liderilor şi găsim o variantă agreabilă pentru toată lumea.
|
|
|
PUNCTUL 15 Scrisoare din partea Grupului parlamentar AUR privind organizarea Conferinţei internaţionale cu tema "Valori conservatoare în interiorul Uniunii Europene"
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Solicitare din partea Grupului parlamentar AUR privind organizarea Conferinţei internaţionale cu tema "Valori conservatoare în interiorul Uniunii Europene". Sunt solicitate mai multe facilităţi. Dacă sunt intervenţii?
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Dacă-mi permiteţi domnul preşedinte?
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Am citit solicitarea celor de la AUR, şi în principiu după ce am discutat şi cu Secretariatul general, nu ar trebui să fie o problemă să aprobăm majoritatea acestor solicitări, cu excepţia unor interpreţi care ar trebui achitaţi din bugetul Camerei Deputaţilor. Camera Deputaţilor are un contract cu o companie care prestează aceste servicii şi ar trebui contractat de Camera Deputaţilor pentru un grup parlamentar ceea ce nu s-a întâmplat niciodată.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Cred că, Secretariatul general, vorbiţi cu Grupul parlamentar AUR, cu domnul Simion şi vedeţi ce putem pune noi la dispoziţie din logistica noastră a Camerei Deputaţilor, ce trebuie să vină Grupul AUR cu logistica separată. Corect?
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Ar trebui aprobat documentul cu excepţia interpreţilor.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Da. Cu sistemul de gratuităţi, fiind grup parlamentar, cu absolut tot ce ţine de...
|
|
|
|
Domnul George-Nicolae Simion:
Domnul preşedinte, Regulamentul spune că fiind o structură a Camerei Deputaţilor putem beneficia şi de interpreţi. Acum dacă domnul Simonis consideră că nu putem beneficia, o să vedem de unde acoperim aceste costuri.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Tomai asta spuneam, nu este în structura Camerei. Toate celelalte solicitări sunt în aparatul propriu al Camerei şi în logistica Camerei ... nu avem interpreţi la Camera Deputaţilor.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Nu cred că e corectă o discuţie între dumneavoastră liderii grupurilor. Secretariatul general, noi avem interpreţi angajaţi pentru astfel de evenimente pe Camera Deputaţilor? Nu. E un serviciu extern. Corect? Aici era discuţia. Deci tot ce ţine de noi şi de logistica pe care o putem pune la dispoziţie, oricărui grup parlamentar pentru astfel de evenimente, este îndreptăţit să o primească.
|
|
|
|
Domnul Antonio Andruşceac:
E în regulă, mulţumim. Tot ce excede Regulamentul, înţelegem. Şi vă mulţumim pentru aprobarea, în rest, a acestui eveniment, la care vă invităm să luaţi parte sau să vă trimiteţi reprezentanţi fiecare dintre colegii din partidele parlamentare. Vă mulţumim.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Cu cele specificate, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|
|
|
|
Domnul Gabriel Andronache:
Domnule preşedinte! E important de menţionat, pentru stenogramă, că este o acţiune a Grupului parlamentar AUR. Deci, nu este o acţiune a Camerei Deputaţilor. Mulţumesc mult.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Solicitarea e din partea Grupului parlamentar AUR. Tema este una generoasă, valorile conservatoare în interiorul Uniunii Europene. E cu totul altceva.
|
|
|
PUNCTUL 14 Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe.
|
|
|
1. Memorandum intern privind participarea la reuniunea comună a Comisiei politice şi a Comisiei pentru apărare şi securitate, a Comisiei politice şi a Comisiei pentru economie şi securitate ale Adunării Parlamentare a NATO (Bruxelles, 21 - 23 februarie 2022)
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Memorandum intern privind participarea la reuniunea comună a Comisiei politice şi a Comisiei pentru apărare şi securitate, a Comisiei politice şi a Comisiei pentru economie şi securitate ale Adunării Parlamentare a NATO (Bruxelles, 21 - 23 februarie 2022). Domnul Ben-Oni Ardelean, PNL, Nicu Fălcoi, USR. Acţiunea are caracter parlamentar. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|
|
|
2. Informare privind participarea la cea de-a treia parte a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (hibrid, Strasbourg şi videoconferinţă, (21 - 24 iunie 2021)
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Informare privind participarea la cea de-a treia parte a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (hibrid, Strasbourg, videoconferinţă). Am luat act.
|
|
|
3. Informare privind participarea delegaţiei Camerei Deputaţilor la Summit-ul Anual al Forumului Global al Organizaţiei Femeilor Politician Lider (WPL) (Reykjavik, Islanda, 9 - 10 noiembrie 2021)
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Informare privind participarea delegaţiei Camerei Deputaţilor la Summit-ul Anual al Forumului Global al Organizaţiei Femeilor Politician Lider, în Islanda, 9 - 10 noiembrie. Am luat act. Vă rog, domnul Simion.
|
|
|
|
Domnul George-Nicolae Simion:
S-a strecurat o greşeală şi am văzut-o întâmplător. Reprezentantul Grupului AUR la APCE este domnul Sorin Muncaciu. Doamna Anamaria Gavrilă nu mai e. Am înaintat la Biroul permanent reunit, s-a făcut schimbarea, şi vă rog să operaţi. Era membru şi s-a schimbat.
|
|
|
|
Domnul Antonio Andruşceac:
Nu s-a făcut că n-a existat plen, dar este cererea făcută şi o să facem modificarea.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
S-a luat act.
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Şi invitaţia de la Ministerul Apărării. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Declar închisă şedinţa Biroului permanent. Comitetul liderilor! Vă înţelegeţi? Vreţi să-l coordonez eu, sau vă înţelegeţi între dumneavoastră? Bun. Bine. Mulţumesc mult. Am dat vot adineauri. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Mulţumim, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13,46.
|