Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-2024 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mai. 2022 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 3 mai 2022 ora 11:03

Şedinţa a început la ora 11.03.

Lucrările au fost conduse de domnul senator Florin-Vasile Cîţu (on line), preşedintele Senatului.

Au participat:

De la Camera Deputaţilor: domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, domnul deputat Florin-Claudiu Roman, domnul deputat Ilie Dan Barna (on-line) - vicepreşedinţi, doamna deputat Alexandra Presură, domnul deputat CristianBuican (on-line), domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, domnul deputatOvidiu Victor Ganţ - secretari, domnul deputat Mitică-Marius Mărgărit, domnul deputat George-Cristian Tuţă, domnul deputat Seres Dénes, domnul deputat Antonio Andruşceac - chestori, domnul deputat Alfred-Robert Simonis - Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, domnul deputatLiviu-Ionuţ Moşteanu -Grupul parlamentar al USR, domnul deputat George-Nicolae Simion - Grupul parlamentar al AUR, domnul deputat Csoma Botond - Grupul parlamentar al UDMR, domnul deputat Varujan Pambuccian (on-line) - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

De la Senat:domnul senator Robert-Marius Cazanciuc (on line), doamna senator Alina-Ştefania Gorghiu (on line), domnul senator Virgil Guran - vicepreşedinţi, domnul senator Ion Mocioalcă (on line), domnul senator Sorin Lavric (on line) - secretari, domnul senator Marius-Alexandru Dunca - chestor, domnul senator Ştefan-Radu Oprea - Grupul parlamentar al PSD, domnul senator Cătălin-Daniel Fenechiu - Grupul parlamentar al PNL, domnul senator Turos Lóránd - Grupul parlamentar al UDMR.

De la Camera Deputaţilor: doamna Silvia-Claudia Mihalcea - secretarul general al Camerei Deputaţilor, domnul George Ionuţ Dumitrică - secretar general adjunct, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul secretariatului tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Roxana Lozneanu - Direcţia comunicare şi relaţii publice, Anca Mihaela Bachide - director general la Cancelaria preşedintelui, doamna Andreea Stăncescu - director general la Cabinetul secretarului general, doamna Gabriela Romaşcanu - Cancelaria preşedintelui, domnul Alexandru Tănase - Centrul de dezvoltare tehnologică.

De la Senat: domnul Tiberiu Horaţiu Gorun (on-line) - secretar general,domnul Mario-Ovidiu Oprea - secretar general adjunct, doamna Paula Roxana Truinea - directorul general al Direcţiei generale legislative, doamna Marina Claudia Pencea - directorul Direcţiei pentru organizarea lucrărilor plenului şi comisiilor, doamna Raluca-Alexandra Zota -directorul Direcţiei secretariat general, doamna Elena Diaconu - şeful Serviciului pentru lucrările Biroului permanent,doamna Georgiana Preda - Serviciul pentru lucrările Biroului permanent,doamna Camelia Tomescu - directorul Direcţiei proceduri, sinteză, studii şi evidenţă legislativă.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Bună ziua!

Înţeleg că avem cvorum.

Haideţi să începem şedinţa - o să fie una scurtă - pentru ordinea de zi de astăzi.

Avem două puncte pe care le propun:

proiectul de hotărâre privind constituirea unei comisii comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale, transmis de Grupurile parlamentare ale PSD - şi ar trebui să fie şi PNL - din Camera Deputaţilor şi Senat, cred;

proiectul de hotărâre pentru constituirea Comisiei speciale de control parlamentar specializat al Europol.

Vă supun la vot ordinea de zi pentru astăzi.

Cine este pentru?

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Bună ziua!

Domnule preşedinte, USR se abţine la a vota această ordine de zi, ţinând cont că a fost... această şedinţă a fost comunicată acum 30 de minute.

Mulţumim.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Am înţeles, dar cu subiectele nu aveţi nimic, doar de procedură este, nu?

