Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-2024 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe iun. 2024 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 iunie 2024 ora 14:00

Şedinţa a început la ora 14.07.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de domnulSorin Mihai Cîmpeanu, vicepreşedinte alSenatului.

Au participat:

De la Camera Deputaţilor: doamna deputat Alexandra Presură (on-line) - secretar, domnul deputat Mitică-Marius Mărgărit (on-line), domnul deputat Gabriel-Valer Zetea (on-line), domnul deputat Seres Dénes (on-line) - chestori, domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban (on-line) - Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, domnul deputatLiviu-Ionuţ Moşteanu - Grupul parlamentar al USR, domnul deputat Ilie-Alin Coleşa - Grupul parlamentar al AUR, domnul deputat Csoma Botond - Grupul parlamentar al UDMR, domnul deputat Varujan Pambuccian (on-line) - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

De la Senat:domnul senator Paul Stănescu (on-line), domnul senator Virgil Guran (on-line) - vicepreşedinţi, domnul senator Marius Humelnicu (on-line), domnul senator Ion-Narcis Mircescu, domnul senator Sorin Lavric - secretari; domnul senator Marius-Alexandru Dunca (on-line), domnul senator Sergiu Cosmin Vlad (on-line), domnul senator Florian-Dorel Bodog - Grupul parlamentar al PSD, Cristian Niculescu-Ţâgârlaş - Grupul parlamentar al PNL, domnul senator Cseke Attila-Zoltan - Grupul parlamentar al UDMR.

De la Camera Deputaţilor: doamna Silvia-Claudia Mihalcea - secretar general, domnul George Ionuţ Dumitrică - secretar general-adjunct, Georgică Tobă - director Departamentul legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Andreea Stăncescu - director general la Cabinet Secretar general, doamna Gabriela Enea - director Direcţia comunicare şi relaţii publice, domnul Sorin Berbece - director Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, Mihaela Spiridon - Director general la Cancelarie Preşedinte.

De la Senat: domnul Mario-Ovidiu Oprea - secretar general,doamna Corina Bote (on-line) - secretar general adjunct, doamna Vikárius Arany - secretar general adjunct, doamna Mihaela-Cătălina Bădoiu - secretar general adjunct, doamna Roxana Truinea - directorul general al Direcţiei generale legislative, doamna Claudia Pencea - directorul Direcţiei pentru organizarea lucrărilor plenului şi comisiilor, doamna Raluca-Alexandra Zota -directorul Direcţiei Secretariat General, doamna Elena Diaconu - şeful Serviciului pentru lucrările Biroului permanent, doamna Georgiana Preda - Serviciul pentru lucrările Biroului permanent,doamna Camelia Tomescu - directorul Direcţiei proceduri, sinteză, studii şi evidenţă legislativă, doamna Ileana Juncu - Direcţia secretariat general.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Vă propun să începem şedinţa Birourilor permanente reunite de astăzi şi vă supun votului ordinea de zi a şedinţei Birourilor reunite.

Dacă e cineva împotrivă.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Pentru ordinea de zi aveam...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Păi, de ce nu v-aţi grăbit un pic, domnule...

Domnule Moşteanu, vă rog.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Eu o să vă rog, stimaţi colegi, să suplimentăm ordinea de zi cu o cerere către Birourile permanente reunite, 343, depusă astăzi. Este un proiect de hotărâre către Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Grupurile parlamentare ale Uniunii Salvaţi România vă înaintează proiectul de hotărâre a Parlamentului României privind revocarea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, în vederea dezbaterii şi adoptării.

Vă rog să suplimentăm ordinea de zi la ultimul punct, la punctul 8, şi cu acest document depus astăzi de USR.

Mulţumesc.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Moşteanu, sper că nu trebuie să plecăm toţi acasă că aţi pierdut dumneavoastră alegerile, totuşi. Înţeleg că sunteţi supăraţi, dar nu v-au votat oamenii, nu... domnul... (neinteligibil) are un singur vot, să ştiţi.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Au fost fraude, încă nu s-a închis votul la zece zile...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Plin de fraude, dar vedeţi că aţi câştigat la Timişoara. Au fost fraude şi acolo?

(Discuţii în sală.)

