Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe nov. 2014 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 24 noiembrie 2014 ora 14:00

Şedinţa a început la ora 14,05.

Lucrările au fost conduse de domnul Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Miron Tudor Mitrea, domnul Marian Neacşu, domnul Dan-Ştefan Motreanu şi domnul Ioan Oltean - vicepreşedinţi, domnul Ion-Marcel Ciolacu, domnul Cristian Buican, domnul Niculae Mircovici şi doamna Liliana Mincă - secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul Ionel Palăr şi domnul Seres Denes - chestori, domnul Florin-Costin Pâslaru - Grupul parlamentar al PSD, domnul Victor Paul Dobre - Grupul parlamentar al PNL, domnul Tinel Gheorghe - Grupul parlamentar al PDL, domnul Liviu-Bogdan Ciucă - Grupul parlamentar Liberal Conservator, domnul Mate Andras-Levente - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Dumitru Niculescu - Grupul parlamentar al PP-DD şi domnul Cristian Adrian Panciu - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Invitaţi: domnul Eugen Nicolicea (de la ora 14.19) - ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul şi doamna Cristina Crişu - Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul, domnul George Ionuţ Dumitrică - secretar general adjunct, doamna Ileana Maria Luncan - secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă şi doamna Laura Nicoleta Riteş - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu şi domnul Gheorghe Popescu - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - director Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - director Direcţia comunicare şi relaţii publice, domnul Andrei Mocearov - şef departament Departamentul de studii parlamentare şi politici UE, doamna Andreea Cleras - director general Direcţia generală afaceri externe, doamna Adelina Palade - director general la Cancelarie Preşedinte, domnul Victor-Viorel Coman - director general la Cabinet Secretar general şi doamna Monica Dumitrache - director Grup PSD.

*

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Buna ziua, stimaţi colegi. Vă propun să începem şedinţa Biroului permanent de astăzi. Aceasta este ordinea de zi.

Mai avem o chestiune de la domnul Mircovici, de la domnul Mate Andras, ceea ce am discutat săptămâna trecută domnule Mate, nu? Este altceva. Bine.

Cu această cerere suplimentată, aceasta este ordinea de zi. Este în regulă? Da. Mulţumesc foarte mult.

Intrăm pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Liderii de grup vreţi să suplimentaţi ordinea de zi cu ceva? Nu.

Numai astăzi avem dezbateri, că mâine începe dezbaterea politică şi după aceea votul final.

Intrăm deci astăzi pe ordinea de zi aşa cum este ea făcută şi punctul 2 de pe ordinea de zi, cu dezbaterea pe 182, îl facem mâine.

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 2

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Programul de lucru este 16,00 - 18,00. La 18,00 cine face astăzi interpelările? Domnul Oltean în seara aceasta şi mâine dimineaţă domnul Motreanu.

Mâine încep declaraţiile politice, dezbaterile, votul final, după care şedinţa noastră de Birou, de grup.

Miercuri eu o să plec din ţară într-o vizită oficială la Ljubljana şi cine vrea să preia conducerea? Domnul Neacşu să preia conducerea Camerei miercuri, joi şi vineri. Vineri seara mă întorc. Domnul Cristian Buican şi domnul Marcel Ciolacu sunteţi de serviciu astăzi cu mine împreună. Mulţumesc foarte mult.

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

PUNCTUL 3

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

La punctul 3 - Nota cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor nu sunt cereri de procedură de urgenţă, le trimitem la comisii.

Notă privind proiecte de acte legislative şi documente consultative primite de la Comisia Europeană

PUNCTUL 4

Notă privind proiecte de acte legislative şi documente consultative primite de la Comisia Europeană

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Comisia Europeană ne trimite documentele din perioada 17 - 21.11.2014. Le trimitem la comisii şi pe acestea. Mulţumesc.

Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor propuneri legislative şi documente de consultare ale Uniunii Europene

PUNCTUL 5

Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor propuneri legislative şi documente de consultare ale Uniunii Europene

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Notă de informare. Luăm act de notele de informare. Biroul permanent opinii? Nu. Unanimitate. Mulţumesc foarte mult.

