|
|
|
Şedinţa a început la ora 13,32. Lucrările au fost conduse de domnul Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Au participat: domnul Ciprian-Constantin Şerban, domnul Florin-Claudiu Roman (on-line) şi domnul Ilie Dan Barna - vicepreşedinţi, doamna Alexandra Presură, domnul Andrei-Răzvan Lupu şi domnul Ovidiu-Victor Ganţ- secretari, domnul Antonio Andruşceac şi domnul Seres Denes (on-line) - chestori, domnul Alfred-Robert Simonis şi domnul Ştefan-Ovidiu Popa - Grupul parlamentar al PSD, domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu - Grupul parlamentar al USR, domnul George-Nicolae Simion (de la ora 13,34) - Grupul parlamentar al AUR, domnul Szabo Odon - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Varujan Pambuccian (on-line) - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, doamna Victoria-Violeta Alexandru - reprezentantul deputaţilor neafiliaţi, şi doamna Silvia-Claudia Mihalcea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor. Invitaţi: domnul Nini Săpunaru (on-line) - Secretar de stat, Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul George Ionuţ Dumitrică - Secretar general-adjunct, domnul Istvan Gaspar - Secretar general-adjunct, domnul Cătălin Mihalache - Secretar general-adjunct, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Cristina Stroescu - Departamentul de studii parlamentare şi politici UE, doamna Andreea Cleras - Direcţia generală afaceri externe şi protocol, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general, doamna Anca-Mihaela Bachide - Director general la Cancelarie Preşedinte, doamna Anca Chesaru - Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări, şi domnul Alexandru Tănase - Centrul de Dezvoltare Tehnologică. *
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Bună ziua! Supun votului dumneavoastră ordinea de zi a acestei şedinţe de Birou permanent. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 1 Scrisoare din partea domnului Lucian Bode, ministrul afacerilor interne, privind "Ora Guvernului" solicitată de Grupul parlamentar AUR
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
La punctul 1, avem Scrisoare din partea domnului Lucian Bode, ministrul afacerilor interne, privind "Ora Guvernului", ca urmare a solicitării Grupului AUR. Luăm act că domnul ministru ne transmite că va fi prezent astăzi la "Ora Guvernului". Timpii sunt cei prevăzuţi la articolul 208 din Regulament.
|
|
|
PUNCTUL 2 Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Punctul 2 - Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor. Vă supun la vot această ordine de zi cu, evident, cutuma Comitetul liderilor va decide forma finală. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 3 Programul de lucru al Camerei Deputaţilor Secretari de şedinţă
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor pentru aceste zile. Comitetul liderilor va definitiva forma finală. Secretari de şedinţă - doamna Presură şi domnul Ganţ, iar vicepreşedinte - domnul Ciprian-Constantin Şerban. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 4 Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
4 - Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Vă supun votului această Notă. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 5 Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană Notă privind Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
5 - Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană. Vă supun votului această Listă, precum şi repartizarea la comisiile propuse. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 6 Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ de a fi sesizată în fond cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară (Plx 188/2022)
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
6 - Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ de a fi sesizată în fond cu proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară (Plx 188/2022). Solicitarea este regulamentară şi poate fi aprobată. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Aprobat. Mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 7 Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ referitoare la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (Plx 169/2022)
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
7 - Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ referitoare la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (Plx 169/2022). Este solicitată transmiterea acestei iniţiative legislative către Senat, ca primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor urmând să fie Cameră decizională. Supun votului dumneavoastră solicitarea Comisiei pentru învăţământ. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 8 Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
8 - Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Este solicitată înlocuirea expunerii de motive la iniţiativa legislativă privind modificarea Legii 98/2016 privind achiziţiile publice, Legii 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi Legii 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, BP 229/2022. Supun votului dumneavoastră această solicitare. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 9 Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a-şi desfăşura şedinţa marţi, 19 aprilie 2022 începând cu ora 11.00
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
9 - Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a-şi desfăşura şedinţa marţi, 19 aprilie, începând cu ora 11.00. Comisia, de fapt, ne solicită să aprobăm din moment ce ea a lucrat astăzi, începând cu ora 11.00. Am luat act.
|
|
|
PUNCTUL 10 Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor în ziua de marţi, 19 aprilie 2022 începând cu ora 16.00
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
10 - Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor astăzi, începând cu ora 16.00, pentru Plx 42/2022 şi Plx 52/2022. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 11 Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii referitoare la desfăşurarea lucrărilor comisiei din data de 4.05.2022 în localitatea Mioveni la sediul Automobile Dacia S.A.
