|
1.
|
Propuneri cu privire la timpul maxim alocat pentru dezbaterea Moţiunii simple iniţiate de 55 deputaţi
Soluţie: aprobate
|
|
|
2.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobată, cu modificări
|
|
| |
2.1 |
Stadiul proiectelor de legi
|
|
| |
2.2 |
Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
|
|
| |
2.3 |
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
| |
2.4 |
Lista iniţiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depăşite
|
|
|
3.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat, cu modificări
|
|
| |
3.1 |
Secretari de şedinţă
|
|
|
4.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobată
|
|
|
5.
|
Informare privind iniţiativele legislative înregistrate la Biroului permanent al Camerei Deputaţilor care se dezbat în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului României, potrivit Constituţiei României
Soluţie: la Birourile permanente reunite
|
|
|
6.
|
Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor propuneri legislative şi documente de consultare al Uniunii Europene
Soluţie: aprobată
|
|
|
7.
|
Demisia domnului deputat Eugen Nicolicea din funcţia de Secretar al Camerei Deputaţilor
Soluţie: la plen
|
|
| |
7.1 |
Propunere din partea Grupului parlamentar PSD pentru funcţia de Secretar al Camerei Deputaţilor
Soluţie: la plen
|
|
|
8.
|
Notă cu privire la solicitări înregistrate la Biroul permanent de modificarea componenţei unor comisii permanente
Soluţie: la plen punctele 1,2,3.
|
|
|
9.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobată
|
|
|
10.
|
Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a fi sesizată în fond cu proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.56 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea şi urbanismul (PLx 91/2014)
Soluţie: aprobată
|
|
|
11.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport privind prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi adoptare pentru Plx 15/2014
Soluţie: la plen
|
|
|
12.
|
Demisia domnului Vasile Bleotu din calitatea de deputat
Soluţie: la plen
|
|
|
13.
|
Memorandum intern: Solicitarea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat
|
|
|
14.
|
Memorandum intern: Solicitarea Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat
|
|
|
15.
|
Memorandum intern: Solicitarea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a Camerei Deputaţilor
Soluţie: aprobat
|
|
| |
15.1 |
Notă cu privire la solicitarea Federaţiei pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoane cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA)
Soluţie: aprobată
|
|
|
16.
|
Memorandum intern: Solicitarea domnului deputat Aurel Vainer
Soluţie: aprobat
|
|
|
17.
|
Solicitare din partea domnului deputat Cristian Chirteş privind acordarea unui concediu cu plată
Soluţie: aprobată
|
|
|
18.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
18.1 |
Memorandum intern privind participarea la Misiunea de observare a alegerilor parlamentare din Serbia (Belgrad, Serbia, 14 - 17 martie 2014)
Soluţie: aprobat
|
|
| |
18.2 |
Memorandum intern privind reuniunea preşedinţilor comisiilor pentru producţie, comerţ şi probleme maritime din parlamentele Statelor Membre ale UE (Atena, Grecia, 16 - 17 martie 2014)
Soluţie: aprobat
|
|
| |
18.3 |
Memorandum intern privind participarea la reuniunea cu tema "Priorităţi viitoare în domeniul libertăţilor civile, justiţiei şi afacerilor interne" (Bruxelles, Belgia, 19 martie 2014)
Soluţie: aprobat
|
|
| |
18.4 |
Memorandum intern privind participarea la vizita de informare la Comisia Europeană (Bruxelles, Belgia, 27 - 29 martie 2014)
Soluţie: aprobat potrivit stenogramei
|
|
| |
18.5 |
Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei permanente a AP NATO (Riga, Letonia, 4-6 aprilie 2014)
Soluţie: aprobat
|
|
| |
18.6 |
Memorandum intern: Participarea la Conferinţa internaţională cu tema"Valorile Europei.Creşterea economică, locuri de muncă şi drepturi fundamentale:(Roma,13-14 martie 2014)
Soluţie: aprobat
|
|
|
19.
|
Informare din partea grupului parlamentar PNL
|
|