Informare din partea domnului deputat Tănase Răzvan Ionuţ

PUNCTUL 6

Informare din parte domnului Tănase Răzvan Ionuţ

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul deputat Tănase Răzvan Ionuţ devine independent din 19 noiembrie. Bun. Am luat act, anunţăm în plen.

Solicitare din partea domnului deputat Rădulescu Romeo privind efectuarea a 3 zile de concediu

PUNCTUL 7

Solicitare din partea domnului deputat Rădulescu Romeo privind efectuarea a 3 zile de concediu

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Rădulescu Romeo solicită 3 zile de concediu: 26, 27, 28 noiembrie. Biroul permanent, în unanimitate, aprobă solicitarea dânsului.

Solicitare din partea doamnei deputat Bogdănici Camelia Margareta privind efectuarea a 3 zile de concediu cu plată

PUNCTUL 8

Solicitare din partea doamnei deputat Bogdănici Camelia Margareta privind efectuarea a 3 zile de concediu cu plată

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

La fel ca domnul Rădulescu Romeo, doamna deputat Bogdănici Camelia Margareta solicită efectuarea a 3 zile de concediu cu plată: 8, 9 şi 10 decembrie. Se aprobă în unanimitate. Mulţumesc foarte mult.

Memorandum intern: Solicitarea Comisiei pentru industrii şi servicii

PUNCTUL 9

Memorandum intern: Solicitarea Comisiei pentru industrii şi servicii

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Comisia pentru industrii şi servicii doreşte iarăşi o dezbatere: structura preţului la energie electrică. A fost astăzi, da? Atunci s-a aprobat. Mulţumim. Unanimitate. Am închis subiectul.

Scrisoare din partea doamnei Ruxandra Săbăreanu, secretar general al Curţii Constituţionale

PUNCTUL 10

Scrisoare din partea doamnei Ruxandra Săbăreanu, secretar general al Curţii Constituţionale

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna Ruxandra Săbăreanu este secretarul general al Curţii Constituţionale. Vine Curtea Constituţională din Tajikistan. Ca întotdeauna, nu se pune problema să nu aprobăm. Se aprobă în unanimitate în Biroul permanent. Mulţumim.

Solicitare din partea Grupului Ecumenic de Rugăciune

PUNCTUL 11

Solicitare din partea Grupului Ecumenic de Rugăciune

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Se solicită motivarea absenţelor pentru doamna Florica Cherecheş. Doamna deputat pleacă la Bruxelles, la Micul dejun cu rugăciune. Se aprobă. Mulţumesc foarte mult.

Mai avem pe suplimentar această cerere a celor doi colegi ai noştri.

Domnule secretar general, aveţi trei puncte aici. Noi am luat act şi o dăm domnului secretar general. Să răspundeţi la ea.

Avem o cerere în care se spune aşa: "Revenim la rugămintea noastră exprimată în scris şi verbal la care dumneavoastră nu aţi trimis răspuns.

1 După modificarea CP art.2531 din 6.VI.2006, A.N.I. a solicitat Camerei Deputaţilor situaţia deputaţilor aflaţi în conflict de interese în condiţiile noii reglementări legislative. din rândul personalului angajat. toţi cei aflaţi la al doilea mandat, etc., etc. Şi în caz afirmativ, cum au fost selectaţi cei 20 de deputaţi trimişi spre verificare la A.N.I. - noi nu avem nici o treabă în chestia asta, pentru că din 2006 nu era domnul secretar general, dar puteţi să luaţi documentele să vedeţi. Dacă conducerea Camerei, adică subsemnatul, sau doamna preşedinte de atunci sau domnul Oltean, prin organele de specialitate, adică juridic şi personal, adică tot domnul secretar general a luat măsurile de identificare a noilor cazuri de deputaţi aflaţi în conflict de interese, conform noilor reglementări din Codul Penal sau au continuat angajări în muncă în dispreţul prevederilor legale în vigoare şi după acest an, şi dacă în afara celor 22 de deputaţi trimişi în judecată în perioada 6.06.2006 - 31.12.2012 s-au mai aflat şi alţi deputaţi în conflict de interese (după ştiinţa noastră peste 150).

Domnule secretar general, vă rog frumos să pregătiţi un răspuns pe care să-l daţi celor doi colegi, nu prin Biroul permanent, ci aşa cum scrie legea. Da? Mulţumesc foarte mult.

