Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-2024 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe feb. 2024 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 februarie 2024 ora 13:00

Şedinţa a început la ora 13.00.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor şi de domnul senator Sorin - Mihai Cîmpeanu, vicepreşedinte al Senatului.

Au participat:

De la Camera Deputaţilor: domnul deputat Vasile-Daniel Suciu (on-line), domnul deputat Lucian Nicolae Bode (on-line)- vicepreşedinţi, domnul deputat CristianBuican (on-line), doamna deputat Gianina Şerban, domnul deputatOvidiu Victor Ganţ (on-line)- secretari, domnul deputat Mitică-Marius Mărgărit (on-line), domnul deputat Gabriel-Valer Zetea (on-line), domnul deputat Seres Dénes (on-line) - chestori, doamna Oana-Consuela Florea - Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, domnul deputatLiviu-Ionuţ Moşteanu - Grupul parlamentar al USR, domnul deputat Ilie-Alin Coleşa - Grupul parlamentar al AUR, domnul deputat Varujan Pambuccian (on-line) - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

De la Senat:domnul senator Paul Stănescu (on-line), domnul senator Virgil Guran (on-line) - vicepreşedinţi, doamna senator Roberta-Alma Anastase (on-line), domnul senator Ion-Narcis Mircescu (on-line), domnul senator Sorin Lavric (on-line), domnul senator Marius Humelnicu - secretari; domnul senator Marius-Alexandru Dunca (on-line), domnul senator Sergiu Cosmin Vlad (on-line), domnul senator Tánczos Barna (on-line) - chestori, domnul senator Radu-Mihai Mihail (on-line) - Grupul parlamentar al USR, domnul senator Turos Lóránd (on-line) - Grupul parlamentar al UDMR.

De la Camera Deputaţilor: doamna Silvia-Claudia Mihalcea - secretar general, domnul George-Ionuţ Dumitrică, doamna Ioana Bran-Voinea - secretari generali adjuncţi, domnul Georgică Tobă - Departamentul legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul secretariatului tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Andreea Stăncescu - director general la Cabinetul secretarului general, doamna Anca-Mihaela Bachide - director general la Cancelaria preşedintelui.

De la Senat: domnul Mario-Ovidiu Oprea - secretar general,doamna Corina Bote (on-line),doamna Mihaela Cătălina Bădoiu, doamna Vikarius Arany, secretari generali adjuncţi, doamna Paula Roxana Truinea, directorul general al Direcţiei generale legislative, doamna Marina Claudia Pencea, directorul Direcţiei pentru organizarea lucrărilor plenului şi comisiilor, doamna Camelia Rodica Tomescu, directorul Direcţiei proceduri, sinteză, studii şi evidenţă legislativă, Elena Diaconu şi Lavinia Georgiana Preda, Serviciul pentru lucrările Biroului permanent.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Bună ziua!

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Înţeleg că suntem în cvorum.

Prin urmare, vă supun votului ordinea de zi a şedinţei Birourilor permanente reunite.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Domnule preşedinte!

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Intervenţii la ordinea de zi.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu sunt membri BP.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Intervenţii la ordinea de zi, domnule preşedinte. Am ridicat mâna.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Dumneavoastră nu aveţi membri BP care să intervină?

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Ba da, avem, au ridicat şi ei mâna şi nu i-aţi... i-aţi ignorat.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog, doamna Şerban, aveţi cuvântul, din partea Grupului AUR.

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

Aş dori şi eu suplimentarea ordinii de zi. Avem o adresă înaintată pe 23 decembrie şi o revenire din data de 1 februarie, cu numirea în Comisia de control SRI, dacă se poate introduce pe ordinea de zi.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

În mod normal, n-aş avea nimic împotrivă, dar ar trebui să verificăm

dacă aveţi dreptul, dacă aveţi acel loc repartizat Grupului AUR, nu am această informaţie în acest moment.

Doamna Gianina Şerban:

Avem o demisie, aveam un coleg în cadrul comisiei...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu am demisia în faţă, doamna Şerban.

