|
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am ascultat cu mare atenţie toate luările de cuvânt. Eu mă bucur, în primul rând, şi vă mulţumesc că propunerea pe care noi, Grupul parlamentar al PP-DD, am făcut-o săptămâna trecută - şi nici măcar nu s-a supus la vot - este îmbrăţişată şi de majoritatea USL. Aş vrea să fac câteva precizări. Sigur, vom găsi soluţii ca proiectul de lege să se întoarcă de la comisii unde deja se dăduseră avizele... Aş vrea să fac câteva aprecieri - două, nu câteva - pe acest subiect. Cred că, de data aceasta, chiar trebuie să rezolvăm această problemă. Îl ascultam cu stupoare pe domnul Oltean, care îmi este simpatic, de altfel, când îl vedeam doar la televizor îi şi dădeam dreptate, dar când îmi aduc aminte că, timp de şapte ani, aţi avut în sertarele Guvernului proiectul acesta - şi cred că nu l-aţi şters nici de praf - cum să veniţi acum să spuneţi: Guvernul să-l rezolve? Când premierul României, din păcate, şi cu asta trec la punctul 2, ne spune, nonşalant, că-i e teamă să nu fie condamnat pentru subminarea economiei naţionale. Intrăm cu această lege şi cu această procedură într-o epocă foarte întunecată în România, după părerea mea, în care nu o să ne mai asumăm răspunderi. Şi atunci, dacă premierul României nu are curajul - şi recunoaşte, procuror fiind, să spună asta! - mă întreb un funcţionar public, cu 200 de euro salariu, care trebuie să semneze pentru un milion de euro pe fonduri europene, dacă nu trebuie să dea şi acela directorilor, directorul la ministru şi aşa mai departe. Deci chiar cred că trebuie să privim serios treaba aceasta. Eu vă spun sincer: sunt îngrijorat! Atâta vreau să mai spun, că aş vrea, că dacă tot facem comisia, să se ţină cont de amendamente şi să nu fie doar un simulacru de dezbatere. Vă mulţumesc.
|