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Subiectele ar fi trebuit discutate şi dezbătute, ar fi trebuit să fim consultaţi, să vedem şi noi propunerile de hotărâre înainte. N-am văzut genul ăsta abuziv de conducere a Camerelor Parlamentului de pe vremea lui Dragnea.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Ce este în această hotărâre, de nu înţelegeţi?

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

În primul rând, trebuia să avem timp s-o citim. Le-am primit acum 5 minute, 10 minute, s-au încărcat la mapa BPR.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi?

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Vă rog.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Ce poate fi... ce timp aveţi nevoie să înţelegeţi că un grup, care e practic o delegaţie Europol se transformă dintr-un grup într-o comisie, aceeaşi componenţă, aceleaşi atribuţii, doar că nu se mai numeşte delegaţie, ci grup. Cât timp aveţi nevoie să înţelegeţi pentru asta?

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Era de bun simţ şi un semn de colegialitate să le trimiteţi din timp.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

OK. Am înţeles. Grupul USR se abţine la ordinea de zi.

Cu abţinerea USR, ordinea de zi este aprobată.

Imediat, să mergem puţin mai departe. Din păcate, n-am putut să fiu acolo, ca să fie totul OK.

Proiect de Hotărâre privind constituirea unei Comisii comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale, transmis de Grupurile parlamentare PSD din Camera Deputaţilor şi Senat

PUNCTUL 1:

Proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale, transmis de Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Deci, la primul punct de pe ordinea de zi avem proiectul de hotărâre privind constituirea unei comisii comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale, transmis de Grupurile parlamentare ale PSD.

Este doar de grupurile parlamentare ale PSD, domnule Simonis?

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Aşa a fost semnat, da, iniţiativa a fost făcută..., am câştigat timp în forma asta...

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

OK. Perfect.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

... iniţiatorul. Dar suntem corelaţi, coordonaţi cu colegii de la PNL.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Perfect. Atunci supun la vot acest proiect de hotărâre.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

Voturi împotrivă sau abţineri?

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule preşedinte!

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Da.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

O scurtă intervenţie, dacă-mi permiteţi.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Da. Vă rog.

Domnul Antonio Andruşceac:

Andruşceac - împotrivă.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vreau să şi introducem ambele proiecte pe ordinea de zi a plenului.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Pe amândouă spuneţi, da?

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Pe amândouă, da. Şi aş face şi nominalizările pentru cele cinci locuri ale Partidului Social Democrat:

- domnul Bejinariu Eugen - preşedinte al acestei comisii;

- domnul Salan Viorel, doamna Gliga Dumitriţa, domnul Mocioalcă Ion şi domnul Mihai Alfred-Laurenţiu - membri în Comisia pentru Legea siguranţei naţionale.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Am înţeles.

Domnule Andronache, pentru Partidul Naţional Liberal aveţi propuneri astăzi?

Domnul Gabriel Andronache:

Nu, domnule preşedinte. Urmează să facem ulterior nominalizări.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Ulterior.

Domnul Gabriel Andronache:

După ce discutăm cu grupurile parlamentare.

Mulţumesc.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Am înţeles.

Şi celelalte...

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Domnule preşedinte!

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Imediat.

Celelalte grupuri parlamentare dacă au intervenţii?

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Da, din partea USR, o intervenţie.

Pe acelaşi considerent, dumneavoastră aveţi aşteptarea ca, deşi am văzut această iniţiativă acum 10 minute, să putem face nominalizări din partea grupurilor.

Aşa cum vedeţi, nici PNL-ul nu poate să facă nominalizările. Deci, USR va depune la Secretariatul general nominalizările pentru aceste comisii.

Mulţumesc.

Din sală: Puteţi şi la plen.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc.

Domnul Antonio Andruşceac:

Vă rog să consemnaţi, domnule preşedinte, Andruşceac, Grupul AUR, votează împotrivă şi nu face niciun fel de nominalizare grupul nostru.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Nu veţi face nominalizare.

