Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2024-prezent > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe nov. 2025 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 24 noiembrie 2025 ora 19:45

Şedinţa a început la ora 19,45.

Lucrările au fost conduse de doamna deputat Natalia-Elena Intotero - Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor

Au participat de la Senat:

Membrii Biroului permanent:domnul Robert-Marius Cazanciuc, domnul senator Paul Stănescu, domnul senator Mihai Coteţ - vicepreşedinte, domnul senator Cristian Ghinea, doamna senator Niculina Stelea - secretari, domnul senator Marius Dunca, domnul senator Ion-Narcis Mircescu şi domnul senator Ninel Peia - chestori.

Liderii grupurilor parlamentare: domnul senator Ştefan Pălărie - Grupul parlamentar USR, domnul senator Csaszar Karoly Zsolt - Grupul parlamentar UDMR.

Invitaţi: domnul Mario-Ovidiu Oprea - Secretar general, doamna Raluca-Alexandra Zota - Direcţia Secretariat general, domnul Ovidiu Ştefan Alexandru Samson - consilier la Direcţia secretariat general, doamna Roxana Paula Truinea, Directia generală legislativă, doamna Claudia Marina Pencea - Direcţia pentru organizarea lucrărilor plenului şi comisiilor.

De la Camera Deputaţilor:

Membrii Biroului permanent: doamna deputat Simona Bucura-Oprescu, doamna deputat Gianina Şerban - vicepreşedinţi, doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea, doamna deputat Patricia-Simina Arina Moş, doamna deputat Oana Murariu, domnul deputat Ovidiu-Victor Ganţ - secretari, domnul deputat Florin-Bogdan Velcescu, doamna deputat Simona-Bucura Oprescu, domnul deputat Romeo-Daniel Lungu şi domnul deputat Lorand-Balint Magyar - chestori, doamna Ioana Bran-Voinea - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Liderii grupurilor parlamentare: domnul deputat Ştefan-Ovidiu Popa - Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Mihai-Adrian Enache - Grupul parlamentar AUR, domnul deputat Gabriel Andronache - Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Bogdan-Ionel Rodeanu - Grupul parlamentar al USR, domnul deputat Ionel Goidescu - Grupul parlamentar S.O.S, domnul deputat Răzvan-Mirel Chiriţă - Grupul parlamentar POT, domnul deputat Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Invitaţi: domnul Gabriel Stecoza - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Mihaela Iancu - Direcţia comunicare şi relaţii publice, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar General şi domnul Alexandru Tănase - Centrul de Dezvoltare Tehnologică.

*

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Bună seara, stimate colege, stimaţi colegi!

Rog cele două Secretariate generale să comunice dacă este îndeplinit cvorumul pentru şedinţă.

Doamna Ioan-Bran Voinea:

Bună seara, doamna preşedinte.

Avem cvorum la Camera Deputaţilor.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Domnul Mario Ovidiu Oprea:

Este cvorum şi la Senat.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc foarte mult.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi pe care aţi primit-o.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Adoptat.

Mulţumesc.

Scrisoare din partea domnul Nicuşor-Daniel Dan, Preşedintele României

PUNCTUL 1

Scrisoare din partea domnul Nicuşor-Daniel Dan, Preşedintele României

Memorandum Intern: Mesajul Preşedintelui României în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Punctul 1 - Scrisoare din partea domnul Nicuşor-Daniel Dan, Preşedintele României.

Memorandum Intern: Mesajul Preşedintelui României în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României.

Domnul Preşedinte ne informează că doreşte ca în data de 26 noiembrie 2025 să adreseze Parlamentului un mesaj referitor la Strategia Naţională de Apărare a României.

Având în vedere prevederile art. 19 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, vă propun ca şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată primirii acestui mesaj să aibă loc în ziua propusă de domnul Preşedinte, adică miercuri, 26 noiembrie 2025, la ora 14.00.

Detalii privind organizarea acestei şedinţe comune le aveţi în acest Memorandum, pe care îl supun votului dumneavoastră.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Adoptat.

Mulţumesc.

După primirea mesajului domnului Preşedinte, vă propun să avem o scurtă pauză de 10 minute, după care să continuăm cu partea a doua a şedinţei comune, în care să avem pe ordinea de zi dezbaterea şi aprobarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării şi numirea preşedinţilor Consiliilor de administraţie ale Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune.

Sunteţi de acord?

Dacă sunt voturi împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Adoptat.

Mulţumesc.

Domnul Laurenţiu Plăeşu:

Pentru elaborarea acestor hotărâri ar trebui sesizate comisiile comune de specialitate, respectiv comisiile comune de apărare.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Da, exact urma să vă propun la următoarele două puncte.

Domnul Laurenţiu Plăeşu:

Mă scuzaţi.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Da, mulţumesc mult.

Scrisoare din partea domnului Nicuşor-Daniel Dan, Preşedintele României, prin care înaintează Parlamentului Strategia Naţională de Apărare a Țării pentru perioada 2025 - 2030, în vederea aprobării

PUNCTUL 2

Scrisoare din partea domnului Nicuşor-Daniel Dan, Preşedintele României, prin care înaintează Parlamentului Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2025 - 2030, în vederea aprobării

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Punctul 2 - Scrisoare din partea domnului Nicuşor-Daniel Dan, Preşedintele României, prin care înaintează Parlamentului Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2025 - 2030, în vederea aprobării.