Doamna Gianina Şerban:

Păi o avem depusă.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

V-am trimis-o pe grupuri, este depusă din decembrie şi o aveţi pe grupul de BP, ca să vă reamintesc, de ceva vreme. Deci le aveţi, cum să vi le mai dau? Le aveţi depuse oficial, şi informal şi formal.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Coleşa, am rugămintea să nu mai interveniţi fără săvă dau eu cuvântul.

Domnule Moşteanu, vă rog.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Eu am două lucruri de spus. Unul legat de partea organizatorică. Noi nu putem accesa mapa Biroului permanent de aici. Nu ştim ce este... care este ordinea de zi de astăzi. Ştiu că a fost un atac informatic. O să-i rog pe colegii de la secretariatele generale să remedieze această problemă pentru următoarele şedinţe, ca să putem accesa mapa Biroului permanent şi de la Senat. Asta e una.

Doi - nu trebuie...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

O secundă, o secundă!

Am rugămintea tot către secretariatele generale: dacă nu se remediază, măcar să avem în format fizic, scris această ordine de zi. OK? Că domnul Moşteanu are dreptate.

Vă rog.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Doi - nu cred că avem cvorum. Vedem foarte puţini membri ai Biroului permanent în sală şi acolo vedem nişte nume. Pentru veridicitate şi autenticitate, o să-i rugăm să-şi deschidă camerele. Oricine îşi poate pune orice nume la Zoom. Ştim cum funcţionează şi...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

De unde ştiţi?

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Iată, avem unul.

Bună ziua! Da, îl recunosc.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Moşteanu...

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Deci, oricine îşi poate modifica numele pe un Zoom.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

Domnule Moşteanu, aveţi siguranţa sau vă asigur eu că colegii de la Secretariatul general verifică fiecare IP, fiecare intrare din partea fiecărui coleg membru al Birourilor permanente reunite. Practic, aceasta nu e de astăzi. Întotdeauna, când am avut şedinţe în format mixt, colegii s-au... şi-au deschis camera sau nu, i-am luat în considerare. Aşa se întâmplă şi la Biroul permanent al Camerei şi la Birourile permanente reunite.

Haideţi să le luăm pe rând...

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Nu, păi este un abuz, nu putem şti că nu e un consilier acolo, în spate, care a deschis un laptop.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Domnule preşedinte, vreau să vorbesc şi eu puţin.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Am rugămintea să nu mai interveniţi fără să vă dau cuvântul.

(Discuţii în sală.)

Nu, dar nu luaţi cuvântul intervenind. Să-mi cereţi cuvântul, ridicaţi mână şi eu o observ.

Domnule Moşteanu, vă rog.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Eu am întrebat şi la Biroul permanent de la Cameră, mi s-a spus că este de competenţa Birourilor permanente reunite. Şi vă rog... cer către cele două secretariate generale să ne spună dacă avem un memoriu de la CNSAS, primit la finalul lui decembrie. Informaţiile mele sunt că îl avem şi ar trebui să vină către Birourile permanente şi apoi să fie distribuit către comisii. Am impresia că cineva încearcă să bage acest document sub preş şi vă rog să ne spuneţi. Cer celor doi secretari generali să ne spună dacă a fost primit acest memoriu şi unde e el.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Până la şedinţa următoare vom avea un răspuns pregătit pentru asta.

Domnule Coleşa,ultima intervenţie, vă rog.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Doresc şi eu ca participanţii să-şi deschidă camera, să se autentifice, pentru că verificarea IP-ului nu poate fi făcută. Persoanele, colegii noştri, se pot conecta de oriunde din România sau din lumea aceasta şi de pe orice IP, deci e o aberaţie să spuneţi că...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Coleşa, dumneavoastră sunteţi invitat la şedinţa Birourilor permanente reunite. Din eleganţă, vă lăsăm dreptul de a interveni de câte ori doriţi, dar nu faceţi regulile la şedinţa Birourilor reunite, vă rog mult.

(Discuţii în sală.)