O să ajungem la vot imediat, deci nu faceţi nominalizări.

UDMR va face nominalizări tot mai târziu la Secretariatul general?

Domnul Csoma Botond:

Da, da, da.

Domnul Seres Dénes:

Şi UDMR-ul va face.

Domnul Varujan Pambuccian:

Da, şi la fel o să facă şi Grupul minorităţilor. Şi profit de ocazie pentru a vă transmite - am transmis şi în scris astăzi către Secretariatul general al Camerei - că-l retragem pe domnul Silviu Feodor din Grupurile de prietenie cu Federaţia Rusă şi cu Republica Belarus.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Perfect. Înţeleg că le desfiinţăm oricum, dar mulţumesc.

Atunci, supun la vot proiectul de hotărâre, cu propunerile pe care le avem din partea Partidului Social Democrat şi propunerea ca să... acest proiect de hotărâre să meargă la plenul reunit de astăzi.

Vă supun votului.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

Împotrivă?

Domnul Antonio Andruşceac:

Andruşceac - împotrivă.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc.

Domnul Sorin Lavric:

Sorin Lavric - împotrivă.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Am înţeles.

Şi abţineri?

Domnul Ilie Dan Barna:

Dan Barna - abţinere.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc.

Domnul Andrei-Răzvan Lupu:

Andrei Lupu - abţinere.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu majoritate de voturi.

Proiect de Hotărâre pentru constituirea Comisiei speciale de control parlamentar specializat al Europol (JPSG)

PUNCTUL 2:

Proiect de hotărâre pentru constituirea Comisiei speciale de control parlamentar specializat al Europol (JPSG)

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mergem mai departe la punctul 2, proiectul de hotărâre pentru constituirea Comisiei speciale de control parlamentar specializat al Europol.

Aici, dacă este vreo intervenţie din partea liderilor de grup? Dacă nu...

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Domnule preşedinte, avem o propunere. Deci Grupul parlamentar al PNL de la Senat propune mărirea numărului de membri de la 4 la 11, cu următoarea configuraţie: 4 - PSD, 3 - PNL, 1 - USR, 1 - UDMR, 1 - AUR şi 1 - Grupul minorităţilor naţionale, în total, 11, pentru că, fiind o comisie comună, ar trebui să aibă o reprezentare atât Senat, cât şi Cameră, precum şi să aibă un număr de parlamentari care să poată să facă activitatea acestei comisii efectivă. Cu patru oameni e mai greu.

Deci, asta este propunerea Grupului PNL, ea respectă configuraţia, dacă le facem pe amândouă.

Mulţumesc.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii aici?

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

O intervenţie din partea Grupului USR.

Pe regulament, pe cutumă, pe ce vreţi dumneavoastră, ponderile în comisii, împărţirea locurilor în comisii se fac conform ponderii grupurilor în cele două Camere.

Deci, vă rugăm să fie respectate ponderile în cele două Camere.

Mulţumim.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Am înţeles.

Alte intervenţii?

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă propun eu o soluţie ca să câştigăm timp.

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Care-i soluţia?

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Haideţi să facem comisia din 15 şi păstrăm ponderea de la Comisia pentru siguranţă naţională, care este făcută pe pondere: 5, 4, 3, 2, 1.

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Şi stabilim că vor fi patru, adică cei care sunt în momentul de faţă, care vor participa la Europol Europa, restul sunt membri ai comisiei şi cei patru care vor fi acolo. O facem în regulă.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

O facem în 15, avem pondere de la comisia cealaltă.

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

E în regulă.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Domnul Moşteanu.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Da, sunt în regulă ponderile de la Comisia de siguranţă naţională.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Vă mulţumesc.

Atunci, supun la vot proiectul de hotărâre...

Domnul Gabriel Andronache:

Domnule preşedinte!

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Da.

Domnul Gabriel Andronache:

Gabriel Andronache sunt.