Mai sunt alte subiecte?

Timpii pentru dezbaterea de mâine.

Domnul Tinel Gheorghe:

Exact, domnule preşedinte.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Păi, 5 secunde.

Domnul Tinel Gheorghe:

Nu. Păi au fost 10 secunde până acum. Haideţi să luăm practica cel puţin a ultimilor 6 ani.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Marian Neacşu.

Domnul Marian Neacşu:

La ultimele două dezbateri, domnule preşedinte, şi stimaţii mei colegi ştiu, noi am decis şi am propus şi Biroului permanent atunci ca grupurile mari să aibă 10 minute şi o singură intervenţie şi grupurile mici 5 minute şi o singură intervenţie în numele grupului PSD. Vă propun aceeaşi modalitate de lucru.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Cine este pentru? 8 - de acord.

10 minute de grupurile mari, 5 minute de grupurile mici, o singură intervenţie de grup.

Domnul Neacşu.

Domnul Marian Neacşu:

Domnule preşedinte, mai am o întrebare. Domnule preşedinte, nu ştiu acum, după reorganizarea aceasta a noului Partid Naţional Liberal, dacă discutăm de grup PDL şi Grup PNL sau discutăm de un singur grup parlamentar.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

O secundă. Este Victor aici şi cu Tinel - o săptămână să ne răspundeţi. Este o întrebare care este serioasă. Noi nu am mai avut până acum această situaţie în care două partide politice parlamentare să fuzioneze. Din punctul meu de vedere, în acest moment, suntem într-o situaţie delicată pentru că avem un singur partid pe scena politică şi doi lideri de grup. Eu spun din punctul meu de vedere. S-ar putea, ca de exemplu: UDMR sau altcineva să spună: dom’le, de ce ei vorbesc de două ori şi noi vorbim o singură dată? Sau grupul minorităţilor. Poate oricine să intervină în chestiunea aceasta. Aşa încât, o să vă rog frumos să luaţi o decizie şi să ne informaţi şi pe noi. Prima dată, noi discutăm în Biroul permanent, discutaţi la partid. Este o chestiune care să nu. mulţi dintre colegii mei au vrut să ridice o chestiune către Comisia de regulament, să avem alte discuţii, nu are nici un rost.

Domnul deputat Tinel Gheorghe şi după aceea domnul vicepreşedinte Ioan Oltean.

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte, nu era nevoie să ne aduceţi aminte sau să ne apostrofaţi în Biroul permanent. Ştiam că trebuie să facem acest lucru, numai că, în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor la art.12, alin.2, aşa spune că: nici un partid politic nu poate avea decât un singur grup parlamentar, dar la alineatul 7 spune că "orice modificare care se face în structura grupurilor parlamentare se face de la începutul sesiunii parlamentare". Deci, numai în această situaţie.

2. Alineatul 2 cu alineatul 7 nu sunt corelate şi atunci fiind spre sfârşitul sesiunii parlamentare, rugămintea este să o lăsaţi pentru că indiferent cum ar fi, de la începutul sesiunii parlamentare să intre în vigoare. Să o trimitem la Comisia juridică. Noi nu ne cramponăm, să ştiţi! de chestiunea asta. O vom pune, dar o trimitem la Comisia juridică şi Comisia juridică va trebui să dea un răspuns.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

La Comisia de regulament, nu la Comisia juridică.

Domnul Tinel Gheorghe:

Şi Comisia juridică şi Comisia de regulament.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu, nu, că nu este chestiune juridică, este chestiune de regulament. Nu le confundăm, nu este o chestiune de disciplină, de imunităţi, este o chestiune de regulamentul nostru. De aceea, avem Comisie de regulament care se ocupă de chestia asta.