Păi aia vă spun, nu faceţi regulile, nu spuneţi dumneavoastră cine şi ce să facă. Aveţi o propunere. Se supune votului şi de abia după aceea puteţi..., pot eu sau alt coleg membru al Biroului permanent să hotărască într-un fel sau altul.

Bun. Deci, am o propunere făcută din partea Grupului AUR de suplimentare a ordinii de zi cu o înlocuire la Comisia SRI.

Menţionez faptul că nu am această informaţie în acest moment cu privire la demisii sau nedemisii, locuri libere sau nelocuri libere ale AUR-ului.

Cine este pentru?

Domnule Moşteanu, n-aveţi drept de vot.

Cine este pentru din sală? Un vot pentru în sală.

În on-line, cine este pentru, vă rog să menţionaţi lucrul acesta.

Cu un vot pentru şi mult mai multe împotrivă...

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Păi haideţi să vedem dacă nu sunt şi abţineri în on-line, poate.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Ajungem şi acolo, dar dacă nu-i pentru, ce mai contează?

Domnule Moşteanu, dacă e un vot pentru, nici mai contează câte abţineri sunt.

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Sergiu Vlad - abţinere.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Staţi, că n-am ajuns la abţineri.

Cine e pentru, întreb?

Domnul Sorin Lavric:

Sorin Lavric - pentru.

Iertaţi-mă, nu auzisem.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul Lavric.

Deci, avem două voturi pentru. Două voturi pentru.

Propunerea a fost respinsă.

Mergem mai departe.

Alte intervenţii.

Domnule Andronache, vă rog!

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc. Revin, domnule preşedinte, asupra unei solicitări pe care am mai avut-o către Birourile permanente reunite, şi anume aceea de a aproba înscrierea pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite şi, ulterior, pe ordinea de zi a plenului a adresei făcute de grupurile parlamentare PNL din Cameră şi Senat referitoare la desemnarea domnului Mugur Cozmanciuc în funcţia de membru al Comisiei speciale pentru controlul activităţii SIE.

Mulţumesc.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Aici avem informaţia că ar fi acest loc al PNL-ului.

Prin urmare, vă supun votului propunerea făcută de domnul Andronache.

Dacă e cineva împotrivă? Un vot în sală împotrivă.

Dacă se abţine cineva?

Cu un singur vot împotrivă, propunerea făcută de domnul Andronache a fost adoptată.

Pe ordinea de zi, la poziţia 18, se va regăsi şi această propunere.

Vă mulţumesc.

Vă supun votului ordinea de zi a şedinţei Birourilor permanente reunite, cu modificarea făcută la cererea Grupului PNL.

Dacă e cineva împotrivă. Nu.

Se abţine cineva?

Cu unanimitate, adoptat.

Scrisoare din partea domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat forţele şi mijloacele Armatei României şi ale Ministerului Afacerilor Interne care sunt trimise la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional, în anul 2024

PUNCTUL 1:

Scrisoare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat forţele şi mijloacele Armatei Române şi a Ministerului Afacerilor Interne, care sunt trimise la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional în anul 2024

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Scrisoare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat forţele şi mijloacele Armatei Române şi a Ministerului Afacerilor Interne, care sunt trimise la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional în anul 2024.

Vă propun să transmitem această scrisoare către Comisiile pentru apărare, spre informare, şi totodată, să o înscriem pe ordinea zi a plenului comun.

Dacă e cineva împotrivă? Nu.

Se abţine cineva?

Adoptat.

Scrisoare din partea domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat participarea Armatei României la Iniţiativa de Securitate şi Apărare a Uniunii Europene în Golful Guineei, începând cu anul 2024

PUNCTUL 2:

Scrisoare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat participarea Armatei Române la Iniţiativa de Securitate şi Apărare a Uniunii Europene, în Golful Guineei,

începând cu anul 2024

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Scrisoare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat participarea Armatei Române la Iniţiativa de Securitate şi Apărare a Uniunii Europene, în Golful Guineei, începând cu anul 2024.