Domnule Coleşa, vă rog.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Eu o să vă rog să supuneţi la vot suplimentarea.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Daţi-mi voie să conduc şedinţa cum consider de cuviinţă.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Mulţumesc.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Şi eu doresc să vă propun suplimentarea ordinii de zi cu un punct. Este vorba de propunerea Grupului AUR, Grupurilor reunite AUR, pentru numirea domnului deputat Georgel Badiu în cadrul Comisiei comune permanente a Camerei şi Senatului pentru exercitarea controlului permanent asupra activităţii SRI. Doar este depusă sub numărul 228 din 11 martie, iar...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Întreb dacă mai sunt propuneri de completare a ordinii de zi. Nu.

Atunci le luăm pe rând.

Domnule Moşteanu, dacă aţi fi făcut din timp această propunere, poate că, în principiu, am putem accepta să meargă la comisie şi acolo să respingă... la comisie. Dar veniţi aşa, în ultima clipă, cu astfel de propunere, pare neserioasă şi nemotivată solicitarea dumneavoastră.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Este foarte bine motivat.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog să luaţi cuvântul atunci când vă permit eu.

Şi voi supune votului propunerea dumneavoastră, pentru că sunt elegant, dar n-are niciun fel de bază.

Cine este pentru propunereadomnului Moşteanu?

Două voturi din sală. Din on-line e cineva. Trei.

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Sergiu Vlad - pentru.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Am înţeles.

Mai departe.

Trei voturi pentru.

Propunereaa fost respinsă.

În ceea ce priveşte solicitarea domnului Coleşa, ea având deja câteva luni de când a fost depusă, şi fiind locul AUR eliberat la comisia SRI, vă voi propune suplimentarea ordinii de zi a şedinţei noastre şi a plenului, evident, cu această solicitare.

Dacă e cineva împotrivă?

Se abţine cineva?

(Discuţii în sală.)

Propunerea a fost acceptată, aprobată. La ultimul punct al ordinii de zi avem solicitarea făcută de domnul Coleşa.

Intrăm în ordinea de zi.

Vă supun votului ordinea de zi cu această completare.

Dacă e cineva împotrivă sau se abţine cineva. Nu.

Adoptat.

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Împotrivă.

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Sergiu Vlad - împotrivă.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Cu două voturi împotrivă... împotriva aprobării ordinii de zi a şedinţei noastre?

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Da.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Deci vreţi să nu avem nicio şedinţă, cum se zice.

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Împotriva ordinii de zi, deoarece nu a fost aprobată pe ordinea de zi suplimentarea cerută de USR.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Am înţeles.

Dacă nu e ca dumneavoastră, să nu mai avem şedinţă cel mai bine. OK.

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Putem să revenim asupra votului şi să acceptăm ordinea de zi şi cu propunerea făcută.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Putem să revenim asupra procedurii când îmi cereţi cuvântul şi eu vă permit când hotărăsc. Bine?

Mulţumesc.

Aplicarea prevederilor Legii nr. 190/2024 pentru modificarea art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

PUNCTUL 1:

Aplicarea prevederilor Legii nr.190/2024 pentru modificarea art.17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

Domnul Alfred-Robert Simonis:

La primul punct, aplicarea prevederilor Legii nr.190/2024 pentru modificarea art.17 din OUG-ul nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Trebuie să declanşăm procedurile parlamentare pentru completarea cu doi membri ai Colegiului CNSAS şi pentru aceasta vă propun următorul calendar:

-Până la data de 25 iunie, orele 11.00, liderii grupurilor parlamentare vor depune la unul dintre cele două secretariate generale propuneri nominale de membri.

-Până la data de 25 iunie 2024, orele 13.00, Comisiile juridice vor analiza propunerile şi vor depune raportul comun.

-Şedinţa comună a celor două Camere, în care va fi exprimat votul prin apel nominal, va avea loc în data de 25 iunie, ora 14.00, şedinţa urmând a se desfăşura în sistem fizic şi on-line.

Vă supun votului acest calendar.

Dacă e cineva împotrivă.

Se abţine cineva? Nu.

Mulţumesc.

Adoptat.

