You are here:: Prima pagină > Standing Bureau of the Chamber of Deputies > Calendar of the meetings > Meeting29.03.2016 14:00

MEETINGS OF THE STANDING BUREAU OF THE CHAMBER OF DEPUTIES

Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 29 martie 2016 ora 14:00

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
    Soluţie: aprobată.Cu modificări
pdf icon
   1.1  Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale pdf icon
   1.2  Stadiul proiectelor de legi pdf icon
   1.3  Lista iniţiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depăşite pdf icon
2. Notă privind iniţiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse şi distribuite în ziua de joi, 24 martie 2016 şi care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru a fi dezbătute în ziua de miercuri, 30 martie 2016
    Soluţie: aprobată
pdf icon
3. Raportul Comisiei juridice,de disciplină şi imunităţi asupra scrisorii doamnei Raluca Alexandra Prună,Ministrul Justiţiei,referitoare la încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive privind pe domnul Sebastian-Aurelian Ghiţă,deputat în Parlamentul României
    Soluţie: la plen
pdf icon
4. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
    Soluţie: aprobat.Modificat
pdf icon
   4.1  Procedura de desfăşurare a dezbaterilor politice în cadrul Orei Guvernului şi timpul maxim propus a fi alocat participanţilor
    Soluţie: aprobată
pdf icon
   4.2  Secretari de şedinţă
    Soluţie: aprobaţi
pdf icon
5. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
    Soluţie: aprobată.Procedura de urgenţă a Guvernului a fost aprobată; BPI 176/2016 - Comisia juridică,de disciplină şi imunităţi - aviz şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului; BPI 178/2016 - Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriuluiaviz plus celelalte comisii(fond - numai Comisia pentru muncă şi protecţie socială)
pdf icon
6. Notă privind Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană
    Soluţie: aprobată
pdf icon
7. Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ
    Soluţie: la plen
pdf icon
8. Scrisoare din partea domnului Dacian Julien Cioloş, prim-ministru, referitoare la adoptarea în regim de urgenţă a patru proiecte de lege
    Soluţie: la Comisia juridică,de disciplină şi imunităţi şi la Comisia pentru industrii şi servicii
pdf icon
9. Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor
    Soluţie: aprobată cu precizarea că în ziua de marți, 29.03.2016 vor lucre între orele 16 - 18.00 şi miercuri, 30.03.2016 între orele 10 - 13.00
pdf icon
10. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor
    Soluţie: aprobată cu precizarea că în ziua de marți, 29.03.2016 vor lucre între orele 16 - 18.00 şi miercuri, 30.03.2016 între orele 10 - 13.00
pdf icon
11. Scrisoare din partea domnului Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe
    Soluţie: la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
pdf icon
12. Scrisoare din partea Agenţiei Naţionale de Integritate referitoare la domnul deputat Ioan Moldovan
    Soluţie: la Comisia juridică,de disciplină şi imunităţi
pdf icon
13. Solicitare din partea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii
    Soluţie: la Birourile permanente reunite
14. Cerere din partea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii
    Soluţie: nu a fost aprobată
pdf icon
15. Solicitări din partea Grupului parlamentar progresist referitoare la modificări în componenţa unor comisii permanente
16. Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la dezbaterile din Comisia pentru sănătate şi familie asupra propunerii legislative privind activitatea de prevenţie în sănătate (PLx 4/2016)
    Soluţie: s-a luat act.Vezi stenograma
pdf icon
   16.1  Raport referitor la solicitarea Grupului parlamentar PNL adresată Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, cu privire la dezbaterile din Comisia pentru sănătate şi familie asupra propunerii legislative privind activitatea de prevenţie în sănătate (PLx 4/2016) pdf icon
   16.2  Punct de vedere privind solicitarea Grupului parlamentar PNL referitoare la dezbaterile din Comisia pentru sănătate şi familie asupra propunerii legislative privind activitatea de prevenţie în sănătate (PLx 4/2016) pdf icon
   16.3  Opinie separată din partea domnului deputat Horia Cristian, vicepreşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie pdf icon
17. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare (Plx 82/2016)
    Soluţie: aprobată
pdf icon