Vă propun aceeaşi procedură - trimiterea acestei scrisori către Comisiile pentru apărare, spre informare, şi înscrierea pe ordinea zi a plenului comun.

Împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

În unanimitate, adoptat.

Scrisoare din partea domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat intrarea, staţionarea şi operarea detaşamentului olandez, compus din 140 de militari

PUNCTUL 3:

Scrisoare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat intrarea, staţionarea şi operarea Detaşamentului olandez, compus din 140 de militari

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Scrisoare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul că a aprobat intrarea, staţionarea şi operarea Detaşamentului olandez, compus din 140 de militari.

Aceeaşi procedură - scrisoare către comisiile de apărare şi înscrierea pe ordinea zi a plenului.

Împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, adoptat.

Scrisoare din partea domnului Klaus-Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat intrarea şi staţionarea în România a Forţei de răspuns/de reacţie a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată (VJTF/ARF) sau tranzitarea teritoriului naţional de către acestea, precum şi mandatarea ministrului apărării naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea VJTF

PUNCTUL 4:

Scrisoare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat intrarea şi staţionarea în România a Forţei de Răspuns de Reacţie a NATO, cu capacitate de reacţie foarte ridicată, sau tranzitarea teritoriului naţional de către aceştia, precum şi mandatarea ministrului apărării naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea VJTF

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Scrisoare din partea domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul că a aprobat intrarea şi staţionarea în România a Forţei de Răspuns de Reacţie a NATO, cu capacitate de reacţie foarte ridicată, sau tranzitarea teritoriului naţional de către aceştia, precum şi mandatarea ministrului apărării naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea VJTF.

Vă propun, de asemenea, aceeaşi procedură - scrisoare către Comisiile de apărare şi înscrierea pe ordinea de zi.

Împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, adoptat.

Raportul Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu privire la aplicarea prevederilor Statutului deputaţilor şi al senatorilor

PUNCTUL 5:

Raportul Comisiei permanente a Camerei şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei şi Senatului privind aplicarea prevederilor Statutului deputaţilor şi al senatorilor

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Raportul Comisiei permanente a Camerei şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei şi Senatului privind aplicarea prevederilor Statutului deputaţilor şi al senatorilor.

Este raportul anual al comisiei şi propun să-l înscriem pe ordinea zi a plenului comun.

Împotrivă?

Abţineri?

Nu sunt.

Adoptat.

Raportul suplimentar al Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006, republicată, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Pl-x 70/2022, L 100/2022)

PUNCTUL 6:

Raportul suplimentar al Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006, republicată, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Plx 70/2022; L100/2022)

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Raportul suplimentar al Comisiei permanente a Camerei şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei şi Senatului asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006, republicată, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Plx-ul 70/2022; L100/2022).

Vă propun înscrierea pe ordinea de zi a plenului comun a acestui proiect.

Împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, aprobat.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Trebuia să ne abţinem, că nu ştim despre ce e vorba, n-avem documente pe ce să accesăm.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Habar n-avem, n-avem documentul. Pentru, împotrivă, abţinere, ce contează, că nici nu ştim.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Iar aţi luat cuvântul fără să vă dăm voie.

Puteţi vota pentru înscrierea pe ordinea zi a plenului. Sunt convins că până vom avea un plen comun, care nici măcar nu este stabilit, veţi putea studia documentele şi hotărî în consecinţă dacă votaţi sau nu pentru proiect.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

De ce să mai votăm atunci pentru ordinea de zi?

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Păi nu trebuie să votaţi, puteţi ieşi, dacă nu vă convine.

Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva?

Cu unanimitate, adoptat.

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a unor Grupuri parlamentare de prietenie

PUNCTUL 7:

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a unor grupuri parlamentare de prietenie

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a grupurilor parlamentare...

(Discuţii în sală.)

Tot adoptat rămâne.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

O rugăminte, să nu mai intervină...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Coleşa, domnule Coleşa...