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
11 - Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii referitoare la desfăşurarea lucrărilor comisiei din data de 4.05.2022 în localitatea Mioveni la sediul Automobile Dacia S.A. Ni se solicită aprobare pentru această deplasare, precum şi punerea la dispoziţie a unor microbuze. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Aprobat.
|
|
|
PUNCTUL 12 Solicitare din partea Comisiei pentru afaceri europene referitoare la deplasarea unei delegaţii a comisiei în judeţul Tulcea în perioada 19-20 aprilie 2022
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
12 - Solicitare din partea Comisiei pentru afaceri europene referitoare la deplasarea unei delegaţii a comisiei în judeţul Tulcea în perioada 19-20 aprilie 2022. Este solicitată aprobare pentru această deplasare, precum şi cheltuielile de transport, cazare şi diurnă pentru cei 4 deputaţi şi anume: domnul Muşoiu, doamna Furtună, doamna Cătăuţă şi domnul Gîdei, toţi deputaţi. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc. Aprobat.
|
|
|
PUNCTUL 13 Informare din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă referitoare la validarea propunerilor înaintate de Grupurile parlamentare PNL şi AUR pentru funcţiile de secretari
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
13 - Informare din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă referitoare la validarea propunerilor înaintate de Grupurile parlamentare PNL şi AUR pentru funcţiile de secretari. Domnul preşedinte Bulai ne informează că miercuri, 20 aprilie, va avea loc o şedinţă a comisiei având ca ordine de zi validarea propunerilor înaintate de către Grupul parlamentar AUR, respectiv Grupul parlamentar al PNL pentru funcţiile de secretari. Este o chestiune de bucătărie internă. Merge la Comitetul liderilor.
|
|
|
PUNCTUL 14 Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată: doamna deputat Victoria-Violeta Alexandru doamna deputat Cristina Burciu domnul deputat Florian-Emil Dumitru
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
14 - Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată: doamna deputat Victoria-Violeta Alexandru, aici prezentă, 20 şi 21 aprilie 2022; doamna deputat Cristina Burciu, 19, 20 şi 26 aprilie; domnul deputat Florian-Emil Dumitru, 19 şi 20 aprilie. Este doar o formalitate, doamnă. Vreţi să luaţi cuvântul?
|
|
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru:
Da. Nu că m-ar deranja, dar înţeleg că, până la 4 zile, decizia este a Preşedintelui Camerei, nu a Biroului permanent; ce sare de 4 zile, ca solicitare de concediu, intră la Biroul permanent. Pe procedură vă întreb, pentru a acumula experienţă în acest sens. Nu că mă deranjează.
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Nu. Toate solicitările de concedii ale deputaţilor prevăzute în Regulament se aprobă de către Biroul permanent. Cine este pentru? Mulţumesc. Adoptat.
|
|
|
PUNCTUL 15 Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru industrii şi servicii
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
15 - Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru industrii şi servicii. Este solicitată punerea la dispoziţie, gratuit, a Sălii Drepturilor Omului în data de 11 mai, împreună cu serviciile tehnico-administrative aferente pentru organizarea unui eveniment. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 16 Memorandum Intern: Solicitarea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. CarolDavila"
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
16 - Memorandum Intern: Solicitarea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", care doreşte să organizeze în perioada 4 - 7 octombrie 2022 o conferinţă la care vor participa 600 de personalităţi din domeniul medical, atât din România cât şi din străinătate. Evenimentul se va desfăşura sub patronajul Preşedintelui Camerei Deputaţilor. Supun votului dumneavoastră aceste memorandum. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Vă mulţumesc.