Demisia domnului deputat Alfred-Robert Simonis din calitatea de membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO

PUNCTUL 2:

Demisia domnului deputat Alfred-Robert Simonis din calitatea

de membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Doi - demisia domnului deputat Alfred-Robert Simonis din calitatea de membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Vă supun votului înscrierea acestei demisii pe ordinea de zi a plenului comun de săptămâna viitoare.

Împotrivă sau abţineri? Nu sunt.

Mulţumesc.

Demisia domnului deputat Alfred-Robert Simonis din calitatea de membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)

PUNCTUL 3:

Demisia domnului deputat Alfred-Robert Simonis din calitatea de membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Demisia domnului Simonis din calitatea de membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la OCDE.

Vă supun votului înscrierea, de asemenea, a acestei demisii pe ordinea de zi a plenului.

Împotrivă?

Abţineri?

Demisia domnului deputat Alfred-Robert Simonis din calitatea de membru al unor grupuri parlamentare de prietenie

PUNCTUL 4:

Demisia domnului deputat Alfred-Robert Simonis din calitatea de membru al unor grupuri parlamentare de prietenie

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Şi tot demisia mea din calitatea de membru al unor grupuri parlamentare de prietenie.

Şi vă supun votului înscrierea acestor demisii pe ordinea de zi a plenului comun de săptămâna viitoare.

Împotrivă?

Abţineri?

Nu sunt.

Mulţumesc.

Adoptat.

Notă GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupurilor de prietenie cu Republica Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite şi Republica Serbia

PUNCTUL 5:

Notă GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupurilor de prietenie cu Republica Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite şi Republica Serbia

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a Grupurilor de prietenie cu Republica Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite şi Republica Serbia.

Vă supun votului înscrierea acestor modificări pe ordinea de zi a plenului comun de săptămâna viitoare.

Împotrivă sau abţineri dacă sunt? Nu.

Adoptat.

Scrisoare din partea Grupurilor parlamentare PSD privind modificări în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi a Grupului PRO-America

PUNCTUL 6:

Scrisoare din partea Grupurilor parlamentare PSD privind modificări în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi a Grupului PRO-America

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Şase - scrisoare din partea Grupurilor parlamentare PSD privind modificări în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi a Grupului PRO-America.

Vă supun votului înscrierea pe ordinea de zi a plenului a acestor modificări.

Dacă e cineva împotrivă?

Se abţine cineva?

Nu.

Adoptat.

Memorandum Intern privind co-finanţarea ofiţerului de legătură al IPEX pentru anii 2025 - 2026

PUNCTUL 7:

Memorandum intern privind co-finanţarea ofiţerului de legătură al IPEX pentru anii 2025 - 2026

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Şapte - memorandum intern privind co-finanţarea ofiţerului de legătură al IPEX pentru anii 2025 - 2026.

Dacă e cineva împotrivă?

Se abţine cineva?

Nu.

Adoptat.

Scrisoare din partea Grupurilor parlamentare AUR privind desemnarea domnului deputat Georgel Badiu în cadrul Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI

PUNCTUL 8:

Scrisoare din partea Grupurilor parlamentare AUR privind desemnarea domnului deputat Georgel Badiu în cadrul Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI

Scrisoare din partea Grupurilor parlamentare AUR privind desemnarea domnului deputat Georgel Badiu în cadrul Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI Demisia domnului deputat Dorel-Gheorghe Acatrinei din cadrul Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii

Demisia domnului deputat Dorel-Gheorghe Acatrinei din cadrul Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Opt - propunerea făcută de Grupul AUR, de înlocuire... a ordinii suplimentare, de desemnare a unui reprezentant, a domnului Badiu, în Comisia SRI.

Vă supun votului înscrierea pe ordinea de zi a plenului de săptămâna viitoare a acestui vot, cu menţiunea că votul pentru CNSAS este un vot în format mixt, on-line şi fizic. În măsura în care ştim cu toţii că la Comisia SRI este unul fizic, depindem de cvorumul de şedinţă, şi va trebui să facem voturi separate, o dată pe CNSAS - apelul, şi un alt apel pentru Comisia SRI.

Dacă e cineva împotrivă?

Se abţine cineva?

Mulţumesc.

Adoptat.

Ordinea de zi a fost epuizată.

Vă mulţumesc.

Declar şedinţa închisă.

Şedinţa s-a încheiat la ora 14.15.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 13:36