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

... persoane care nu ridică mâna...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Coleşa, domnule Coleşa...

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

... nici pentru "pentru", nici "contra".

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Coleşa, nu mai interveniţi fără să vă dăm cuvântul. Chiar nu puteţi înţelege?

(Discuţii în sală.)

Dacă cereţi, vă dau.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Aşa faceţi tot timpul.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Aţi vorbit, gata, acum nu mai pot să vă dau.

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupurilor de prietenie, a unor grupuri de prietenie.

Vă propun să înscriem aceste modificări pe ordinea zi a plenului comun.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupului parlamentar de prietenie România – Confederaţia Elveţiană

PUNCTUL 8:

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupului parlamentar de prietenie România - Confederaţia Elveţiană

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupului parlamentar de prietenie România - Confederaţia Elveţiană.

Dacă e cineva împotrivă?

Înscrierea pe ordinea de zi, de asemenea.

Împotrivă? Abţineri?

Adoptat.

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupului parlamentar de prietenie România – Republica Serbia

PUNCTUL 9:

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupului parlamentar de prietenie România - Republica Serbia

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupului parlamentar de prietenie România - Republica Serbia.

Vă propun, de asemenea, înscrierea pe ordinea zi a plenului comun.

Împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Adoptat.

Informare din partea Grupurilor parlamentare PNL privind modificări în componenţa Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

PUNCTUL 10:

Informare din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal privind modificări în componenţa Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Informare din partea Grupurilor parlamentare ale PNL privind modificări în componenţa Comisiei permanente a Camerei şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

Înscrierea pe ordinea de zi.

Dacă e cineva împotrivă? Abţineri?

Nu.

Adoptat.

Informare din partea Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor privind desemnarea domnului deputat Laurenţiu-Nicolae Cazan în calitatea de membru al Comisiei speciale comune de control parlamentar specializat al Europol în locul domnului deputat Gabriel-Ioan Avrămescu

PUNCTUL 11:

Informare din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Cameră privind desemnarea domnului deputat Laurenţiu Cazan în calitatea de membru al Comisiei speciale de control parlamentar specializat al Europol, în locul domnului deputat Gabriel-Ion Avramescu

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Informare din partea Grupului parlamentar al PNL din Cameră privind desemnarea domnului deputat Laurenţiu Cazan în calitatea de membru al Comisiei speciale de control parlamentar specializat al Europol, în locul domnului deputat Gabriel-Ion Avramescu.

Înscriem pe ordinea zi şi acest proiect.

Dacă e cineva împotrivă? Se abţine?

Adoptat.

Informare din partea Grupurilor parlamentare AUR privind înlocuirea unui membru şi preşedinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est

PUNCTUL 12:

Informare din partea Grupurilor parlamentare ale AUR privind înlocuirea unui membru şi preşedinte al delegaţiei permanente a

Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Informare din partea Grupurilor parlamentare ale AUR privind înlocuirea unui membru şi preşedinte al delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est.

Vă propun să înscriem şi acest proiect pe ordinea de zi.

Dacă e cineva împotrivă? Se abţine?

Adoptat.

Proiectul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente

PUNCTUL 13:

Proiectul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Proiectul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente.

Vă propun să transmitem aceste documente către Comisiile juridice, pentru a le analiza şi a întocmi un raport comun.

Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva?

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Da, dacă îmi permiteţi...

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Mircescu - abţinere.

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Sergiu Vlad - abţinere.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Staţi că nu votăm, că avem intervenţie.

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Înainte cu patru luni de alegeri să schimbi modul în care funcţionează Autoritatea Electorală Permanentă este inadmisibil.

Deci, părerea mea e că n-ar trebui să ne uităm la acest document, ar trebui să spunem din start că avem nevoie de stabilitate în sistemul electoral şi că nu acceptăm să schimbăm peste noapte modul în care sunt gestionate alegerile în România. E un fapt absolut anormal faptul că reduceţi posturi ca... - bine, ne-aţi predat asta cu 10 minute înainte să intrăm aici - dar faptul că reduceţi posturi nu de acolo de unde aţi creat mii de posturi, din administraţie, fără sens, ministere în plus pe care le-aţi făcut, dar reduceţi posturi în organismul care trebuie să gestioneze corect desfăşurarea alegerilor. E un semnal că ceva e putred în democraţia românească. Ne întoarcem în anii '40 în modul în care faceţi lucrurile.