Vă propun să transmitem această Strategie către Comisiile pentru apărare din cele două Camere în vederea întocmirii raportului comun şi a proiectului de Hotărâre.

Acestea vor fi depuse până la data de 26 noiembrie 2025 ora 12:00.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Dacă se abţine cineva? Nu.

Deci, în unanimitate aprobat.

Scrisoare din partea Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune prin care este transmis Procesul Verbal privind desemnarea doamnei Ana Adriana Săftoiu drept candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie

PUNCTUL 3

Scrisoare din partea Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune prin care este transmis Procesul Verbal privind desemnarea doamnei Ana Adriana Săftoiu drept candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Punctul 3 - Scrisoare din partea Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune prin care este transmis Procesul Verbal privind desemnarea doamnei Ana Adriana Săftoiu drept candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie.

Scrisoare din partea Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune prin care este transmis Procesul Verbal privind desemnarea domnului Robert-Cristian Schwartz drept candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie

PUNCTUL 4

Scrisoare din partea Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune prin care este transmis Procesul Verbal privind desemnarea domnului Robert-Cristian Schwartz drept candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Punctul 4 - Scrisoare din partea Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune prin care este transmis Procesul-Verbal privind desemnarea domnului Robert-Cristian Schwartz drept candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie.

Având în vedere prevederile articolului 19, alineatul 7 din Legea 41 din 1994, vă propun ca aceste două scrisori să fie transmise către Comisiile pentru cultură din cele două Camere, care vor audia candidaţii propuşi, vor întocmi şi depune avizele comune până la data de 26 noiembrie 2025 ora 12:00, astfel încât miercuri să încheiem procedurile privind cele două consilii de administraţie.

Cine este împotrivă?

Domnul Mihai-Adrian Enache:

Mihai Enache, împotrivă.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Un vot împotrivă.

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

Bogdan Velcescu - împotrivă.

Domnul Laurenţiu Plăeşu:

Laurenţiu Plăeşu - împotrivă.

Doamna Geanina Şerban:

Geanina Şerban - împotrivă.

Doamna Niculina Stelea:

Nina Stelea - împotrivă.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Deci cinci voturi - împotrivă.

Dacă se abţine cineva? Nu.

Deci, aprobat şi aceste propuneri.

Memorandum Intern: Organizarea Ședinţei solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată aniversării Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie

PUNCTUL 5

Memorandum Intern: Organizarea Şedinţei solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Punctul 5 - Memorandum Intern: Organizarea Şedinţei solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie.

Vă propun ca marţi, 2 decembrie 2025 ora 14:30 să organizăm o şedinţă comună solemnă a celor două Camere pentru aniversarea Zilei Naţionale a României şi marcarea împlinirii a 107 ani de la Marea Unire.

Elementele de program sunt cuprinse în acest Memorandum pe care vi-l supun votului dumneavoastră.

Dacă este cineva împotrivă?

Dacă se abţine cineva? Nu.

Aprobat în unanimitate.

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a unor Grupuri parlamentare de prietenie

PUNCTUL 6

Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a unor Grupuri parlamentare de prietenie

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Punctul 6 - Nota GRUI privind modificarea componenţei nominale a unor Grupuri parlamentare de prietenie.

Domnul deputat Vasilică Priceputu PSD îl înlocuieşte pe domnul Florin Mircea, care a demisionat, în Grupurile de prietenie cu Republica Arabă Siriană, Vietnam şi Estonia.

Vă propun să înscriem aceste modificări pe ordinea de zi a plenului comun din data de 26 noiembrie 2025.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Dacă se abţine cineva? Nu.

Aprobat în unanimitate.

Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament

PUNCTUL 7

Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Punctul 7 - Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament.

Este repartizarea la comisii pentru reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte din domeniul pensiilor de serviciu, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale numărul 479 din 20 octombrie 2025.

După cum cunoaşteţi, Curtea Constituţională a declarat în ansamblul său acest proiect ca fiind neconstituţional, urmând respingerea sa de către Parlament.

Supun votului dumneavoastră această Notă şi totodată vă propun să înscriem această reexaminare pe ordinea de zi a plenului de miercuri 26 noiembrie 2025.

Dacă sunt voturi împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Mulţumesc.

Domnul Laurenţiu Plăeşu:

Laurenţiu Plăeşu, o abţinere.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Deci, cu o abţinere.

Dacă mai sunt alte abţineri? Nu.

Deci cu aproape unanimitate, aprobat.

Raportul asupra inflaţiei - noiembrie 2025, înaintat de Banca Naţională a României

PUNCTUL 8

Raportul asupra inflaţiei - noiembrie 2025, înaintat de Banca Naţională a României

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Şi ultimul punct 8 - Raportul asupra inflaţiei - noiembrie 2025, înaintat de Banca Naţională a României.

Vă propun să transmitem acest Raport către Comisiile pentru buget din Camera Deputaţilor şi Senat, pentru informare.

Cine este împotrivă?

Dacă se abţine cineva?

Aprobat.

Întrucât a fost epuizată ordinea de zi, vă mulţumesc pentru participare şi declar închisă şedinţa Birourilor permanente reunite.

Vă mulţumesc, o seară bună.

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,55.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 17:45