Domnul Miron Tudor Mitrea: Sigur, eu nu vreau să mă întorc la ce a spus colegul meu, domnul senator Chelaru, vreau doar să menţionez că un proiect de lege intră, într-o formă bună sau proastă, îl dezbatem şi el iese în forma în care decide Parlamentul. Nu ar fi prima oară în care intră ceva şi iese cu totul altceva din lucrările Parlamentului. Nu putem să facem acum un proces de intenţie despre cum va arăta proiectul de lege la sfârşit, chiar dacă are, şi nu este singurul proiect de lege care are lacune în momentul în care intră în Parlament, dar nu de aceea am vrut să intervin, că domnul Chelaru limpezise această chestiune. Am vrut să intervin pentru două aspecte. Se întâmplă foarte des în activitatea administrativă, cea de ministru, cea de Guvern, cea de şef de consiliu judeţean, de primar, să apară în agenda publică probleme care trebuie rezolvate şi care sunt de domeniul, de responsabilitatea unei instituţii, iar acea instituţie să decidă, din motive politice, pentru că instituţia este şi politică, că nu-şi asumă singură responsabilitatea şi dă mai departe proiectul respectiv unei instituţii superioare, cu capacitate mai mare de analiză. Eu, ca ministru, am întâlnit des situaţii în care, şi pot să vă arăt dumneavoastră, dacă vreţi, domnule Pereş, extrem de multe hotărâri de Guvern au apărut în locul unui ordin de ministru, considerând că problema este mult mai importantă decât decizia lui, a dat-o mai departe... mai importantă politic. Însă noi ne facem că nu ştim, că acum nu discutăm o problemă de exploatare la Roşia Montană, că nu asta discutăm. Acesta este motivul de la care a pornit discuţia. Noi avem o discuţie politică majoră în România despre care este limita de la care protecţia mediului blochează o activitate economică sau invers, care este limita până la care este mai important rezultatul economic decât cel ecologic, fiindcă ştim cu toţii că ţările, de-a lungul timpului, în perioade diferite, au considerat ecologismul mai important şi au blocat investiţii şi dezvoltări economice - asta, în general, ţările puternice, bine dezvoltate - care aveau probleme mai mult sau mai puţin de mediu. Pentru că, fac o paranteză, ştim cu toţii că respectă sau nu respectă un proiect - ca şi cel de la Roşia Montană - la probleme de mediu în funcţie de cum am făcut noi legea privind mediu. Şi, dacă vrem, facem legea altfel. Deci, la un moment dat, avem o lege, legea spune într-un fel, şi totuşi apelăm la un for superior, cum este Parlamentul, un for de dezbatere mai largă, chiar dacă problema este de resortul Guvernului. Şi avem cazuri destule. Avem cazuri - pot eu să le numesc, dar le ştiţi, s-au spus aici - în care Parlamentul, prin lege, a hotărât şi cine face un contract, darămite cine, cum se privatizează o mare societate comercială. Deci, asta este o dezbatere politică. Ştiu că o vom folosi în continuare, ştiu că veţi folosi aceste momente, e în regulă. Guvernul nostru nu are destulă putere să-şi ia responsabilitatea - bine face că nu şi-o ia singur - încercăm să discutăm acest lucru. Poate iese şi mai bine întreaga poveste, dar dezbaterea este politică, nu este tehnică. Al doilea lucru. Am auzit foarte des în ultima vreme vorbindu-se despre o expropriere. Probabil că aici sunt omul care am făcut cele mai multe exproprieri. Există în Uniunea Europeană două metode de a face exproprierile: metoda pe care noi o folosim - şi este o metodă învechită, pe care o folosesc din ce în ce mai puţin cei din Europa de Vest - aceea că statul, cu formele pe care le are de organizare, administraţii locale, naţionale, face exproprierile în anumite cazuri sau cea prin care statul atribuie această responsabilitate celui care a câştigat un contract. Să ştiţi că tot sistemul de autostrăzi din Spania - dar tot, nu este nicio autostradă în Spania construită cu plată în care exproprierea să fi fost făcută de statul spaniol. Niciodată. Totdeauna, odată cu licitaţia de construcţie s-a introdus şi exproprierea. Nu mai este nicio autostradă în Germania, din anul 2000 încoace - cred că mai devreme, dar din 2000 ştiu sigur - să nu fi fost făcută la fel. În Italia ştiu că s-a discutat mult, nu mai ştiu care a fost decizia finală, că nu mai sunt ministru de zece ani. Dar discuţia asta a fost la Uniunea Europeană şi s-a stabilit - şi s-a dovedit pe baze de situaţii statistice - că a fost mult mai ieftin pentru statul care a avut de făcut exproprieri să delege această expropriere către firma care era obligată să o facă. Am auzit şi astăzi, şi altădată că exproprierea trebuie să se facă... Nu. Nu. În Uniunea Europeană se folosesc două metode: una învechită, cea la care vă referiţi, şi una modernă, pe care au adoptat-o state mari în ultimii 20 de ani, cea la care se referă astăzi proiectul de lege. Vă mulţumesc.