Deci, nu văd cum putem accepta un asemenea lucru.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu-l acceptaţi, dar staţi să vă explic eu, că e foarte simplu. Regulamentul nu l-am elaborat noi, nu ştiu cu cine vă certaţi. Regulamentul este propus de către Autoritatea Electorală Permanentă, cei care vor gestiona aceste patru tururi de alegeri la care faceţi dumneavoastră referire. Iar eu nu fac altceva decât să trimit către Comisiile juridice, care să studieze şi să voteze în consecinţă Regulamentul sau nu. Eu n-am spus că trebuie să-l aprobăm, n-am spus că trebuie să... e o idee extraordinară... am spus că trimitem la Comisiile juridice şi colegii noştri specialişti, nu dumneavoastră, cu siguranţă, vor stabili dacă e bun sau nu regulamentul.

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Vă amintesc că aceste decizii se iau cu votul parlamentarilor, deci nu de specialişti - unu la mână.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Totuşi, specialiştii decid.

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Faptul că cineva trimite la Parlament o propunere, chiar fără să o studieze, faptul că vor să modifice regulamentul Autorităţii Electorale Permanente cu patru luni înainte de alegeri, dacă pe dumneavoastră nu vă deranjează, pe noi, cei pe care ne interesează democraţia din România, ne deranjează foarte tare. Este anormal şi aveţi puterea dumneavoastră, PSD-ul şi PNL-ul, şi cu noi toţi să nu discutăm acest lucru. De aceea şi votăm şi de aceea mi-am manifestat punctul de vedere pe acest subiect...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Foarte bine.

Domnul Radu-Mihai Mihail:

... şi mă aşteptam să existe o discuţie pe acest subiect - cum vreţi să modificaţi modul în care se desfăşoară alegerile în România.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Încă o dată, domnule Mihail, poate n-am fost eu suficient de explicit.

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Păi nu prea sunteţi.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Păi de aia încerc să explic pentru dumneavoastră, că sunt convins că ceilalţi au înţeles. Eu încerc să vă spun că nu modificăm nimic, domnule Mihail, transmitem la Comisiile juridice propunerea făcută de AEP. Comisiile juridice vor întocmi un raport în concordanţă cu propunerea AEP sau nu. Ulterior acestui raport, vom intra în şedinţa Birourilor permanente şi acolo vom dezbate noi, domnule Mihail, dumneavoastră şi eu. E atât de simplu!

Nu v-am dat cuvântul, lăsaţi-mă să-mi închei ideea. Intervine domnul Coleşa după aia.

Ce pot să vă spun este că, în acest moment, argumentul conform căruia, fiind an electoral, nu modificăm nimic, ar însemna că plecăm toţi acasă şi ne vedem în 2025.

Domnule Coleşa, vă rog.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Aţi folosit nişte raţionamente extrem de false. Faptul că mai sunt doar patru luni până la primul tur de alegeri, după cum spunea şi colegul meu, din start descalifică orice încercare de modificare a acestui regulament AEP, deci, din start, nici nu mai are rost să discutăm ce se modifică, pentru că din start nu există niciun motiv întemeiat pentru a se modifica ceva cu atât de puţin timp înainte. Faptul că se modifică acest regulament în contextul intenţiei de a suprapune alegerile locale cu cele europarlamentare arată evident şi o încercare de măsluire a rezultatului, la care noi suntem părtaşi în momentul în care votăm pentru introducerea pe ordinea de zi a acestei modificări de regulament. Noi putem opri din start acest lucru sau putem fi părtaşi la el. Votându-l, suntem părtaşi la el.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Coleşa,sunteţi cel puţin doi care n-aţi înţeles.