Din punctul meu de vedere este o situaţie de excepţie cea pe care o spuneţi dumneavoastră, care necesită o abordare de excepţie. Suntem într-o situaţie delicată. În rest, adunând cele două grupuri parlamentare, coeficienţii rămân aceiaşi şi în grupuri şi în Biroul permanent. Toate ponderile rămân aceleaşi, ca să nu ne păcălim. Singura chestiune este strict legată de dezbaterea din plen într-o defavorizare faţă de celelalte grupuri. Grupul dumneavoastră devine unul singur, aveţi un singur lider, restul rămân toţi membrii PNL din Biroul permanent. Chestiunea aceasta nu cred că putem noi să o hotărâm. Dacă mă întrebaţi pe mine care, cât de cât mă pricep la regulament, aş avea o altă viziune. Am ridicat-o în Biroul permanent ca să nu o ridicăm în afară. De aceea, am şi temperat pe colegii mei şi am spus: discuţie în interiorul Biroului permanent, după ce clarificăm noi, eu zic că cea mai bună soluţie este să rog pe domnul Marian Neacşu să aibă o discuţie, fie să trimitem un document scris, fie să aibă o discuţie cu preşedintele Comisiei de regulament şi cu voi împreună, că aveţi fiecare câte un om acolo. Se pare că tu eşti membru în Comisia de regulament. Atunci să discutăm acolo care este interpretarea pe care o avem corectă şi să vedem de când este ea aplicabilă, pentru că nu are legătură cu restul. Acelea sunt ponderi stabilite prin Curtea Constituţională. Mutările unui membru dintr-o parte în alta, că are condiţii.., că Birourile permanente şi coeficienţi..

Aici discutăm despre altceva, despre un dezechilibru într-o abordare. Nu este vorba de o alianţă, că este DA sau alianţa ACL, este vorba de un nou partid, aici este o chestiune total diferită.

Domnul vicepreşedinte Ioan Oltean.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi, să ştiţi că şi interesul nostru este să o clarificăm, pentru că suntem conştienţi că suntem un singur partid şi că nu e normal să apărem cu două grupuri parlamentare. Tot ceea ce decurge din calitatea aceasta se va discuta şi se va rezolva, începând cu noua sesiune. Mă refer la ponderi în Biroul permanent, în comisii şi aşa mai departe.

Dar, în zilele următoare, o să avem şi noi o întâlnire politică şi o să clarificăm acest lucru şi, împreună cu liderul Grupului PSD, cu membrii comisiei, vom găsi o soluţie.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Atunci, dăm acest material şi Comisiei pentru regulament, vă rog să o informaţi, domnule secretar general. Domnule deputat Marian Neacşu, fiind şi liderul Grupului parlamentar PSD, vă rog frumos să faceţi o adresă şi le dăm o săptămână. Până atunci, ne înţelegem cu toţii care este soluţia cea mai bună.

Vă mulţumesc, vă urez o zi frumoasă.

Domnul Mircovici vrea să ne mai spună ceva. Vă rog!

Domnul Nicolae Mircovici:

Domnule preşedinte, întrucât problema referitoare la conflictul de interese este o problemă foarte serioasă, noi am solicitat - şi dumneavoastră aţi fost de acord - cuprinderea ei pe ordinea de zi a şedinţei Biroului permanent de astăzi. Nu ne-am adresat direct secretarului general şi numai secretarului general tocmai pentru rugămintea ca Biroul permanent să dispună un termen până la care să primim răspuns pe această problemă.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu! Domnule Mircovici, eu am introdus-o pe ordinea de zi tocmai pentru că dumneavoastră sunteţi secretarul Biroului permanent şi domnul Mate este liderul Grupului parlamentar UDMR, un grup respectabil. Altfel, ea nu avea ce căuta aici şi nici Biroul permanent nu are competenţă de a da un termen domnului secretar general. Aceasta este o cerere personală a doi deputaţi şi noi am ridicat-o la o chestiune mai preocupantă pentru Biroul permanent, în urma discuţiei pe care am avut-o săptămâna trecută, da?

Eu nu susţin aşa ceva, pentru că aş avea şi o altă abordare, care nu cred că ne-ar face plăcere la toţi de aici. De aceea am şi deschis subiectul. Şi cred că este bine să ne limităm la ceea ce am stabilit acum, aici. Aşa cred eu că este bine şi ştiu că aveţi încredere în ceea ce spun eu, când spun bine. Şi sunt în asentimentul şi al dumneavoastră şi al domnului secretar general, da?

Vă mulţumesc foarte mult!

Vă urez o zi frumoasă şi să vă dea Dumnezeu sănătate!

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,35.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 8:15