|
|
|
PUNCTUL 17 Memorandum intern: Solicitările domnilor deputaţi Dumitru Flucuş şi Ringo Dămureanu referitoare la modificarea înregistrării opţiunii de vot exprimat cu privire la propunerea legislativă pentru modificarea alin.(5) al art.65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 170/2021)
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
17 - Memorandum intern: Solicitările domnilor Dumitru Flucuş şi Ringo Dămureanu referitoare la modificarea înregistrării opţiunii de vot exprimat cu privire la propunerea legislativă pentru modificarea alin.(5) al art.65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii (PL-x 170/2021). De fapt, cei doi colegi ai noştri ne solicită modificarea votului pe care l-au exercitat la proiectul de lege mai sus amintit din vot contra în vot pentru. Din ceea ce avem, din raportul tehnic, sistemul de vot a funcţionat normal şi, în ciuda celor susţinute, cei doi colegi nu au folosit tableta pe durata sesiunii de vot respective, voturile fiind exprimate de la consolele din sala de plen. Deci, nu de pe tabletă. Nu prea am aprobat asemenea solicitări şi vă propun în continuare să rămânem pe această variantă. Am luat act de acest raport şi vă propun respingerea solicitării celor doi deputaţi. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? În unanimitate.
|
|
|
PUNCTUL 18 Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
18 - Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe.
|
|
|
1. Memorandum intern privind vizita la Baku a unei delegaţii parlamentare, 26-29 aprilie 2022
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Memorandum intern privind vizita la Baku a unei delegaţii parlamentare, 26-29 aprilie. Participă domnul deputat Ivănuţă, domnul deputat Amet Varol, domnul deputat Solomon şi domnul deputat Mihai Albişteanu. Acţiunea are caracter parlamentar. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc.
|
|
|
2. Memorandum intern privind participarea la dezbaterea cu tema "Parlamentul European - un model de promovare al femeilor în politică?"(Bruxelles, Belgia, 28 aprilie 2022)
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Memorandum intern privind participarea la dezbaterea cu tema "Parlamentul European - un model de promovare al femeilor în politică?" - cu semnul întrebării - de la Bruxelles, Belgia, 28 aprilie 2022. Participă doamna Simina Tulbure şi, de asemenea, acţiunea are caracter parlamentar. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Mulţumesc.
|
|
|
3. Memorandum intern privind participarea la cea de-a şaptea Sesiune plenară a Conferinţei privind viitorul Europei (Strasbourg, Franţa, 28-30 aprilie 2022)
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Memorandum intern privind participarea la cea de-a şaptea Sesiune plenară a Conferinţei privind viitorul Europei (Strasbourg, Franţa, 28-30 aprilie 2022). Participă doamna Rozalia Biro. De asemenea, acţiunea are caracter parlamentar. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?
|
|
|
|
La finalul şedinţei de Birou permanent, o rog pe doamna Secretar general să ne facă o informare. Vă rog, doamna Mihalcea,
|
|
|
|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea: Săptămâna aceasta a debutat Programul de Internship la Camera Deputaţilor şi aş vrea să cer permisiunea pentru participarea în sala de plen, la balcoanele sălii de plen, a internilor, pentru a asista la activităţile parlamentare care se desfăşoară în plen, pe parcursul celor două luni şi jumătate. Nu vor veni toţi odată, vor veni pe grupe, în funcţie de activităţile pe care le au sub coordonarea celor din Cameră.
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Da, mi se pare absolut normal ca cei care fac internship la noi, la Cameră, să poată asista şi la lucrările din plen. Da, domnul Moşteanu.
|
|
|
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:
Voiam să vă aduc aminte că şi eu am trimis o solicitare pe grupul de BP pentru prezenţa unor colegi astăzi la balcon.
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Întrucât Biroul permanent este, mai nou, de ceva ani, vreo doi, digitalizat, cred că aţi primit şi răspunsul pe grupul de Whatsapp. Vorbiţi mai tare, domnul Moşteanu!
|
|
|
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:
Ar mai trebui vreo două.
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Luaţi act, vă rog, şi de votul meu şi al doamnei Alexandra Presură. Declar şedinţa închisă. Rog membrii Comitetului liderilor să purceadă la şedinţa lor. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Mulţumim, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13,43.
|