Eu încerc să explic un lucru: am o propunere de modificare a regulamentului, o trimit la comisia de specialitate şi oamenii ăia, colegii mei şi ai dumneavoastră, colegii noştri vor hotărî dacă cineva fraudează alegerile modificând regulamentul sau nu. E atât de simplu! Ar fi un abuz din partea mea să ţin la sertar o propunere de regulament şi să nu o trimit, conform regulamentului, structurilor care se ocupă de asta.

Am încheiat dezbaterile.

Supun votului trimiterea la Comisia juridică. Supun votului transmiterea către Comisiile juridice a acestei propuneri de modificare a regulamentului.

Dacă e cineva împotrivă?

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Mircescu - împotrivă.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Coleşa,n-aveţi drept de vot, domnule Coleşa.

Doi din on-line, unul din sală - trei voturi împotrivă.

Se abţine cineva?

Cu trei voturi împotrivă, o largă majoritate, regulamentul, propunerea de regulament a fost transmisă către Comisiile juridice.

Proiect de Hotărâre a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru modificarea HBPR nr. 1/2016

PUNCTUL 14:

Memorandum intern cu privire la proiectul de hotărâre a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru modificarea Hotărârii Birourilor reunite nr. 1/2016

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Proiectul de hotărâre a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru modificarea HBPR nr.1/2016.

Vă supun votului acest memorandum şi proiectul de hotărâre anexat acestuia.

Dacă e cineva împotrivă sau se abţine?

Mulţumesc.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Noi nu vedem nimic anexat, pentru că nu se încarcă mapa.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Cu un vot împotrivă şi o abţinere, proiectul a fost adoptat.

Memorandum intern: Stabilirea nivelului minim şi maxim al salariilor de bază pentru personalul de la birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor

PUNCTUL 15:

Memorandum intern cu privire la stabilirea nivelului minim şi maxim al salariilor de bază pentru personalul de la birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Memorandum intern privind stabilirea nivelului minim şi maxim al salariilor de bază pentru personalul de la birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor.

Vă supun votului acest memorandum şi proiectul de hotărâre anexat acestuia.

Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva?

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Mircescu - împotrivă.

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Sergiu Vlad - împotrivă.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Două voturi împotrivă.

Adoptat.

Memorandum intern: Asigurarea măsurilor necesare pentru desfăşurarea activităţii Comisiei constituite conform Hotărârii Parlamentului României nr. 45/2023

PUNCTUL 16:

Memorandum intern cu privire la asigurarea măsurilor necesare pentru desfăşurarea activităţii Comisiei constituite

conform Hotărârii Parlamentului României nr. 45/2023

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Memorandum intern privind asigurarea măsurilor necesare pentru desfăşurarea activităţii comisiei constituite conform Hotărârii Parlamentului României nr. 45/2023.

Este vorba de asigurarea celor necesare funcţionării Comisiei speciale pentru combaterea traficului de persoane.

Vă supun votului acest memorandum.

Dacă e cineva împotrivă? Se abţine?

Nu.

Adoptat.

Memorandum intern: Aprobarea repartizării sarcinilor, responsabilităţilor şi a cheltuielilor ce revin Parlamentului României în vederea organizării la Bucureşti a celei de-a 31-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a OSCE

PUNCTUL 17:

Memorandum intern cu privire la aprobarea repartizării sarcinilor, a responsabilităţilor şi a cheltuielilor ce revin Parlamentului României, în vederea organizării la Bucureşti a celei de a 31-a sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a OSCE

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Memorandum intern privind aprobarea repartizării sarcinilor, a responsabilităţilor şi a cheltuielilor ce revin Parlamentului, în vederea organizării la Bucureşti a celei de a 31-a sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a OSCE.

Vă supun votului acest memorandum.

Voturi împotrivă sau abţineri? Nu sunt.

În unanimitate, adoptat.