18. Cerere din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la două iniţiative legislative aflate în procedură la Camera Deputaţilor (PLx 93/2016 şi PLx 96/2016)
    Soluţie: aprobată
pdf icon
19. Solicitare din partea Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare de a fi desesizată cu examinarea proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2016 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii unor structuri ale administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative (PLx 93/2016)
    Soluţie: aprobată
pdf icon
20. Solicitare din partea Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului referitoare la Propunerea legislativă pentru modificarea art.188 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (PL x 98/2016)
    Soluţie: aprobată
pdf icon
21. Solicitare din partea unui grup de senatori privind retragerea semnăturilor de pe propunerea legislativă pentru completarea art.27 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl x 79/2016)
    Soluţie: aprobată
pdf icon
22. Solicitare din partea domnului deputat Lucian Militaru referitoare la aprobarea unui concediu cu plată
    Soluţie: aprobată
pdf icon
23. Solicitare din partea domnului deputat Călin Vasile Andrei Matei referitoare la aprobarea unui concediu cu plată
    Soluţie: aprobată
pdf icon
24. Solicitare din partea domnului deputat Vicenţiu Irimie referitoare la aprobarea a două zile de concediu
    Soluţie: aprobată
pdf icon
25. Solicitare din partea domnului deputat Ioan Moldovan referitoare la aprobarea a două zile de concediu
    Soluţie: aprobată
pdf icon
26. Informare din partea domnului deputat Marian Enache
    Soluţie: la plen
pdf icon
27. Eliberarea din funcţie a unui secretar general adjunct interimar şi numirea unui secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor
    Soluţie: la plen
pdf icon
28. Memorandum intern: Suplimentarea numărului de posturi din secretariatul Comisiei pentru afaceri europene
    Soluţie: nu a fost aprobat
pdf icon
29. Memorandum intern: Solicitarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii
    Soluţie: aprobat
pdf icon
30. Punct de vedere al Academiei Române privind înfiinţarea unei Academii alternative în România (B114/2016)
    Soluţie: a rămas fără obiect
31. Petiţie din partea Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România - Filiala Botoşani
    Soluţie: la Comisia pentru buget,finanţe şi bănci la Comisia juridică,de disciplină şi imunităţi pentru un punct de vedere
pdf icon
32. Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
   32.1  Memorandum intern privind participarea la Conferinţa Interparlamentară privind Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica de Securitate şi Apărare Comună (Haga, Olanda, 6 – 8 aprilie 2016)
    Soluţie: aprobat
pdf icon
   32.2  Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei generale pentru dezvoltare socială, educaţie, cercetare şi ştiinţă a Adunării Parlamentare a SEECP (Tirana, Albania, 8 – 9 aprilie 2016)
    Soluţie: aprobat
pdf icon
   32.3  Memorandum intern privind participarea la reuniunea Adunării Generale a Alianţei Europene pentru Israel (Oslo, Norvegia, 15 – 17 aprilie 2016)
    Soluţie: aprobat
pdf icon
   32.4  Memorandum intern privind participarea la cea de-a 11-a reuniune anuală a Forumului pentru securitate globală GLOBSEC (Bratislava, Slovacia, 15 – 17 aprilie 2016)
    Soluţie: aprobat
pdf icon
   32.5  Memorandum intern privind participarea la reuniunea interparlamentară a Comisiei pentru decizii fiscale şi alte măsuri similare din Parlamentul European (TAXE 2) (Bruxelles, Belgia, 18 aprilie 2016)
    Soluţie: aprobat
pdf icon
   32.6  Memorandum intern privind vizita în România a unei delegaţii a Comisiei pentru afaceri externe şi europene, apărare, cooperare şi imigrare din Camera Deputaţilor a Marelui Ducat de Luxemburg (13 – 15 aprilie 2016)
    Soluţie: aprobat
pdf icon
   32.7  Informare privind participarea delegaţiei Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor la Conferinţa interparlamentară privind problematica traficului de persoane (Haga, Olanda, 13 – 14 martie 2016)
    Soluţie: aprobată
pdf icon
   32.8  Informare privind deplasarea domnului Borbely Laszlo, preşedintele Comisiei pentru politică externă în Republica Muntenegru (Podgoriţa, Muntenegru, 7 – 9 martie 2016
    Soluţie: aprobată
pdf icon
   32.9  Informare privind vizita în Franţa a unei delegaţii a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză – Adunarea Naţională din Camera Deputaţilor (Paris, Franţa, 8 – 11 martie 2016)
    Soluţie: aprobată
pdf icon