Mai am o completare la proiectul de hotărâre. Este o chestiune de corelare - şi ne cerem scuze pentru că facem chestiunea aceasta direct în Birourile permanente reunite - anume: se va introduce un nou articol în cadrul proiectului de hotărâre, care stabileşte abrogarea hotărârii de înfiinţare a Grupului mixt de control. Pentru că nu pot exista şi comisia şi grupul.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Am înţeles.

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Dacă sunt intervenţii ...

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Şi mai e necesară încă o modificare.

Domnul Varujan Pambuccian:

Dacă îmi daţi voie, Varujan Pambuccian. Şi pentru că suntem practic în imposibilitatea de a anunţa persoanele acum, nu e timp să facem asta, ...

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Da, corect.

Domnul Varujan Pambuccian:

... rugămintea mea este să anunţăm grupurile, ca pondere, ca număr de persoane, urmând ca, prin depunerea la secretariatul general a nominalizărilor, ele să fie făcute ulterior.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Corect.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc.

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Mai era o modificare, domnule preşedinte. În regulament, în hotărâre trebuie menţionat că din cei 15, 4, adică cei care sunt astăzi, reprezintă România, Parlamentul României în Grupul mixt de control parlamentar. Pentru că, potrivit Tratatului European, avem doar patru oameni care pot să participe la Grupul mixt de control european.

Atunci, comisia formată din 15, iar cei 4 care sunt acum vor fi practic cei care reprezintă Parlamentul României în Grupul de control mixt. Şi o să menţionăm asta în hotărâre şi în regulament. Iar propunerea noastră de preşedinte este Marcel Vela, dacă exista vreun dubiu.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Da. Mulţumesc.

Da, domnule Moşteanu, vă ascult.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Aş vrea să-l rog pe domnul Fenechiu să clarifice această reprezentare către Europol şi cine sunt cei patru.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Da.

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Cei patru sunt cei care sunt în momentul de faţă membrii grupului. Deci, grupul a fost conceput în baza unei reglementări europene prin care Parlamentul României avea patru oameni în Grupul de control mixt asupra Europolului. Deci, noi nu putem trimite la Europol mai mult de patru.

Deci, comisia va avea 15 oameni, iar patru vor fi cei care vor reprezenta Parlamentul României în ...

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Cred că întrebarea, domnule Fenechiu, este dacă rămân aceiaşi patru sau se pot modifica.

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Dacă?

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Dacă rămân aceiaşi patru sau se modifică.

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Asta e o decizie pe care o iau liderii de grup.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Da.

Domnule Moşteanu, v-a răspuns la întrebare?

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Da, mulţumim.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule preşedinte, cred că e mai clar, nu cei patru de astăzi sunt cei care reprezintă, ci partidele care au ocupat cele patru poziţii pot modifica, în măsura în care este necesar.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Perfect.

Mulţumesc.

Atunci, dacă nu mai sunt intervenţii, cu completările prezentate de liderii de grup, vă supun la vot proiectul de hotărâre care să intre astăzi în plenul reunit - Proiect de hotărâre pentru constituirea Comisiei speciale de control parlamentar specializat al Europol.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

Împotrivă, dacă sunt voturi, sau abţineri?

Domnul Antonio Andruşceac:

Andruşceac - împotrivă.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Cine?

Domnul Antonio Andruşceac:

Andruşceac - împotrivă.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Am înţeles.

Domnul Sorin Lavric:

Sorin Lavric - împotrivă.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Două voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Domnul Andrei-Răzvan Lupu:

Lupu - abţinere.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Abţinere? O abţinere. Am înţeles.

Două voturi împotrivă şi o abţinere.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu majoritatea voturilor.

Am epuizat ordinea de zi de astăzi.

Vă mulţumesc.

Ne vedem la plenurile reunite.

Mulţumesc.

Încheiem şedinţa.

Şedinţa s-a încheiat la ora 11.15.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 14:32