Informare din partea Grupurilor parlamentare PNL privind desemnarea domnului deputat Corneliu-Mugurel Cozmanciuc în calitatea de membru al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe

PUNCTUL 18:

Propunerea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal de înlocuire a unui membru din Comisia specială SIE

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Propunerea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal de înlocuire a unui membru din Comisia specială SIE.

Vă supun votului introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect, la prima şedinţă a plenului urmând să se facă şi buletine de vot.

Dacă e cineva împotrivă?

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Vă rog să-mi daţi cuvântul că...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva?

Suntem în procedură de vot...

(Discuţii în sală.)

Sunt în procedură de vot...

(Discuţii în sală.)

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Coleşa, aveţi ocazia să luaţi cuvântul după ce trec de vot.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Nu mă lăsaţi.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

După ce trec de vot, sunt în procedură de vot.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Am ridicat mâna înainte.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Sunt în procedură... şi după ce voi încheia procedura de vot...

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Faceţi dictatură, asta...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

... vă voi da cuvântul.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Dictatură!

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă voi da cuvântul...

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Sau nu mi-l daţi.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Tocmai aţi pierdut dreptul de a lua cuvântul.

Dacă e cineva împotrivă? Se abţine?

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Sunt împotriva dictaturii dumneavoastră.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

În unanimitate, adoptat.

Domnule Andronache, vă rog.

(Discuţii în sală.)

Domnul Gabriel Andronache:

Vreau să fac o singură precizare, pentru a nu mai fi atât de nervoşi colegii: locul PNL este liber în Comisia SIE de trei sesiuni parlamentare.

Prin urmare, este absolut normal să ocupăm acel loc, pentru că este vacant.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Şi vreţi să aşteptăm şi noi trei sesiuni parlamentare până să ne aprobaţi o înlocuire... în care avem un loc...

(Discuţii în sală.)

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vedeţi, de aia spuneam, că n-are sens să pierdem vremea, că n-avem cu cine.

Doamna Şerban, vă rog.

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Sunt cu mâna...

(Discuţii în sală.)

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Aia încercam să înţeleg şi eu, dar ordinea de zi a fost dezbătută la începutul şedinţei, iar acum putem să ne ascultăm.

Vă rog, doamna Şerban.

Doamna Gianina Şerban:

Doar ca să rămână pe stenogramă. Înţeleg că este gălăgie în sală. Eu am votat "împotrivă".

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu fac eu gălăgie, să ştiţi.

Doamna Gianina Şerban:

Dar nu e vina mea. Consider că am cerut în mod civilizat şi eram cu mâna sus. Aţi spus "unanimitate". Nu, eu eram cu vot "împotrivă".

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Îmi cer scuze că am fost absorbit de domnul coleg Coleşa şi n-am fost atent la dumneavoastră. Vreau să se consemneze pe stenogramă că votul la punctul 18 n-a fost unanimitate, ci cu un vot "împotrivă" al doamnei Şerban Gianina.

Doamna Gianina Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc şi eu.

Doamna Gianina Şerban:

Şi tot să rămână pe stenogramă: aş vrea să ştiu cum a transmis domnul lider de grup de la PNL solicitările dumnealor, ca să trimit şi eu. Pentru că eu am numere de înregistrare, am depus atât fizic, cât şi în variantă electronică suplimentarea noastră la... înlocuirea, pardon, la Comisia SRI şi totuşi ne-aţi spus că dumneavoastră nu aveţi act de aceste documente.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă împărtăşesc lipsa de încredere în liderul Grupului AUR şi vă înţeleg perfect,...

Doamna Gianina Şerban:

Păi nu, eu am documentele în faţă.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

... dar să ştiţi că domnul Andronache se află în dreapta dumneavoastră, puteţi întreba cum a făcut să aibă succes.

Doamna Gianina Şerban:

Eu am documente cu numere de înregistrare în faţă şi dumneavoastră aţi spus că nu aveţi act de aceste documente.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Înseamnă că liderul dumneavoastră a greşit undeva, asta încerc să spun.

Vă mulţumesc.

Declar şedinţa închisă.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13.23.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 1:32